Când era licean şi-a imaginat lumea sub o cupolă foarte mare, pe fundul unui ocean, iar în jur plin de globuleţe, de lumini. Şi a avut succes cu proiectul lui. Ceea ce i-a dat aripi. A ales o meserie care „te stoarce de energie ”, dar care îi oferă confortul de a-ţi pune întrebări.
Absolvent al Universităţii din Oradea, Raul Drimbău a studiat un an Arhitectură la Politecnico di Torino şi spune că a fost impresionat acolo de relaţia cu profesorii, de faptul că unul dintre ei le-a spus studenţilor de la început: „Eu nu sunt aici să vă învăţ. Sunt aici să vă răspund la întrebări şi să învăţ de la voi”.
Timpul petrecut acolo l-a făcut pe Raul să mediteze mai adânc şi să-şi caute surse de inspiraţie în arhitectura tradiţională. „Am fost uimit când un profesor din Torino mi-a spus: «ce arhitectură tradiţională aveţi voi românii! Uite, şi în casele ţiganilor – care îşi faceau spaţii de locuit din nimic, poţi găsi sursă de inspitaţie.
Aveţi un potenţial extraordinar în arhitectura tradiţională!» Alţii văd la noi potenţial! M-am întrebat de ce noi nu vedem acest potenţial? Profesorul din Torino îmi spusese că a şi fost în România la un workshop, pe aceste teme”, spune tânărul arhitect.
Pornind de la aceste discuţii, Raul Drimbău a început să fie din ce mai interesat de casele construite din pământ bătut din zona Tileagd, acolo unde mergea în copilărie la bunicii lui. Filozofia unei unei case din pământ nu este aceea de a trăi sub, în sau deasupra pământului, ci împreună cu el.
Inspirat de Herzog şi De Meuron
„De ce credeţi că strămoşii noştri nu aveau nevoie de ferestre mari prin care să vadă natura? Fiindcă trăiau în natură. Studiind posibilităţile de a construi case din pământ, s-a trezit în mine dorinţa de a-i convinge pe oamenii din zona Tileagd să nu dărâme casele ţărăneşti, ba chiar să se întoarcă spre locuinţele tradiţionale.
În acest moment există o ruptură între arhitect şi cel care construieşte, iar eu îmi propun să refac această punte. Aş vrea să pot să am un dialog cu oamenii din zonă şi sper să găsesc suport şi înţelegere din partea domnului primar Adrian Codrean în demersul meu de a-i convinge pe oameni că trebuie să fim mai prietenoşi cu mediul.
Şi aici nu e vorba despre arhitectura organică, care se referă mai mult la forme, în sensul că le reproduce pe cele naturale…
Inspirat de casele tărăneşti din pamânt construite în zonă, eu am realizat un proiect apreciat de specialiştii de la Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA).
Este vorba despre Centrul de vinificare şi regenerare a vinului. Am pornit de la faptul că nu exista în Bihor aşa ceva, chiar dacă avem podgorii. Am ales Tileagdul, fiindcă am copilărit acolo, fiindcă sunt podgorii, din ideea de a satisface o nevoie economică şi socială, o nevoie a comunităţii.
Din păcate, la un eveniment cum este BATRA nu au venit potenţiali investitori, probabil că le-am fi stârnit interesul cu proiecte interesante. Am realizat acest proiect pornind şi de la realitatea că tinerii pleacă de la ţară întrebându-mă: «Spre ce ne îndreptăm?».
În realizarea proiectului său de la Tileagd, tănărul arhitect orădean a fost inspirat de marii arhitecţi Herzog & De Meuron, autori ai vinăriei Dominus din California, arhitecţii elveţieni care au conceput galeria Tate Modern din Londra.
Despre clădirea din California care poartă semnătura celor doi arhitecţi elveţieni se spune că pare să crească, să se dezvolte din locaţia în care se află, omagiind pământul dur şi fructele sale dulci.
Raul Drimbău a studiat însă şi tehnica pământului bătut a lui Martin Rauch, care are o experienţă de mai bine de 25 de ani în domeniu.
Visul lui Raul este acela de a aduce proiectul său la un alt nivel, combinând tradiţia cu tehnologia modernă. Demersul său e susţinut şi de ceea ce spunea marele arhitect Cristofi P. Cherchez:
”Unde există o arhitectură mai frumoasă și mai rațional întrebuințată ca în arta noastră țărănească, artă ale cărei urme se pierd în preistorie? Acesta este primul și cel mai puternic argument care precizează vechimea și deci autohtonitatea noastră pe acest pământ. Arta este expresiunea poporului, nu a individului.”
L-am provocat pe Raul Drimbău să ne spună care e viziunea sa despre cum ar putea fi îmbunătăţită imagina blocurilor construite în perioada comunismului.
„Mi-am imaginat de multe ori cum ar fi ca toate blocurile să fie legate între ele, să mergi de pe un acoperiş pe altul, să fie acoperişuri verzi, să poţi sta acolo la plajă, să priveşti lumea de la înălţime?! Am văzut şi chestiuni mult mai simple. Poţi da o altă imagine blocurilor folosind un schelet metalic care să susţină nişte plante. Acoperişurile le-am putea folosi pentru panouri fotovoltaice. Vă daţi seama câtă energie am câştiga?”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!