
Dezvoltarea chirurgiei ortopedice oncologice de înaltă complexitate la Spitalul Pelican Medicover Oradea și demersurile inițiate și coordonate de dr. Adyb-Adrian Khal au contribuit la acceptarea oficială, în cadrul Adunării Generale (General Assembly) a European Musculo-Skeletal Oncology Society (EMSOS), a candidaturii orașului Oradea pentru organizarea celei de-a 44-a reuniuni anuale a societății, în anul 2032. Astfel, Oradea va găzdui, în premieră pentru România, unul dintre cele mai importante evenimente științifice europene dedicate diagnosticului și tratamentului tumorilor osoase și ale țesuturilor moi (sarcoame).
Este pentru prima dată când acest congres va avea loc în România, reprezentând o recunoaștere internațională importantă pentru medicina românească și pentru dezvoltarea oncologiei musculoscheletale la Oradea.
Anunțul oficial a fost făcut pe 9 octombrie 2026, în cadrul Congresului Național de Oncologie de la Poiana Brașov, organizat de Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (SNOMR).
De la chirurgia oncologică de înaltă complexitate la recunoașterea europeană
Un rol central în această reușită l-a avut dr Adyb-Adrian Khal, medic primar Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Pelican Medicover Oradea, care a inițiat și coordonat demersurile pentru aducerea congresului în România, cu sprijinul unor personalități importante ale oncologiei musculoscheletale europene și al partenerilor instituționali.
În ultimii ani, Spitalul Pelican Medicover Oradea s-a afirmat ca un centru important pentru chirurgia ortopedica oncologică, prin dezvoltarea unor intervenții chirurgicale de înaltă complexitate, atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Sub coordonarea dr Adyb-Adrian Khal, echipa medicală realizează rezecții tumorale extinse, intervenții de salvare a membrelor și reconstrucții ortopedice complexe, inclusiv prin transplante osoase, utilizarea protezelor tumorale și a implanturilor personalizate 3D.
Această activitate, alături de implicarea în Grupul de Lucru pentru Sarcoame din cadrul SNOMR, coordonat de dr. Silvia Brotea-Moșoiu, de la Institutul Oncologic București, și de colaborările cu specialiști din centre europene de referință, a contribuit la creșterea vizibilității Oradiei și a medicinei românești pe plan internațional.
Susținere din partea unor personalități ale oncologiei musculoscheletale europene

Desemnarea Oradiei a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă la care au participat profesorii Panayiotis Papagelopoulos, din Grecia, și Daniel Kotrych, din Polonia si Pietro Ruggieri, din Italia, personalități importante ale oncologiei musculoscheletale europene.
Profesorul Panayiotis Papagelopoulos, fost președinte al International Society of Limb Salvage (ISOLS), a transmis anunțul oficial în numele conducerii EMSOS:
„Am deosebita plăcere să anunț că Oradea va găzdui Reuniunea Anuală EMSOS din 2032! Suntem onorați să primim la Oradea comunitatea europeană și internațională a specialiștilor în oncologie musculoscheletală, într-un eveniment dedicat colaborării, prieteniei, excelenței științifice și progresului în domeniul oncologiei osoase și a țesuturilor moi. Așteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu toții la Oradea, în 2032!”
Profesorul Pietro Ruggieri, fost președinte EMSOS și ISOLS, a subliniat importanța colaborării internaționale:
„Găzduirea Reuniunii Anuale EMSOS din 2032 la Oradea va reprezenta o oportunitate importantă de consolidare a colaborării europene în domeniul oncologiei osoase și a țesuturilor moi. Prin reunirea specialiștilor și facilitarea schimbului de cunoștințe și expertiză, evenimentul va contribui la atingerea obiectivului nostru comun: îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu aceste tumori rare.”
La rândul său, profesorul Daniel Kotrych, președintele Asociației Poloneze de Oncologie Ortopedică și membru al conducerii EMSOS, și-a exprimat încrederea în capacitatea României de a organiza evenimentul:
„În calitate de președinte al Asociației Poloneze de Oncologie Ortopedică și membru al Consiliului de Conducere al Societății Europene de Oncologie Musculoscheletală (EMSOS), mă bucur enorm că Reuniunea Anuală EMSOS va veni la Oradea în 2032. După experiența organizării acestui eveniment în Polonia, în urmă cu doi ani, sunt ferm convins că România va fi o gazdă excelentă pentru una dintre viitoarele reuniuni, nu doar datorită frumuseții țării, ci mai ales datorită profesionalismului și dedicării specialiștilor implicați în organizarea evenimentului.”
Universitatea din Oradea, partener în organizarea congresului
Un sprijin important în susținerea candidaturii Oradiei l-a avut prof. univ. dr. Florian Bodog, decanul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, care s-a implicat activ în promovarea inițiativei și în mobilizarea sprijinului academic și instituțional necesar pentru aducerea congresului în România.
Susținerea Universității din Oradea a reprezentat un element important al candidaturii, reflectând angajamentul mediului universitar local pentru dezvoltarea oncologiei musculoscheletale, consolidarea colaborărilor internaționale și promovarea cercetării și educației medicale.

Cu această ocazie, prof. univ. dr. Florian Bodog a declarat:
„În 2032, Oradea nu va fi doar orașul care găzduiește EMSOS, ci locul în care comunitatea europeană de oncologie musculoscheletală se va întâlni pentru a împărtăși experiență, știință și viziune. Pentru Universitatea din Oradea, este o onoare, dar și o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu ambiția de a oferi un congres la nivelul așteptărilor comunității medicale europene.”
Dincolo de congres: o rețea națională pentru pacienții cu sarcoame
Pentru dr. Adyb-Adrian Khal, organizarea EMSOS 2032 reprezintă mai mult decât un succes academic sau profesional.
„EMSOS 2032 nu înseamnă doar să aducem Europa la Oradea, ci și să arătăm Europei ceea ce realizăm deja în România. Dincolo de organizarea unui congres, ne dorim să construim o rețea națională dedicată pacienților cu sarcoame, să consolidăm colaborarea cu marile centre europene și să facilităm accesul pacienților români la intervenții chirurgicale complexe, la standarde internaționale, aici, acasă.”

Un rol important în dezvoltarea acestei inițiative îl are și colaborarea dintre dr. Adyb-Adrian Khal și dr. Silvia Brotea-Moșoiu, care urmăresc consolidarea unei rețele naționale multidisciplinare dedicate pacienților cu sarcoame și facilitarea accesului acestora la centre cu expertiză în diagnosticul și tratamentul tumorilor osoase și ale țesuturilor moi.
Obiectivul este dezvoltarea unui sistem de colaborare între chirurgii ortopezi oncologi, oncologii medicali, radiologi, anatomopatologi și ceilalți specialiști implicați în îngrijirea acestor pacienți, astfel încât cazurile complexe să poată fi evaluate și tratate în centre specializate din România.
Desemnarea orasului Oradea pentru EMSOS 2032 reprezintă astfel o premieră pentru România, o recunoaștere a progreselor realizate în chirurgia ortopedica oncologică și o oportunitate de consolidare a poziției orașului pe harta medicală europeană.
Pentru Spitalul Pelican Medicover Oradea, acest moment evidențiază contribuția chirurgiei ortopedice oncologice de înaltă complexitate dezvoltate în cadrul spitalului și deschide noi perspective de colaborare internațională, în beneficiul pacienților români.
Telefon: 0259 444 444
https://www.instagram.com/spitalpelicanoradea
https://www.facebook.com/spitalulpelican
Advertorial: CH 27318
Citiți principiile noastre de moderare aici!