Sub baghetele fermecate ale maestrului Măniuţiu şi a Adei Milea, prinţesă a muzicii inspirante, Teatrul Regina Maria a făurit un spectacol nebuuun, neebuuuuuun – după cum reverberează şi refrenul de final. Orice bucureştean, bănăţean sau ieşean care nu e străin de teatru se poate urca liniştit în tren ori maşină ca să vină la Oradea pentru o piesă de răsunet. Răsunătoare cel puţin pentru cei care nu duşmănesc pop-rockul şi ghidilarea sensurilor vieţii. Intriga închipuită de Georg Büchner e esenţă de parfum dulce-amar. Moştenitorul regatului Popo (Eugen Neag) şi prinţesa de Pipi (Alina Leonte) fug de căsătoria aranjată de părinţi. Dar, fără să se cunoască, se întâlnesc şi se-ndrăgostesc în Italia. Ca să nu le facă babacilor complet pe plac, cei doi se întorc să se cunune la palat disimulaţi îi ei înşişi. Ironia sorţii face ca travestiul lor să vină însă în întâmpinarea dorinţei părinţilor. Astfel, când măştile cad, tinerii îşi dau seama că destinul le-a jucat un renghi forţându-i să-şi joace propriul rol „ex tempora”. Acesta e scheletul pe care trupa orădenă dă viaţă unei piese ce musteşte de shakespearianul „a fi sau a nu fi” – în variante comice ale ludicului rege de Popo (Emil Sauciuc), în duale persuasiuni – e aşa sau nu-i aşa? – ale rafinatului Prezident al Curţii (Daniel Vulcu) ori în existenţiale ironii despre plictiseli mortale ale sfetnicului Valerio (Richard Balint).
Nuanţele actoriceşti adânci curg armonios şi fin. „Pasele din călcâi” pe teme profunde împănează o poveste atât de hippy, vie şi colorată încât şi copii de ciclu primar au râs deseori cu ochii aţintiţi pe scenă.
Dat fiind pesimismul mascat al autorului Georg Büchner precum şi adversitatea sa faţă de totalitarismul restaurat în Germania după înfrângerea lui Napoleon, textul originar stă sub această cheie. Cu atât mai incitantă e răsturnarea de perspectivă propusă de regizorul Măniuţiu care-şi descrie spectacolul ca fiind unul „care îţi transmite energie pozitivă şi senzaţia că viaţa e frumoasă şi merită trăită”. Atuurile calde sunt muzica vibrantă ce recomandă spectacolul chiar şi nevorbitorilor de limbă română (cu multe steluţe îndeosebi pentru neaoşa rockereală oferită de Alina Leonte şi R. Balint), textul spumos cu multe auto-persiflări hazlii (Valerio îşi preamăreşte condiţia de „muscă pe perete”; Leonce vrea să devină bou ca să poată mânca iarba preamărită de fumigenii săi paji hipioţi iar apoi să redevină om ca să poată mânca boul ce a mâncat fascinanta iarbă; guvernantele Lenei care-şi tot lustruiesc unghiile ar vrea să li se transforme mâinile în crengi de trandafir), gag-urile străvezii (rulota se zgâlţâie „procreativ” cînd înăuntru ajung şi guvernante şi paji; un paj e ejectat din rulotă în costumul lui Adam plus o frunză; în stil de top-modele, pajii îşi ridică hainele haut-couture arătând că au scris, pe bust, ITALIA şamd) şi, nu în ultimul rând, decorul multicolor, cu efecte luminoase. Sugestiv e finalul cu sumedenia de cranii hamletiene, toate însă surâzătoare. Aceasta e ofranda de optimism adusă de Măniuţiu. Saga plus şaga cu moartea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!