
FOTO: PRIMĂRIA ALEȘD
Investiția este estimată la 21,06 milioane de lei, fără TVA. Fondurile ar urma să fie obținute în viitorul ciclu de finanțări europene 2028- 2034.
“Noul proiect reprezintă continuarea intervențiilor începute prin finanțarea PNRR și urmărește transformarea zonei cetății într-un obiectiv care să poată fi parcurs și prezentat vizitatorilor. Noua etapă propusă de Primăria Aleșd merge dincolo de consolidarea ruinelor. Pe lângă intervențiile asupra zidurilor și turnurilor, proiectul urmărește să creeze un traseu de acces și vizitare, să includă peștera de sub cetate și să amenajeze spații în care istoria fortificației să poată fi prezentată prin exponate, machete, manechine și elemente multimedia.” ne-a transmis primarul orașului Aleșd, Ioan Todoca,
Potrivit informațiilor primite de la primarul Todoca, administrația locală a obținut o finanțare de 407.752 de lei, fără TVA, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, gestionat de ADR Nord-Vest.
Una dintre principalele lucrări prevăzute în noua etapă este construirea unui pod peste șanțul de apărare. Accesul actual către cetate va fi completat cu o alee care va duce atât la fortificație, cât și la Peștera Mare de sub cetate, cunoscută sub numele de Peștera Șuticoasa. Peștera este inclusă în proiect pentru cercetare, degajare, amenajare și valorificare.
La cetate sunt prevăzute intervenții pe latura de nord, unde se dorește reconstruirea unui nivel al fortificației. Proiectul mai cuprinde consolidarea și punerea în valoare a turnului din apropierea Văii de Șinteu și reconstruirea turnului de lângă drum.
O altă intervenție vizează donjonul. Nivelurile acestuia urmează să fie dotate și amenajate pentru exponate. În partea superioară a cetății este prevăzută și reconstruirea unei încăperi care va avea acces direct din donjon.
Vizitatorii ar urma să aibă la dispoziție și mai multe elemente de prezentare. Proiectul prevede bănci, semnalistică, proiectoare alimentate cu panouri solare și coduri QR în fiecare încăpere. Sunt prevăzute și coșuri de gunoi, elemente de prezentare a unor tunuri, o expoziție medievală, machete și manechine.
Starea actuală a cetății este urmarea distrugerii fortificației în anul 1711. Atunci, trupele Imperiului Habsburgic au aruncat în aer zidurile pentru a împiedica folosirea cetății de către turci. În urma exploziilor s-au format straturi de dărâmături care ajung în unele zone la 6-8 metri grosime.
Aceste straturi acoperă o parte din elementele vechii fortificații și explică necesitatea cercetărilor arheologice înaintea unor noi intervenții. Cercetările care vor avea loc au drept scop identificarea planimetriei originale, a traseului zidurilor și a nivelurilor de călcare din perioada secolelor XIII-XVII.
Cetatea a fost refăcută parțial prin PNRR
Înaintea acestei etape, cetatea a trecut printr-un prim proiect de consolidare și reabilitare finanțat prin PNRR. Proiectul a avut o valoare totală de 12,5 milioane de lei și a vizat în principal consolidarea și refacerea zidurilor fortificației.
Lucrările au inclus curățarea zidurilor, plombarea și completarea zonelor degradate, intervenții asupra fundațiilor și refacerea unor porțiuni de zidărie. Au fost prevăzute lucrări pentru degajarea pământului depus de-a lungul secolelor, completarea zidurilor prăbușite și pentru protejarea coronamentelor acestora.
Prima etapă a inclus și cercetări arheologice. În timpul lucrărilor au fost cercetate zone ale cetății, iar obiectele descoperite sunt restaurate la Muzeul Țării Crișurilor. Cercetările au fost necesare pentru stabilirea formei inițiale a fortificației și pentru identificarea zidurilor și a nivelurilor de construcție și utilizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!