De la aceste cuvinte a pornit dr. Elis Râpeanu demersul de a scrie despe Florica Ungur. Şi aceasta după ce la o întâlnire, marea interpretă i-a mărturisit prietenei sale că a fost bântuită mereu de gândul de a scrie despre destinul ei, despre familie, dar mai ales despre cântecul popular. „Ce frumos ai scris despre doamna Angela Buciu- mi-a spus ea cu ochii strălucitori. Priveşti cântecul popular şi dinăuntru şi dinafară. Aş fi vrut să scriu şi eu, dar, nu ştiu de ce nu cred că o să mai apuc”, i-a mărturisit Florica Ungur lui Elis Râpeanu.
Volumul „Florica Ungur- Privighetoarea Bihorului, prezintă destinul unei profesoare şi interprete care n-a trăit degeaba. A făcut cinste judeţului Bihor, a lăsat pe pământ acel acasă al ei, cea născută la Fâşca, a dăruit elevilor lumină din spiritul ei, tuturor ne-a lăsat lumina glasului său şi a înălţat un imn neamului românesc”. Nu sunt doar consideraţiile scriitoarei Elis Râpeanu, ci sunt adevăruri. Dovadă: sala Filarmonicii de Stat Oradea a fost neîncăpătoare vineri seara la spectacolul organizat în memoria îndrăgitei interprete. Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Cornel Popa a mărturisit, vădit încântat şi emoţionat, că orădenii l-au vindecat de teama că nu vor umple sala. De-altfel, Consiliul judeţean s-a implicat în mod direct în a onora memoria marii interprete aşa cum ne-am dorit cu toţii, susţinând financiar apariţia cărţii, dar şi prin suportul documentar şi sprijinul oferit de omul de mare omenie Dan Poienar, angajat al instituţiei. Despre personalitatea marii interprete, la lansarea cărţii care a deschis spectacolul „Bate vânt de la Orade’” au vorbit preşedintele Cornel Popa, scriitorul Miron Blaga, directorul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai, Ligia Mirişan.
Elis Râpeanu, singurul doctor în epigrame la nivel mondial, a mărturisit că acest volum s-a născut dintr-o promisiune făcută marii sale prietene, fostă colegă de facultate. Întrucât timpul nu a mai avut răbdare cu Florica Ungur, Elis Râpeanu a spus că era cât pe-aici să nu-şi poată ţine promisiunea de a scrie cartea, întrucât nu avea materialul documentar necesar. Când se obişnuise parcă cu ideea că aşa a fost să fie, Florica Ungur i-a apărut în mod repetat în vis… Aşa s-a născut cartea care a văzut lumina tiparului la Duran’s, cum visa Florica Ungur: „din două minţi treze de filoloage, din două mari iubiri pentru cântecul popular şi pentru tradiţiile neamului”. „Florica Ungur a devenit parte din conştiinţa publică a judeţului şi a ţării. N-a fost o luptătoare, n-a ieşit în faţă, deşi avea arme. S-a impus doar prin calităţile vocale şi prin felul în care a pus cultura în slujba oamenilor. Aşa cum ea însăşi s-a exprimat, a pus dragoste peste dragostea pentru cântec, le-a împreunat ca pe siamezi”.
A cântat pentru Preşedinţi
Florica Ungur, cât a trăit, a fost mândră de originea ei şi s-a considerat ţarancă. Cu înalt nivel de cultură… A avut mai puţine turnee decât alte interprete, dar aceasta s-a datorat faptului că şi-a păstrat postul de profesoară. Aşa cum spune buna ei prietenă Elis Râpeanu, „şi aici ca în toate domeniile, acţionează după principiul: Non multa sed multum”. Iată cum îşi descrie Florica Ungur activitatea de dinainte şi de după 1990”. Înainte de 1990 aveam spectacole în tot Ardealul, dar cele mai multe erau aproape de Oradea, pentru că eram profesoară de latină la LFI şi trebuia să fiu la ore. Peste tot era public bun, dar mai cu seamă la Timişoara, Cluj, Arad şi Oradea. Mergeam şi în sate şi în comune, unde ne aşteptau iarna cu ceai cald, cozonaci şi dragoste… I-am cântat şi lui Ceauşeşscu, de mai multe ori. Şi lui Tito i-am cântat, şi lui Jivkov. Chiar îmi amintesc de Tito, după ce i-am cântat, le-a dat băieţilor noştri câte un trabuc gros, identic cu cel din gura lui. De Ceauşescu îmi era milă atunci când îl vedeam la Balc. Parcă îl văd şi acum acolo, în hol, înainte de plecare, singur-singurel şi întrebând de ceilalţi. Stătea dezorientat. Vorbeam cu el cum vorbesc acum cu tine, poate nu la fel de mult, dar la obiect. N-aveam nici un fel de emoţie la întâlnirile cu el. Fiecare cu ale lui. Odată era cu nevasta şi cu câinele în sală la Balc şi când ne-am văzut a spus: Ar trebui să plecăm. Eu am spus: De ce să plecaţi? Nu vă place la noi, în Bihor? După care s-au reaşezat şi ne-au ascultat până la capăt”, este una dintre mărturiile-documente ale marii interprete. Elis Râpeanu prezintă celor care au iubit-o pentru cântecul ei pe Florica Ungur şi pe dascălul cu vocaţie care a fost marea artistă.
„Ca profesoară de latină, Florica noastră nu se mulţumea cu performanţa strict la limba latină, ea dorea ca prin textele de latină, să formeze elevilor şi deprinderi etice şi de comportament. Fiecare fragment din Cicero, Catilinamm Ovidiu, predat în clasă, era un prilej de discuţii pe teme de morală, estetică. Nu dorea ca toţi elevii să iubească latina, dar dorea ca fiecare elev să cunoască şi să-şi însuşească dictonul latin, să-l înţeleagă şi să-l descopere în comportamentul de zi cu zi. Era apropiată de elevi ca un părinte spiritual. La ore era profesorul de latină, iar în pauze un fel de colegă mai mare sau mama de la şcoală”, îşi aminteşte scriitoarea. Femeia de mare sensibilitate Florica Ungur nu putea să nu fie prezentă în paginile cărţii”. Ştii ce sentimente dureros de dulci îmi trezeşte amintirea unui şir de cluci de grâu? Ţăranul avea bucurii simple, curate şi eu sunt ţărancă fericită!…”, mărturisea artista. În realizarea cărţii, Elis Râpeanu s-a folosit de consideraţiile celui care a scris cele mai ample materiale despre Florica Ungur: Miron Blaga. Acesta spune că „dincolo de mireasma aparte a cântecelor sale, Florica Ungur s-a înstăpânit peste vers, ea dând glas vechimii şi autenticităţii, mai ales însingurării într-un univers cu virtuţi de catharsis din însăşi cuvântul, din adâncimea sunetelor care spun şi ne spun, riscând să devină o confesiune a spiritualităţii noastre, de un demon socratic prin care înşişi zeii îşi fac intrarea în lume”.
Plecaţi în faţa amintirii
Din această carte respiră întregul Bihor, ca important centru al culturii populare, chiar dacă intenţia lui Elis Râpeanu nu a fost nici o clipă de a repeta demersul scriitoricesc al lui Ioan Degău şi Miron Blaga care şi-au făcut o adevărată misiune de suflet din aceasta. „Să ne plecăm în faţa amintirii ei pentru felul în care a ştiut să păstreze nealterat cântecul bihorean şi şi-a slujit neamul. Pentru că, deşi în ultimul timp se evită cuvântul ca şi cum ar trebui să ne jenăm să-l pronunţăm, ea a fost şi rămâne un mare patriot. A atins, cu creştetul său, curcubeul de lumină al neamului românesc. Acum s-a retras la izvorul tuturor curcubeielor, lăsând pe bolta cântecului popular urma trecerii ei. Copacii mor, artiştii ca ea rămân”, e credinţa autoarei. Şi a noastră.
Spectacol in memoriam
Ansamblul Profesionist Crişana a organizat spectacolul în memoria Floricăi Ungur, iar evenimentul a fost inclus în cadrul Zilelor Bihorului. Pe scenă au evoluat Grupul Florica Ungur format din Simona Costin, Otilia Haragoş Seghedi, Nicoleta Rab, Florina Puşcău, Violeta Gherman, Ana Maria Gal, precum şi Ioana Urs, tânăra interpretă atât de dragă sufletului Floricăi Ungur, Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc, Leontin Ciucur, Cornel Borza, Florica Zaha, Nicolae Mureşan, Florica Bradu şi Laura Lavric. Scenografia spectacolului „Bate vânt de la Orade’” a fost semnată de Vioara Bara, luminile de Sorin Precup, sunetul de Agod Zoltan, prezentarea a fost asigurată de Andrian Locovei, iar dirijorul orchestrei a fost Adrian Miescu. Regia artistică a spectacolului îi aparţine lui Leontin Ciucur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!