Programul muncipal de reabilitare a fațadelor din centrul istoric e element de blazon pentru administrația locală și sursă de amețeli și dureri de cap pentru unii dintre „beneficiari”.
„Mi-a venit rău când mi-au zis cât cred ei că ar trebui să plătesc. Ar veni în total peste 250 mii lei”, ne-a spus Molnar Tibor, proprietar în imobilul Emilian Mircea Chitul. O altă cifră vehiculată e la 33 mii euro, în caz că municipalitatea ar împărți costurile lucrării la suprafața de imobil pe care orădeanul a acceptat-o la retrocedare, în anii 2000.

Omul este moștenitorul de drept al tuturor clădirilor din curtea care are dublă expunere, spre străzile Ady Endre și spre malul Crișului, din care a redobândit doar o parte.
La începutul lucrării, anul trecut, Molnar intra în „afacere” ca fiind proprietar al unui apartament de cca 110 mp. Pe final, când s-a trecut la distribuirea costurilor în funcție de proprietățile din CF istoria recentă a familiei sale și situațiile neîncheiate din perioada retrocedrilor s-au întors să-l bântuie.

Scor „interesant”

Molnar relatează că imobilul de pe strada Emilian Mircea Chitul 4 a ajuns în programul Primăriei ca urmare a insistențelor repetate ale vecinei sale, defuncta Liana Cozea – „domnișoara Cozea s-a agitat atunci că nu îi place cum arată curtea. Atât a bătut la ușile Primăriei, până a obținut să se repare clădirea”.

Inspectorii Poliției Locale au evaluat imobilul și l-au încadrat, la limită, ca fiind în stare nesatisfăcătoare. Molnar consideră că trimișii municipalității au forțat acest calificativ: „au constatat degradări minore la învelitoare, la tâmplărie, la elementele decorative, medii la șarpantă și la tencuieli. S-au legat de niște coșuri de fum care prezentau risc de prăbușire. Doar că aceste coșuri de fum, demontate între timp, se aflau în curtea interioară, la clădirile cu ieșire spre Ady Endre. Coșurile de pe Chitul la fel arată și azi, ca atunci. Fără acele coșuri, nu se întrunea punctajul pentru a fi încadrată toată clădirea pentru reparații. Am avut fix 26 de sutimi în plus”, spune orădeanul, întrebându-se, retoric „dacă ei se ocupă de fațade, de ce s-au băgat în curte? E curtea un risc pentru trecători?”

De la 460 mii la peste 770 mii lei

Cu înscrierea în programul municipal, proprietarii au cedat municipalității sarcina și dreptul de a căuta un constructor și de a stabili un preț pentru lucrări. Reabilitarea a început anul trecut, în iulie. „Atunci a adunat dna Timoftei, de la Primărie, semnaturile. Când a fost gata licitația, ne-au chemat să semnăm că suntem de acord cu începerea lucrărilor. Costul era ceva mai mult de 460 mii lei, pentru toată lucrarea: fațada de pe Chitul, acoperișul, o parte din acoperișul de pe Ady, canalizarea pluvială – de care nu s-au atins, până la urmă, și bine au făcut. Era prevăzut și iluminat arhitectural, dar am zis să nu mi le bage pe gât că nu mă interesează”, relatează Molnar. Proprietari în imobil sunt Tibor Molnar și încă patru persoane fizice și juridice.
Orădeanul spune că lucrarea a început la valoarea de peste 460 mii lei și a ajuns la 770 mii lei, din creion, din cauza legii care actualizează costurile în construcții și din cauza unor lucrări „neprevăzute”.

„Au schimbat lemnăria la apartamentele distruse de foștii chiriași, iar funcționara Primăriei m-a intrebat dacă sunt mulțumit. Eu i-am spus că asta ar fi fost obligația Primăriei să plătească, în momentul în care chiriașii săi au fost dați afară, trebuiau să repare stricăciunile. Nu să aștepte ani de zile, ca acum să ni le pună nouă pe nota de plată. Am cerut atunci că, dacă sunt lucrări cerute de cineva anume din curte – schimbat de geamuri, uși sau altele, să și le plătească fiecare, nu să le pună la comun”, mai relatează el.

În opinia sa, lucrarea este umflată cu componente care n-au nicio legătură cu fațadele, spre exemplu peste 8600 lei pentru zugrăvirea gangului de acces în curte dar, schimbarea lemnăriilor în curtea interioară dar și zugrăveli ale curții interioare. „Eu nu am încredere cred că tehnologia lor e bună. Uitați-va la teatru, ani de zile o să tot joace hora în jurul clădirii cu schelele alea. La noi va dura mai mult, mai ales că la parter sunt infiltrații de la Criș?”, se miră omul.

Pe scenarii

Repartizarea costurilor pe locuințe este o altă bătaie de cap în cazul său, pentru că scenariile posibile sunt multiple. Pentru oricare dintre variante, omul susține că prețul estimat este exagerat față de lucrarea prestată.
Valoarea actualizată a contractului e de peste 770 mii lei. La 22%, cât reprezintă proprietatea pe care Molnar o folosește, i-ar reveni o cotă de peste 33 mii euro. „33 mii de euro pentru ce, pentru o feșteală? Pentru un acoperiș la care cea mai mare parte din lemnărie a fost păstrată? Sumele sunt colosal de mari. Casa nu e un palat de pe Corso, să zici că e de restaurat ceva. Elementul acela decorativ din lemn, de pe fațada dinspre Emilian Mircea Chitul, s-a refăcut acum ca și cum ar fi la traforaj. Nu asta a fost tehnologia originală. Inițial, era făcută de tâmplari, cu bucăți de lemn îmbinat. Decorațiunile de la geamuri nu sunt făcute din gips. Sunt făcute din cărămidă ieșită din planul peretelui, tencuită ulterior. Acum, au băgat la lucrări ca și cum ai ar fi făcut din nou. E o minciună. Primăria ia banii de la mine, nu de la firma de construcții. Interesul meu ar trebui să îl reprezinte, dar nu face așa ceva”, susține el.

Celălalt scenariu, în care i-ar fi repartizate costuri în funcție de toate proprietățile locative care-i sunt trecute pe coala CF, înseamnă sume și mai mari, undeva la 50 mii euro. Iar cu această repartizare se redeschide un episod mai vechi, la fel de frustrant, al familiei Molnar.

Retrocedare în batjocură

Curtea de pe Ady – Chitul are, de fapt, două clădiri: una mai înaltă, spre Criș, cu demisol înalt și una spre Ady, cu un nivel. Cele două sunt, fiecare, în formă de L și mărginesc o curte interioară privată.
„Casa a fost a bunicului meu. Prin legea de retrocedare am primit înapoi apartamentul în care a stat mama, reconstituit la suprafața de 110 mp, prima dată. În curte sunt 11 apartamente.

De fapt, prima dată ni s-au retrocedat spațiile comerciale de pe Ady Endre, clădirile galbene, cu un nivel. La vremea acceea am mușcat-o urât cu Primăria. Înainte să ni se retrocedeze, în curtea noastră a fost introdusă o familie caz social, care a creat foarte multe probleme. Familia Karacsony plus Badea, erau vreo 12 sau 16 persoane, în funcție de cine mai ieșea sau intra din pușcărie. Au stat într-o încăpere mai mare, cu un WC, fără baie, fără altceva nimic. Ăștia au făcut ravagii în curte”, relatează Molnar. În intervalul scurs între emiterea deciziei judecătorești și încheierea protocolului de predare-primire cu Primăria, Molnas spune că familia chiriașă a dat foc spațiilor comerciale: „Așa a avut grijă Primăria de spațiile acelea, că toate vitrinele erau sparte și au intrat și au dat foc, pur și simplu. Le-am primit într-o stare jalnică, toate rețelele, de apă, de curent electric, toate erau distruse. Grajdurile lui socru-meu arătau mai bine ca alea. Din 2005 am început să le refac, pe banii mei. Primăria nu m-a ajutat cu nimic. Am cheltuit atunci 160 milioane lei, numai prentru transcrierea acestor proprietăți. Am reușit să le reabilitez printr-o înțelegere cu chiriașii – ei au făcut lucrarea și eu nu le-am încasat chiria câțiva ani. Se terminaseră banii, nu mai aveam de unde altfel”.

Ulterior a ieșit și legea care a permis retrocedarea locuințelor necumpărate de chiriași, patru la număr în imobilul de le Ady Endre – Chitul. Molnar spune că, deși i-au fost retrocedate și înscrise în CF, nu le-a preluat din cauza unor neînțelegeri cu familia dar și din cauza stării jalnice în care se aflau. „În acele apartamente mai este, acum, un chiriaș adus de Primărie. Primăria ne-a băgat, acum, pe gât, cheltuielile aferente fațadei și pentru aceste apartamente. S-au schimbat lemnăria la unele din apartamentele distruse de foștii chiriași, iar funcționara Primăriei m-a intrebat dacă sunt mulțumit. Eu i-am spus că asta ar fi fost obligația Primăriei să plătească. În momentul în care chiriașii săi au fost dați afară, trebuiau să repare stricăciunile. Nu să aștepte ani de zile, ca acum să ni le pună nouă, acum, pe nota de plată”, consideră el.

Orădeanul e nemulțumit de opacitatea arătată de Primărie și de Fundația pentru Protejarea Monumentelor în privința costurilor lucrărilor: „am cerut să aflu care sunt prețurile. Cât vine reabilitarea asta pe mp? Nimeni nu a vrut să îmi spună nici în Primărie. Nici la monumente. Mi-a venit rău când mi-au zis cât cred ei că ar trebui să plătesc. Peste 250 mii lei. Le-am zis că n-am de unde să plătesc așa ceva și am cerut devizele de lucru. Au început să-mi trimită câte un deviz o dată, cu amenințarea că dacă în cinci zile nu am nimic de comentat, înseamnă că accept. Nimic n-am priceput din devizele parțiale, doar că sunt forțat să le accept”.

În esență, concluzia sa e că proprietatea înseamnă pedeapsă, în Oradea: „vecinii mei au cumpărat locuințele de la Primărie pe bani de nimic, ca chiriași. Pe mine casa m-a costat mai mult decât pe ei, deși eu am primit înapoi proprietatea mea”.

În context, Primăria transmite mai multe date, fără a face prea multă lumină. Astfel, proiectantul investiţiei este Atamora SRL iar execuția lucrărilor a fost atribuită către Nymphea Invest SRL, firma lui Ioan Mintaș.
„Calculul cotelor părți a fost transmis proprietarilor, urmând ca fiecare să decidă modalitatea de asumare a acestora și de semnare a contractelor”, mai trasmite Primăria, insistând că „înainte de montarea schelei pe faţada din str. Emilian Chitul proiectantul, executantul, reprezentantul Primăriei care urmăreşte realizarea lucrtărilor, dirigintele de şantier, unul din proprietarii care deţine cea mai mare suprafaţă din imobil, au efectuat o verificare a stării tehnice a întregii clădiri, inclusiv a podului şi s-a consemnat modalitatea de rezolvare a lucrărilor într-o Notă de constatre încheiată pe şantier în data de 21.07.2021 şi semnată de cei prezenţi”. De asemenea, mai arată că valorile nu sunt definitive. și că sunt lucrări care, la final, după recepţie, vor fi scoase din total și repartizate fiecărui apartament.

Prima „fractură” a proprietății, la 1944

Molnar relatează că, la intarea trupelor românești în Oradea, la 1944, în casa familiei sale a fost repartizat un ofițer: „Am avut noroc cu dumnealui, că puteau să ne scoată de tot din casă. Au fost atunci multe cazuri, că ofițerii băgați în case au cerut apoi să plece familiile. Până la urmă a fost de treabă. Hădărean îl chema, era din Galați, era dintre vechii ofițeri, din armata regelui. Am separat atunci toată casa, el a luat 40 mp și familiei i-au rămas 70 mp. Erau aici bunicii, bunica, doi copii – șapte persoane. Asta a fost”.
Mergând mai departe în istoria casei, Molnar spune că bunicul său a cumpărat casa de la o familie de comercianți evrei, în 1939, plătind în mai multe rate. La puțin timp după ce a reușit să plătească ultima tranșă, proprietatea a fost naționalizată de comuniști. JB-C.GH.