BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul unor șefi din sistemul vamal, acuzați de complicitate la evaziunea comisă de doi bihoreni, oprit de prescripție

Procesul unor șefi din sistemul vamal, acuzați de complicitate la evaziunea comisă de doi bihoreni, oprit de prescripție

De Adrian Laboș
la 10 September 2024 15:10
6 Comentarii

Procesul unor șefi din sistemul vamal, acuzați de complicitate la evaziunea comisă de doi bihoreni, oprit de prescripție

10 September 2024 15:10
Tribunalul Bihor a dispus, marți, încetarea procesului penal în cazul a doi patroni din Săcueni judecați pentru evaziune și al unor foști șefi din sistemul vamal, acuzați că i-ar fi sprijinit pe cei doi oameni de afaceri.
Scris de Adrian Laboș - Tribunalul Bihor a dispus, marți, încetarea procesului penal în cazul a doi patroni din Săcueni judecați pentru evaziune și al unor foști șefi din sistemul vamal, acuzați că i-ar fi sprijinit pe cei doi oameni de afaceri.

Trimite articolul

X

Pentru a da această hotărâre, instanța a invocat prescripția răspunderii penale, în timp ce acțiunea civilă pentru recuperarea prejudiciului calculat de anchetatori face obiectul unui proces separat. Sentința Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Evaziune de 10 milioane de lei

În dosarul instrumentat de DNA Oradea și aflat pe rolul Tribunalului încă din 2016 au fost inculpați Jozsef Bella Bereczki și Robert Attila Pap, administratori ai unei firme din Săcueni. Aceștia au fost acuzați că au pus în aplicare un mecanism evazionist cu sprijinul mai multor funcționari din ANAF și Vămi.

Potrivit datelor din anchetă, în perioada aprilie – mai 2009, Bereczki și Pap nu ar fi trecut în contabilitatea societății pe care o administrau peste 200 de facturi și documente financiare. Prin această modalitate o cantitate de mai bine de 6,6 milioane de litri de motorină „a fost eliberată pentru consum către societăți comerciale care dețineau stații de distribuție a carburanților auto, fără plata accizei și TVA aferent”, arătau procurorii antiocorupție. În actele contabile motorina figura că ar fi fost livrată către o firmă din Slovacia, au aflat anchetatorii.

Aceștia au calculat că, prin faptele de evaziune care li se impută, Jozsef Bereczki și Robert Pap ar fi cauzat un prejudiciu de peste 10 milioane de lei, constând în accize și TVA neplătite. Când au vrut să pună sechestru pe bunele afaceriștilor din Săcueni, procurorii DNA au constatat că bărbații nu aveau nimic pe numele lor.

Șefi din sistemul vamal, acuzați că i-au sprijinit pe evazioniști

Ancheta a indicat că patronii din Săcueni ar fi avut parte de sprijinul acordat de șeful de atunci al Autorității Naționale a Vămilor (ANV), orădeanul Radu Mărginean, ulterior pus vicepreședinte la ANAF, și de fost director adjunct al Direcției Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale din cadrul ANV, Gheorghe Constantin Seleș. Pe lângă aceștia, cei doi inculpați pentru evaziune ar fi fost ajutați, în diferite moduri, și de alți funcționari ce aveau funcții înalte în sistemul vamal. Procurorii DNA i-au nominalizat pe fostul director executiv al Direcției

Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale (DRAOV) Cluj – Călin Vesa, Dorin Vidican – fost șef al serviciului Antifraudă Fiscală și Vamală din DRACV Cluj, Corneliu Sotoc, ex-director al Direcției pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Bihor, fostul șef al Biroului Supraveghere Accize din cadrul DJAOV Bihor, Aurelian Baciu, și pe inspectorul vamal Sergiu Ignat.

Toți aceștia au fost puși sub acuzare pentru complicitate la evaziune fiscală, printre măsurile pe care le-ar fi luat fiind oprirea unor controale la firma patronilor din Săcueni, certificarea drept legale a unor nereguli privind documente de însoțire a mărfii ori „ignorarea cererilor subalternilor de a-l obliga pe inculpatul Pap Robert Attila să prezinte autocisternele pentru verificare și sigilare”.

Dosar disjuns pentru patru inculpați

În timpul procesului, judecătorul de caz a dispus disjungerea cauzei în cazul a patru inculpați. Astfel, în aprilie 2024, a fost format un nou dosar pe numele a doi foști comisari de la Garda Financiară, George Cristian Buna și Vasile Ovidiu Costea. Aceștia vor fi judecați pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Cei doi sunt acuzați că, pe 16 aprilie 2009, în cadrul unui control efectuat la firma din Săcueni, nu au aplicat o amendă de minimum 20.000 de lei și nu au confiscat o cantitate de aproape 30.000 de litri de motorină ori contravaloarea acesteia, de peste 107.000 de lei.

„Prin aceasta a fost cauzată o pagubă bugetului consolidat al statului de 127.261,84 lei și a fost obținut un folos necuvenit în același cuantum pentru S.C. COLORS INTERNATIONAL S.R.L. Săcueni”, au transmis procurorii DNA Oradea la momentul emiterii rechizitoriului din 2016.

În iunie 2024, Tribunalul Bihor a dispus disjungerea cauzei și față de Călin Vesa și Gheorghe Constantin Seleș, cercetați pentru complicitate la evaziune fiscală.

Doi ex-comisari ai Gărzii Financiare Bihor, judecați pentru corupție. Dosarul, disjuns din cel al unor foști șefi din sistemul vamal

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
complicitate ,
proces ,
sefi ,
sistemul vamal
6 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Florin says:
    September 10, 2024 at 4:05 pm

    În concluzie legea e pentru căței.
    Dulălii fură de mână cu oamenii din stat.

    Reply
  2. alioto says:
    September 10, 2024 at 4:06 pm

    Justitia e pt a ajuta hotii si criminalii !

    Reply
  3. Nestion says:
    September 10, 2024 at 5:27 pm

    Lălăială!
    Dar cei care au lălăit dosarul, nu pățesc nimic? Exact ca cei care i-au făcut scăpați pe infractorii de la pensionări pe caz de boală. De-aia se zice că dacă furi, să furi mult, să ai cu ce unge…

    Reply
  4. Victor M says:
    September 11, 2024 at 7:19 am

    Seles are firma de transport, și acum primește cisterne de motorina pentru parcul lui la negru, luați contabilul și va va spune !

    Reply
  5. anonimus says:
    September 11, 2024 at 7:40 am

    Vamesii de cand e lumea au fost niste spagari si corupti, pt asta s-au facut vamesi…

    Reply
  6. Florin says:
    September 11, 2024 at 12:26 pm

    Asta e o smecherie chichita atata se amana procesele pana se prescriu faptele.

    Reply
  7. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un nou accident mortal de motocicletă într-o pădure din Bihor
    Un accident grav de motocicletă s-a produs duminică, 30 august, în zona Pădurea Neagră, eveniment în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    PNRR se încheie, însă lucrările pe calea ferată Cluj-Oradea sunt departe de final. Când ar putea reveni trenurile
    Programul Național de Redresare și Reziliență se încheie oficial luni, în ultima zi din august, însă marile proiecte feroviare finanțate prin PNRR sunt încă departe de finalizare. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Recidivist condamnat cu executare după ce a provocat un accident și a fugit pe câmp. A reclamat că mașina i-a dispărut
    Lipsa permisului de conducere și anii petrecuți după gratii, inclusiv din acest motiv, nu l-au făcut pe un bărbat de 51 de ani să renunțe la a se mai urca la volan. Mai mult, ultima dată când a făcut-o a provocat un accident, în urma căruia șoferul unui autoturism care circula regulamentar a fost rănit. Apoi a dat dovadă de lașitate și a luat-o la fugă pe câmp, iar a doua zi a anunțat că mașina i-ar fi dispărut din fața casei.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Razie pe șoselele din Bihor. Peste 1.900 de testări, aproape 300 de amenzi și 27 de permise reținute
    Polițiștii bihoreni au făcut peste 1.900 de testări în cadrul a două acțiuni desfășurate pe șoselele din județ. Aproape 300 de amenzi au fost aplicate, iar mai mulți șoferi au rămas fără permis.

    FC Bihor

    GALERIE FOTO
    „Am întâlnit o echipă care s-a dovedit a fi mult mai bună ca noi”
    După două eșecuri cu 0-3 și 0-2, CSL Ștefănești a pierdut la un scor și mai mare a treia deplasare din acest sezon, scor 0-4 la FC Bihor Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident rutier pe Podul Decebal din Oradea. O mașină a intrat în parapetul metalic de protecție
    Un accident rutier s-a produs pe Podul Decebal din Oradea, în noaptea de sâmbătă, 29 august, spre duminică, 30 august. 5
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X