Radarele îngraşă privaţii

Mai exact, şoferii prinşi de
radare şi care sunt obligaţi să
plătească amenzi bagă
banii nu doar în bugetul local, cât si
în buzunarele respectivilor privaţi.


Astfel, profitul din amenzi este
împărţit aproape egal: jumătate
din valoare merge la Primăria
care a contractat achiziţia şi aproape
jumătate merge la firma respectivă.

Amenzile – la privaţi


În ecuaţie, Poliţia
Rutieră nu are niciun amestec pecuniar,
ci doar legat de acordarea de avize pentru montarea
radarelor fixe şi constatarea depăşirii
limitei de viteză.


În Bihor, radare fixe au fost
montate în Sântion (pe
sensul de mers spre Ungaria) şi în
Borş – ambele în zona
trecerilor de pietoni, în
Sânmartin lângă
şcoala generală, la
Tinăud înspre
Cluj, şi la
Aleşd pe drumul dinspre
Cluj.


Comisarul-şef Dorin Sava,
şeful Poliţiei Rutiere, a
subliniat faptul că legătura
Poliţiei cu firmele de radare
este acordarea de avize pentru amplasarea lor. Spre
deosebire de alte judeţe, unde s-au montat şi
trei radare pe o distanţă de doar 2-3 km,
în Bihor, Poliţia
Rutieră a permis montarea de radare doar
pe câte un sens şi doar în locuri unde
numărul de accidente mortale sau extrem de grave
era foarte mare (în
Sânmartin se consumau anual 7-8
accidente mortale, sau foarte grave, în zona
şcolii). În zonele respective s-a constatat
ulterior scăderea radicală a numărului
de accidente.

„Se pune problema eficienţei
economice a Poliţiei”, a spus
Sava, care consideră că
Ministerul de Interne ar fi putut concepe un plan
naţional întins pe o durată de
câţiva ani, prin care să finanţeze
montarea de radare, iar banii din amenzi să se
întoarcă la cetăţean, prin bugetul
Poliţiei.

Otilia Sandor