La Oradea a apărut, în aceste zile, cea mai vastă Antologie de sonete din România. Volumul conţine 3.031 de sonete scrise de poeta Mihaela Dindelegan. Antologia a fost redactată în două volume format mare (17/24 cm) cu peste 800 de pagini fiecare, în spatele titlurilor înşirându-se de fapt un număr de peste 3.150 de sonete. Aceasta pentru că unele dintre ele sunt sonete duble, triple sau cvadruple.

Cel dintâi volum a fost tipărit cu sprijinul Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor, lucrarea fiind o încununare a creaţiei lirice din anii 2016 – 2018 a poetei orădence.

Selecţie

Pentru realizarea Antologiei, autoarea a făcut o selecţie din cele 22 de cărţi cu sonete pe care le deţine, la care a adăugat câteva sute de sonete ce fuseseră inserate în celelalte 30 de volume care îi poartă semnătura, precum şi unele creaţii noi, nepublicate.

De asemenea, pentru a creşte valoarea ideatică, literară şi artistică a textelor, le-a adus unele îmbunătăţiri, astfel încât Antologia conţine sonete greu de recunoscut în forma actuală.

„Am preferat sonetul ca mod de exprimare lirică datorită rigurozităţii formei şi a restricţiilor pe care le impune prin numărul limitat de versuri, dar şi pentru faptul că permite concluzionarea ideii centrale într-un distih, care poate primi o valoare de aforism. În cele două volume am adunat sonete concepute potrivit tuturor modelelor clasice, după formulele 4-4-3-3 sau 4-4-4-2, cu lungimi ale versurilor între 4 şi 16 silabe, rezultând o varietate foarte mare de sonete, în ciuda limitărilor impuse de formă”, afirmă Mihaela.

Regele poeziei

Datorită formei sale pretenţioase, sonetul este considerat la nivel mondial „regele poeziei”, printre autorii de sonete numărându-se Michelangelo, Dante Alighieri, Francesco Petrarca, William Shakespeare, Arthur Rimbaud, Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, iar mai nou Radu Cârneci, Mircea Cărtărescu. În limba română există o antologie de sonete cu 1.360 de poeme aparţinând unui număr de 454 de autori, publicată în anul 2007 de poetul Radu Cârneci.

De pe coperta IV a Antologiei Mihaelei Dindelegan aflăm că primele 12 volume ale ei au fost scrise în proză, nefiind însă publicate, şi reprezintă studii şi analize din perspectivă teologică asupra vieţii, autoarea fiind licenţiată în Teologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Preocupările ei de natură existenţială se regăsesc, amplificate şi aprofundate, în sonetele care alcătuiesc Antologia.

Linie ideatică

În conţinutul acesteia se poate observa linia ideatică a autoarei, care merge de la dependenţa totală de Dumnezeu şi absolutizarea dragostei faţă de El într-un sacrificiu de sine necondiţionat, spre o detaşare tot mai radicală, dezvoltată pe fondul nedreptăţilor de care a avut parte tocmai în contextul acestui sacrificiu. Explicaţia o aflăm tot de pe coperta a IV-a a Antologiei, unde ne este descoperit faptul că primele 8.000 de poezii scrise de Mihaela Dindelegan i-au fost furate, iar autoarea a fost ani de zile ţinta atacurilor denigratoare ale celor care au lipsit-o de versurile scrise.

În sonete, poeta foloseşte exprimarea lirică pentru a evidenţia nevoia de dreptate, ea incluzându-l în focul purificator al judecăţii Cuvântului chiar şi pe Dumnezeu, pe care îl prezintă în final într-o lumină existenţială nouă.

Potrivit scriitoarei şi criticului literar Cezarina Adamescu, nota definitorie a sonetelor Mihaelei Dindelegan este autenticitatea. Într-o societate dominată de postmodernism şi de ideea că tot ceea ce a fost important de spus s-a consemnat deja, poeta Mihaela Dindelegan aduce o viziune revoluţionară asupra concepțiilor religioase ale lumii, în baza căreia Viaţa – ca Existenţă în sine – îşi reglează singură conturile, impunând inclusiv asupra divinităţii Dreptatea ca regulă şi normă vitală.

Profesorul universitar dr. Valentin Chifor menţionează că „poezia Mihaelei se definește printr-o rostogolire de vitalism proiectat pe dimensiuni cosmice, prin legătura cu nelimitatul, cu constelațiile, galaxiile, stelele lucitoare (eul liric bea lumină cu ulciorul din Calea Lactee). Ea crede în rolul taumaturgic, mântuitor al poeziei, în capacitatea Verbului de a întreține magia. Poeta sondeză misterul existențial în siaj blagian. Universul ei liric e dominat de motivul luminii, încât adeseori trâmbe de lumină sufletească, tânjirea spre ea, învăluie stihurile. Mihaela Dindelegan recurge cu nedezmințită fidelitate la sonet, prețuit pentru pecetea-i regală”.