Doi speologi ai Clubului de Speologie Cristal Oradea, Alice Nemeş şi Mark Herman, au participat la Grind Explo 2026, expediția care a explorat Avenul de sub Vârful Grind din Masivul Piatra Craiului, între 11 septembrie și 5 octombrie. La 23 septembrie, în cadrul taberei, speologul scafandru Radu Pușcas a realizat prima scufundare în sifonul terminal al avenului, la −815 metri. Este cea mai adâncă scufundare speologică față de intrarea unei peșteri din România.
Tabăra a fost organizată de Clubul de Speologie Silex Brașov și de Asociația Speologică Focul Viu București. Alături de acestea au participat speologi de la Clubul de Speologie Cristal Oradea, Clubul Speologilor Amatori Cluj, Clubul de Speologie Prusik Timișoara, Clubul de Speologie Avenul Brașov și Asociația Română de Educație Speologică.
Orădenii, într-o echipă națională
Au fost 25 de zile intense, o durată neobișnuit de mare pentru o expediție speologică din România. În total, 36 de speologi au contribuit la activitățile expediției, în subteran și la suprafață: explorarea, scufundarea, cățărarea și dezobstrucția, dar și echiparea, topografierea, comunicațiile, transportul și suportul logistic. Rezultatele înseamnă efortul unei echipe în care fiecare activitate a avut importanță. Principalul obiectiv al ediției din acest an a fost explorarea sifonului aflat în punctul terminus al avenului, descoperit în anul 2025 la capătul noii ramuri din profunzimea masivului.
Aproximativ o treime dintre participanți au ajuns la terminusul de la −815 m, iar circa jumătate dintre aceștia au coborât sub cota de −540 m. Ceilalți au lucrat în partea superioară a avenului și la suprafață.

Echipa din terminus (-815 m) Foto Alina Iordache
Avenul de sub Vârful Grind, numit și Avenul din Colții Grindului, are o denivelare de 815 metri și este cea mai adâncă peșteră cunoscută din România. A fost descoperit în 1985 și este în continuare în explorare. Intrarea se află la 1.922 m altitudine, în abruptul estic al Pietrei Craiului. Cavitatea este alcătuită în principal din puțuri și verticale și are puține sectoare orizontale. Parcurgerea ei se face în mare parte pe corzi, prin tehnici de speologie alpină. Pentru zonele adânci sunt necesare ture de mai multe zile, cu popas în bivuacuri amenajate în subteran.
Temperatura variază între 3–3,5 °C în apropierea intrării și 5,5–6 °C lângă terminus, iar umiditatea este foarte ridicată. În multe sectoare, apa de pe verticale îngreunează deplasarea.
Scufundarea de la −815 metri
Principalul obiectiv al taberei a fost sifonul din punctul terminus, descoperit în 2025, la capătul unei ramuri noi. Sute de kilograme de echipament au fost duse până lângă intrare, într-o zonă fără acces direct pe poteci, apoi coborâte prin aven, aproape integral pe verticale echipate cu corzi.
Echipele au redeschis bivuacurile de la −540 m și −775 m, au îmbunătățit echipările din zona terminusului și au făcut lucrări de dezobstrucție la sifon. Telefonul din aven a fost reparat și extins până la −815 m, ceea ce a permis coordonarea între suprafață, bivuacuri și terminus.
La 23 septembrie, Radu Pușcas a intrat în sifon. Acesta are sub un metru adâncime, iar continuarea este blocată de dimensiunile reduse și de forma pasajului. Speologul a înaintat parțial prin zona cea mai îngustă, dar nu a putut trece complet.
Scufundarea a oferit informații precise despre configurația sifonului și a stabilit ținta restului taberei: lărgirea pasajului. Echipe succesive au coborât aproape zilnic la −815 m, au scos blocuri și au spart stratul de rocă de deasupra sifonului. La final, sifonul rămâne impenetrabil, dar lucrările au pregătit terenul pentru campaniile următoare.

Radu Puşcaş în scufundarea sifonului de la -815 metri Foto David Bouffard
Alte explorări, la diferite adâncimi
Durata neobișnuit de lungă a taberei, 25 de zile, a permis lucrul pe mai multe fronturi în paralel.
În zona Puțului Walter Gutt, la aproximativ −450 m, David Bouffard și echipele de suport au făcut două ture de cățărare dificilă. Au descoperit și topografiat circa 25 de metri de galerii noi. Zona ar putea oferi o conexiune cu ramura paralelă de sub sectorul Himalaya II.
La aproximativ −400 m, pe afluentul ascendent, speologii au urcat 11 metri printr-un curs de apă și un strat gros de montmilch (depozit de calcit moale, îmbibat de apă). Au ajuns printr-o fereastră la baza unui puț de cel puțin 30 de metri. Descoperirea susține ipoteza unei noi ramuri paralele a avenului. Afluentul de la aproximativ −790 m s-a închis după 10 metri de galerie ascendentă.
Echipele au refăcut echipările în Puțul Himalaya și în Puțul Walter Gutt și au amenajat puncte cu echipamente de urgență și prim ajutor la diferite adâncimi. Au montat și senzori permanenți de temperatură în două puncte, ale căror date vor ajuta la înțelegerea microclimatului cavității.

Sub Gaura de Soarece foto Alex Pologea
Logistică pe toată înălțimea muntelui
Expediția a început la baza muntelui, nu la gura avenului. Apa pentru tabăra de suprafață a trebuit transportată de jos, iar o parte din apa pentru bivuacuri a fost cărată pe verticale de la 115 m adâncime. Corzi, acumulatori, echipament de cățărare și scufundare, hrană și truse de prim ajutor au fost mutate între suprafață și punctele de lucru.
În final, procesul s-a desfășurat în sens invers, uneori cu mai multe „banane”, sacii speciali pentru transportul materialelor în speologie, scoase simultan. Un speolog a petrecut nouă zile consecutive în subteran și 17 în total. Ultimele echipe au ieșit la 4 octombrie, după cartarea noii explorări de la −400 m, iar tabăra s-a încheiat la 5 octombrie.
Participanții la Grind Explo 2026 au fost: Andrei Alexandru, Ștefan Arsene, Maria Bodrea, Adrian Bodrea, Fábián Botond, David Bouffard, Oana Harabagiu-Bouffard, Andrei Ene, Pál Ferenc, Călin Florea, Narcis Ghiță, Eliza Grigore, Lavinia Hansmann, Mark Herman, Alina Iordache, Andrei Kovats, Mihai Leu, Aura Linte, Claudiu Loghin, Iulian Mihai, Marius Milașcon, Iris Naicu, Alice Nemeș, Dragoș Netoi, Alexandru Pologea, Radu Pușcas, Cătălin Radu, Adrian Rădulescu, Iulia-Cristina Stika, Emilian Stoica, Gabriel Stroe, Natalia Ștefan, Tiberiu Trif, Sofia Tănase, Tim Vercauteren și Diana Vlad.

Foto Claudiu Loghin
„Povestea a început în 1985, când a fost descoperit avenul. Speologii de atunci au ajuns la minus 167 metri și părea că totul s-a sfârșit. Au venit apoi alte generații, care au atins minus 540 de metri, în Avenul Grind și ohohoooo, se părea atât de tare că asta a fost. Acum, suntem la minus 815 metri și știi ce este cel mai fain? În tabăra Grind Explo 2026 au fost atât de mulți și faini speologi tineri, încât sunt convins că și minus 815 este doar o etapă. Sunt tare mândru că am fost parte la povestea asta intensă, dar dură. Mulțumesc”, a scris Claudiu Loghin, reporter la Observator dar şi speolog care a petrecut aproape patru zile în subteran – două nopți în bivuacul de la adâncimea de 540 de metri și una în bivuacul avansat, cel de la adâncimea de 775 de metri.
Organizatorii spun că explorarea rămâne deschisă. Sifonul de la −815 m este în continuare principala provocare spre adâncime, iar ramura ascendentă de la −400 m oferă o direcție pentru următoarele tabere. Tabăra s-a desfășurat în Parcul Național Piatra Craiului, cu sprijinul moral al Federației Române de Speologie.
Mai multe informații se găsesc în jurnalul expediției, pe speosilex.ro, dar și pe pagina de Facebook Grind Explo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!