BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primărie din Bihor, obligată să achite unui șofer 5.000 de lei pentru daunele produse de un căprior

Primărie din Bihor, obligată să achite unui șofer 5.000 de lei pentru daunele produse de un căprior

De Adrian Laboș
la 8 June 2025 07:00 Reactualizat la: 5 June 2025 10:37

Primărie din Bihor, obligată să achite unui șofer 5.000 de lei pentru daunele produse de un căprior

8 June 2025 07:00 Reactualizat la: 5 June 2025 10:37
Un șofer care și-a avariat autoturismul după ce a fost lovit de un căprior pe un drum comunal din Bihor a câștigat definitiv procesul intentat autorităților locale și va primi despăgubiri de 5.000 de lei pentru daunele suferite.
Scris de Adrian Laboș - Un șofer care și-a avariat autoturismul după ce a fost lovit de un căprior pe un drum comunal din Bihor a câștigat definitiv procesul intentat autorităților locale și va primi despăgubiri de 5.000 de lei pentru daunele suferite.

Trimite articolul

X

Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor au stabilit că Primăria comunei Sânmartin este responsabilă pentru lipsa indicatoarelor care să avertizeze asupra pericolului de apariție a animalelor sălbatice pe tronsonul de drum unde a avut loc evenimentul rutier. Drept urmare, edilii au fost obligați să-i plătească conducătorului auto contravaloarea reparațiilor necesare.

Banii de reparații, ceruți în instanță

Întâmplarea a avut loc în seara zilei de 18 aprilie 2023, în jurul orei 20:40, pe Drumul Comunal DC62, între Cihei și Oradea. La un moment dat, un căprior a sărit pe carosabil și a lovit un autoturism care trecea prin zonă, provocându-i avarii la aripa și ușile din partea dreaptă.

Conducătorul auto s-a deplasat la un service autorizat, unde s-a stabilit că mașina avea nevoie de reparații evaluate la 5.000 de lei, sumă în care au fost incluse piesele și manopera. După ce a plătit din propriul buzunar acești bani, proprietarul autovehiculului avariat a chemat în judecată autoritățile locale din comuna Sânmartin, care administrează șoseaua unde a avut loc incidentul, cerând să fie despăgubit cu suma pe care a achitat-o pentru reparații.

„Reclamantul s-a adresat instanței, invocând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Conform legislației în vigoare, administratorul drumului are obligația de a semnaliza corespunzător sectoarele unde există risc de traversare a animalelor sălbatice. Or, în acest caz amplasarea unor astfel de indicatoare nu a fost realizată”, a precizat, pentru Jurnal bihorean, avocatul Adrian Costea, cel care l-a reprezentat pe șoferul păgubit.

Poliția a confirmat: zona nu era semnalizată

În apărarea lor, reprezentanții administrației locale din Sânmartin au susținut că zona era semnalizată, iar vina ar aparține doar conducătorului auto, care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Afirmațiile au fost contrazise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, care a arătat că, la momentul producerii incidentului, indicatoarele „Atenție, animale” lipseau de pe porțiunea de drum unde sălbăticiunea a sărit în fața mașinii.

Drept urmare, Judecătoria Oradea i-a dat dreptate reclamantului și i-a acordat despăgubirile cerute, la care au fost adăugate dobânda penalizatoare începând cu 12 mai 2023, data când au fost plătite reparațiile de către șofer, precum și cheltuielile de judecată în valoare de peste 4.700 de lei.

„În motivarea hotărârii, instanța a arătat că Primăria Sânmartin nu și-a îndeplinit obligația legală de a avertiza șoferii asupra unui pericol real și iminent, ceea ce constituie o faptă ilicită, care atrage răspunderea civilă. De asemenea, s-a reținut că prejudiciul este cert, valoarea acestuia nefiind contestată de pârât, iar din probe nu rezultă că șoferul ar fi avut posibilitatea reală de a evita coliziunea”, a explicat avocatul Costea. Sentința Judecătoriei Oradea a rămas definitivă după ce Tribunalul Bihor a respins apelul formulat de autoritățile din Sânmartin.

Daune de 32.000 de lei, plătite de CJ Bihor

Un caz similar a fost înregistrat în 2019, pe un drum județean care face legătura între localitățile Delani şi Petreasa, în apropiere de Beiuș. Un conducător auto nu a mai putut evita impactul cu un mistreț care i-a apărut brusc în față, iar mașina a derapat și s-a înfipt într-un stâlp de la marginea șoselei.

Atât Judecătoria Oradea, cât și Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea i-au dat dreptate șoferului, observând că în acea zonă nu au fost amplasate indicatoare de avertizare de către Consiliul Județean Bihor, care este administratorul drumurilor județene. Drept urmare, instituția a fost obligată să-i achite păgubitului contravaloarea reparațiilor, adică peste 32.000 de lei, plus cheltuieli de judecată de 6.600 de lei.

Trimite articolul

X
Taguri:
căprior ,
daune ,
primarie

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Educație

    Aproape 4 din 10 candidați au picat prima probă a concursului pentru conducerea școlilor din Bihor
    Doar 137 dintre cei 224 de candidați care au susținut marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au obținut nota minimă de promovare.

    Economic

    De pe băncile facultăților din Oradea, la milioane de dolari în SUA. Povestea a doi absolvenți care au pariat pe inteligența artificială
    Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.

    România

    Ultimatum pentru formarea unei majorități. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul și declanșa anticipatele
    Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro. 1

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: cei 8 polițiști de frontieră și vameși acuzați de implicare în „rețeaua corupției” din Halmeu rămân în arest
    Curtea de Apel Oradea a respins, marți, contestațiile formulate de cei 8 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu împotriva măsurii arestării preventive pe care Tribunalul Bihor a luat-o față de ei în urmă cu o săptămână, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Oradea.

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,. 1

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X