BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primul tronson de piste cicloturistice pe diguri, finalizat în Bihor. Cseke Attila: „Un salt extraordinar pentru turism”

Primul tronson de piste cicloturistice pe diguri, finalizat în Bihor. Cseke Attila: „Un salt extraordinar pentru turism”

De Ramona Pașcu
la 24 August 2025 18:26
2 Comentarii

Primul tronson de piste cicloturistice pe diguri, finalizat în Bihor. Cseke Attila: „Un salt extraordinar pentru turism”

24 August 2025 18:26
Primul tronson al pistelor de biciclete amenajate pe diguri, parte a unui proiect de peste 190 km finanțat prin PNRR, a fost inaugurat duminică la Tămășeu, în județul Bihor.
Scris de Ramona Pașcu - Primul tronson al pistelor de biciclete amenajate pe diguri, parte a unui proiect de peste 190 km finanțat prin PNRR, a fost inaugurat duminică la Tămășeu, în județul Bihor.

Trimite articolul

X

Duminică, 24 august 2025, Administrația Bazinală de Apă Crișuri, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a marcat finalizarea primului sector al pistelor de biciclete amenajate pe diguri, în zona frontierei româno-ungare. Evenimentul a avut loc la podul peste râul Barcău din localitatea Tămășeu, pe drumul național DN19.

Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C11 „Turism și cultură”, are o valoare totală de 92,7 milioane lei și prevede amenajarea a 191,3 kilometri de piste cicloturistice pe digurile râurilor Ier, Barcău, Crișul Repede, Canalul Colector și Crișul Negru. Termenul de finalizare al întregului proiect este 30 noiembrie 2025.

Directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor, a subliniat că proiectul este atât o investiție turistică, cât și una cu rol hidrotehnic important: „Bine ați venit la primul tronson din cei aproximativ 200 km de piste de biciclete care se realizează în județul Bihor. (…) Această lucrare este importantă pentru că, prin traseul pe Crișul Negru, Canalul Colector, Barcău și Ier, se creează coloana vertebrală a rețelei de piste de biciclete și rute turistice din județ. În paralel, lucrările au adus și o componentă hidrotehnică semnificativă: consolidarea și supraînălțarea cu 67 cm a digurilor pe Barcău, lucrări care nu s-au mai făcut de zeci de ani și care sunt esențiale pentru prevenirea inundațiilor”.

Acesta a precizat că lucrările pe teren au depășit deja 50% execuție fizică și că pe partea de decontări urmează să fie depuse situații în valoare de peste 10 milioane de lei. Tronsonul de pe râul Barcău, primul finalizat, este aproape complet, lipsind doar montarea a 20 de indicatoare rutiere care vor asigura semnalizarea traseului.

FOTO: Finalizarea primului tronson al pistelor de biciclete – 24.08.2025

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a apreciat ritmul lucrărilor și a subliniat avantajele pentru comunitate: „Proiectul prevede o investiție de 191,3 km de piste cicloturistice, împărțite în 5 loturi. Lucrările au avansat foarte bine, iar până la sfârșitul lunii noiembrie toate tronsoanele vor fi finalizate. Din perspectiva Ministerului Dezvoltării, acest lucru înseamnă că vom putea plăti și absorbi fondurile PNRR pentru întreaga investiție. Pentru județul Bihor, aceasta reprezintă un salt calitativ și cantitativ extraordinar. Este foarte probabil ca Bihorul să devină unul dintre primele județe din țară, dacă nu chiar campion, în ceea ce privește traseele cicloturistice, devenind totodată o destinație pentru amatorii de cicloturism”.

El a adăugat că pistele realizate pe diguri au un avantaj important, acela al siguranței. Traseele nu se desfășoară pe drumuri naționale sau comunale, ci într-un cadru protejat, potrivit pentru familii, copii și turiști. În același timp, aceste rute oferă și ocazia de a descoperi zone mai puțin cunoscute ale județului. O pistă de 40–50 km devine astfel nu doar o infrastructură de mobilitate verde, ci și o oportunitate de recreere în familie și de cunoaștere a locurilor natale.

Cseke a prezentat și situația plăților efectuate la nivel național prin programele de investiții gestionate de minister: „În ultimele 8 zile, precum și în săptămâna care urmează, s-au efectuat plăți de aproximativ 2 miliarde de lei pentru investițiile finanțate prin PNRR și prin Programul «Anghel Saligny». Pe componenta de împrumut a PNRR am decontat toate facturile până la 20 iunie, iar pe partea de granturi plățile sunt la zi până la sfârșitul lunii iulie. În paralel, pregătim un memorandum pentru continuarea Programului «Anghel Saligny» în anii 2026–2028, astfel încât autoritățile locale și antreprenorii să aibă predictibilitate și siguranță în privința finanțării”.

Trimite articolul

X
Taguri:
ABA Crişuri ,
bihor ,
cicloturism ,
Cseke Attila ,
piste biciclete ,
pnrr

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. adrian galut says:
    August 24, 2025 at 7:41 pm

    Eu vreau ca pe piste sa fie desenate poze cu Bolojan, ca pe autobusele electrice din oras, sa moara de ciuda UDMR

    Reply
  2. qste says:
    August 25, 2025 at 9:54 am

    Felicitari. o initiativa foarte buna. sa speram ca se finalizeaza.

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    9 victorii obținute de sportivii de la Maxim Fight Team Oradea la gala „Grand Tournament”
    În Sala sporturilor „Ecaterina Both” din Satu Mare s-a desfășurat gala K1 și MMA „Grand Tournament 8”. Printre sportivii care au urcat în ring s-au numărat și cei de la Maxim Fight Team Oradea, însoțiți de antrenorii Sorin Vesa și Adrian Maxim.

    Bihon CSM Oradea

    CSM Oradea a marcat 51 de goluri în meciul cu CSU Universitatea de Vest Timișoara! Patru victorii în patru etape
    Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a câștigat cu scorul de 51-32 (24-14) partida din deplasare cu CSU Universitatea de Vest Timișoara, contând pentru etapa a 4-a din Seria C.

    BIHON Sport local

    Suprafețe noi de joc la Padel Arena Oradea
    Inaugurată în martie 2022, Padel Arena Oradea din complexul Era Park a intrat într-un proces de modernizare.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Sport local

    Lider surpriză în Liga 4 Bihor după etapa cu numărul 5
    S-au disputat meciurile din etapa cu numărul 5 din Liga 4, iar echipele de pe locurile 2 și 3 au urcat în clasament profitând de remiza CS Oșorhei, fostul lider.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Șoc pe calea ferată. Un grup de 50 de elevi au fost lăsați pe peron de trenul care trebuia să îi aducă la Oradea
    Un grup de aproximativ 50 de elevi, minori și majori, de la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, alături de conducerea Consiliului Elevilor, a rămas, duminică dimineața, 4 octombrie, în halta Mihai Bravu, care deservește comuna Roșiori.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un salvamontist din Bihor, printre românii care au înfruntat Dolomiții la o competiție internațională
    Salvamontiști din România, printre care și un reprezentant al Salvamont Bihor, au participat sâmbătă, 3 octombrie la Dolomiti Rescue Race, una dintre competițiile dedicate salvatorilor montani, desfășurată în Munții Dolomiți, în provincia italiană Belluno.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X