BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Regulamentul de publicitate stradală – suspendat parțial!

Regulamentul de publicitate stradală – suspendat parțial!

la 5 November 2018 17:48 Reactualizat la: 5 November 2018 17:49

Regulamentul de publicitate stradală – suspendat parțial!

5 November 2018 17:48 Reactualizat la: 5 November 2018 17:49
Reglementarea adoptată de Consiliul Local în 2017 a iritat la maxim companiile de publicitate, iar prefectul Mihaiu le-a dat satisfacție.
Scris de Demian - Reglementarea adoptată de Consiliul Local în 2017 a iritat la maxim companiile de publicitate, iar prefectul Mihaiu le-a dat satisfacție.

Trimite articolul

X

Prefectul Ioan Mihaiu este un ardelean veritabil. Din primăvară până-n toamnă a tot măsurat regulamentul municipal de publicitate stradală, până s-a decis să-l atace în contencios administrativ. Astfel, Regulamentul Primăriei, contestat de firmele de publicitate stradală, e suspendat de drept, până la o sentință judecătorească.

Prefectura a anunțat luni, 5 noiembrie, că a atacat în contencios Regulamentul de publicitate aprobat de Consiliul Local al Municipiului Oradea, considerându-l ilegal. Prevederile atacate în justiție devin suspendate de drept, transmite Răzvan Puia, directorul Cancelariei Prefectului.

Ioan Mihaiu

La sesizarea firmelor

Iată ce comunică Prefectura:
„Printre aspectele de nelegalitate pe care le imputăm Regulamentului de publicitate se enumeră:
* prevederi prin care se interzice amplasarea unor mijloace de publicitate, în timp ce Legea 185/2013 nu conține astfel de restricții;
* încălcarea art. 2 alin. 1, lit. b) a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, în sensul că agenții economici care activează în domeniul publicității stradale din municipiul Oradea nu au fost consultați în mod real, ci doar teoretic, fără a se ține cont de observațiile formulate sau de punctele de vedere ale persoanelor afectate;
* aprobarea Regulamentului a fost făcută fără consultarea grupului de lucru coordonat de primar, obligație prevăzută în art. 11 din Legea 185/2013.

În consecință, întrucât elementele de nelegalitate, deși au făcut obiectul unor sesizări și contestații pe cale administrativă, nu au fost rezolvate și puse în acord cu Legea, pentru argumentele de mai sus s-a luat decizia de a acționa în instanţă Regulamentul de publicitate”.
Reamintim că în aprilie 2018, prefectul Ioan Mihaiu își asuma observațiile mai multor firme de publicitate, nemulțumite de Regulamentul Primăriei. Însă, în ciuda solicitărilor Prefecturii de a-și modifica Regulamentul, Primăria a refuzat acest lucru.

Ce se suspendă

Prin acțiunea Prefecturii, următoarele prevederi ale Regulamentului sunt suspendate parțial:
– interzicerea amplasării mijloacelor de publicitate la mai puțin de 50 de metri de intersecțiile semaforizate;
– interzicerea reclamelor pe împrejmuirile imobilelor, în condițiile în care, arată Prefectura, legea se referă doar la împrejmuirile cimitirelor, a lăcașurilor de cult, a scuarurilor, parcurilor și grădinilor publice;
– interzicerea amplasării pe clădirile deteriorate în condițiile în care, se arată în adresa prefectului, legea se referă doar la clădirile în stare avansată de deteriorare;
– prevederile din Regulament prin care se interzice amplasarea ecranelor publicitare și a mijloacelor publicitare de tip „prismă” pe domeniul public sau privat al municipiului.

Grup de lucru „uitat”

Prefectul Ioan Mihaiu ne-a declarat că toate problemele ar fi putut fi evitate dacă Primăria ar fi constituit grupul de lucru, cerut de lege.
„Ar fi fost eliminate anumite aspecte, dacă acel grup de lucru s-ar fi constituit, cu reprezentanți din Primărie, din Ordinul Arhitecților, de la Poliție, Mediu, Cultură. Însă acest grup de lucru cerut de lege nici măcar nu s-a constituit! Nu pot să cred că un judecător poate să vină să spună că nu avem dreptate”, ne-a declarat prefectul.

Trimite articolul

X
Taguri:
oradea ,
prefectura bihor ,
primaria oradea ,
Regulamentul de publicitate stradală

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Săptămâna înfrângerilor! „Leii roșii” au suferit un eșec neașteptat cu Dinamo București
    Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională.

    BIHON Sport local

    Lotus și Bihorul Beiuș au punctat, Transilvania Sport Academy a pierdut un joc pe care l-a încheiat cu doi jucători mai puțin
    Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prima scufundare la −815 metri, în Avenul de sub Vârful Grind, cea mai adâncă peșteră cunoscută din România
    Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea. 1

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Piața agroalimentară din Aleșd va fi modernizată cu peste 20 de milioane de lei. Se va construi și un drum nou
    Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea a legat două victorii și s-a impus în premieră pe terenul greu din Dumbrăvița
    Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „L-aş împuşca în fața legii!”. Un bărbat inculpat pentru șantaj a făcut scandal în sala de judecată
    Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X