O întâlnire cu scriitorul Radu Paraschivescu înseamnă, de fiecare dată, lume multă, atmosferă degajată şi dialoguri savuroase. La Librăria-Cafenea Humanitas Oradea, găzduită de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, discuţiile iniţiate de Mircea Pricăjan şi Miron Beteg au avut ca punct de pornire cele mai recente două cărţi scrise de Radu Paraschivescu, „În virtutea inepției. Nouă antologie de perle” și „Brățară pe glezna ta”.

„În virtutea inepției. Nouă antologie de perle” este al şaselea din seria de volume dedicate proastei exprimări în spaţiul public. „Mai este nevoie de astfel de volume?”, se întreba retoric autorul. Un motiv invocat de acesta ar fi „nevoia de a destrăma confuzia în care pluteşte termenul de «elită», înţeles de mulţi drept sinonim al notorietăţii”. În plus, aceste volume peste ani vor ilustra, spune autorul, un chip al României „fără fard”, dezvăluind „firescul gafei de exprimare”, oferind, poate, şi o modificare în timp a discursului public.

Miron Beteg spune că aceste cărţi dedicate „perlelor de exprimare” constituie un fel de arhivă a rătăcirilor verbale. „Volumele nu sunt doar colecții de umor, ci devin instrumente de cultivare a unei sănătoase igiene lingvistice. Ele reamintesc cititorilor cât de repede se instalează neglijența și cât de ușor poate deveni limba un teritoriu al improvizației neinspirate. De altfel, multe dintre «perle» provin din zone care ar trebui să fie exemplare: discursuri oficiale, declarații politice, titluri de presă, anunțuri publice. Tocmai această disproporție creează un amestec de amuzament și neliniște: cei care ar trebui să protejeze limba o expun, adesea involuntar, unei degradări spectaculoase”, a punctat Miron Beteg.

„Nu ştiu să scrie şi să vorbească nici măcar în limba lor”

Întrebat din public dacă a avut reacţii de la oamenii politici faţă de „perlele” apărute în cărţile sale, Radu Paraschivescu a mărturisit că au fost, dar nu multe. O reacţie a venit acum câţiva ani din partea lui Corneliu Vadim Tudor. „Vă las să v-o imaginaţi”. O alta a fost o bătaie pe umăr la propriu din partea lui Miron Mitrea, fost ministru al transporturilor în guvernul Adrian Năstase, care i-a spus: „Bravo! M-ai prins, m-ai prins!”

Dar reacţia cea mai spectaculoasă a venit din partea lui Petre Daea, fost ministru al Agriculturii și Dezvoltarii rurale în Guvernul Nicolae Ciucă. Acesta a trimis pe cineva de la minister la târgul de carte, să ia autograf, pentru că a crezut că faptul că are un capitol rezervat în cartea „Orice om îi este teamă”, este un lucru bun. Doar că „Orice om îi este teamă” este, cum spune Radu Paraschivescu „cartea-parastas a României după doi ani de guvernare PSD, e o amendă simbolică pentru partidul care mai are puţin şi îşi îngenunchează ţara. Dar nu numai. E în acelaşi timp un instrument care măsoară trei decenii de speranţe înşelate şi de iluzii pierdute”. Este o carte care îţi aminteşte că „suporţi zilnic ruşinea de-a avea miniştri care nu ştiu să scrie şi să vorbească nici măcar în limba lor”.

„S-a uitat că vecina de dinainte era Viorica Dăncilă, vecinul de după era cred Robert Negoiţă, habar n-am, şi a conchis că e de bine. Eu cu domnul Daea am o istorie mai veche. Domnul Daea a trimis pe un secretar de stat să mă întrebe: vi s-a tradus vreo lucrare în limba engleză? Vrea domnul ministru să ştie. Zic: eu am cărţi, n-am lucrări. Dar nu, n-am nicio carte, şi nici lucrare, tradusă în engleză. Dar de ce? – îl întreb. Şi mi s-a spus: domnul ministru pleacă săptămâna viitoare să se întâlnească cu comisarul european pentru agricultură, şi e irlandez, şi e născut în acelaşi an cu dumneavoastră. N-am avut finoşenia să deconspir alţi oameni născuţi în acelaşi an cu mine că mi-aş fi atras bombăneli. Dar mi-a venit să-i spun: dar să ştiţi că şi Ioana Pârvulescu e născută în acelaşi an cu mine, şi Vlad Zografi, şi Nae Caranfil… Suntem mai mulţi, poate ei or avea vreo lucrare tradusă. Şi am încercat să-mi închipui figura comisarului european pentru agricultură când primeşte, în limba engleză, o carte a unui tip de care nu a auzit în viaţa lui”, a povestit Radu Paraschivescu, menţionând că reacţiile nu sunt multe pentru că aceste personaje citesc doar întâmplător antologiile de „perle”.

Poveste de iubire, dedublare şi contramitologie

Romanul „Brățară pe glezna ta” îi aduce oarecum un tribut lui Julian Barnes, care este considerat unul dintre cei mai importanți autori contemporani în literatura britanică. Un prim indiciu este dat chiar în fişa de prezentare a autorului: „De la unul dintre autori traduşi, Julian Barnes, a aflat că «îndrăgostirea e forma cea mai violentă a gustului». Şi tinde să-i dea dreptate”.

„Brățară pe glezna ta” este o poveste care porneşte de la două personaje, Filip – producător de emisiuni culturare TV şi Sonia – scriitoare. Ei au o relaţie de „despreună”. Filip călătoreşte prin Europa, iar Sonia preferă să stea acasă, să scrie. Romanul conţine un schimb epistolar prin e-mailuri, în care Filip îi trimite Soniei impresii din călătoriile sale. Cât despre cărţile lui Julian Barnes, Filip le descoperă într-o bibliotecă în partea a doua a romanului.

Mircea Pricăjan remarcă cel puţin trei paliere prin care se poate citi acest roman. Cel mai la îndemână este cel al poveştii de iubire. Al doilea palier e cel al dedublării, personajele fiind „contaminate” de biografia autorului. Iar al treilea, poate cel mai ofertant, este cel al contramitologiei.

„Epidermic e o poveste a iubirii, cum spui. Detectivistic e o posibilă carte a dedublării în care personajele au câte ceva din autorul lor. Sunt lucruri din mine şi în Filip, sunt lucruri din mine şi în Sonia. Sunt lucrui din mine şi în ce se petrece cu cei doi. Dar scenariul contramitologic mi-a apărut pe radar ca unui vechi iubitor de mitologie. Eu am tot citit Legendele Olimpului şi ce se citea pe-atunci. Iar în ultimii ani am avut norocul de a traduce trei dintre volumele ale lui Stephen Frey, volume de repopularizare a mitologiei. Sunt nişte poveşti foarte frumoase şi foarte incorecte politic, cu tot felul de note de subsol şugubeţe”, i-a răspuns Radu Paraschivescu, dezvăluind că în scenariul contramitologic sunt două mituri: mitul lui Ulise şi mitul lui Icar.

Provocat de Miron Beteg să dezvolte ideea lui Andrei Pleşu din „Minima moralia” care spunea: „în faţa momentelor esenţiale ale vieţii – iubirea şi moartea – cultura nu te ajută la nimic”, Radu Paraschivescu îi dă dreptate, spunând că pe măsură ce laşi mai mult timp în urmă şi ai mai puţin timp în faţă începi să devii înţelept „în regim de forţă majoră”, începi să îţi dai seama de lucruri pe care înainte nu le observai sau preferai să le ignori.

„În momentul în care devii conştient de finitudinea vieţii, până şi cultura intră, nu în silenzio stampa, alunecă oarecum în plan secund. Sigur că o preţuieşti la fel de mult, că încerci să o valorifici, că încerci să profiţi de pe urma ei, dar în momentul în care gândul finitudinii a prins contur în mintea ta, s-a dezvoltat şi şi-a format un corp, miza culturală devine miză secundară”

Cât despre iubire: „În prezenţa iubirii, cred că cel mai bun lucru este să taci şi să o laşi în pace”, spune Radu Paraschivescu, iar dacă s-ar întâmpla aşa ceva, „lumea ar fi mult mai înţeleaptă şi mult mai săracă”.

„Iubirea este o splendoare care lasă cele mai greu de văzut, şi în acelaşi timp, cele mai greu de şters cicatrice. Cred că felul nostru de a ne raporta depinde de un miez interior. Dacă acel miez e în permanenţă încins – cazuri rarisime – atunci iubirea supravieţuieşte oricui. Supravieţuieşte şi gândului morţii. Dacă miezul ăla nu este incandescent în permanenţă, iubirea, la un moment dat, va intra în concediu”.

Dialogul cu Radu Paraschivescu s-a întins de-a lungul a două ore şi jumătate, care au trecut pe nesimţite. Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe.