Personaj remarcabil al peisajului cultural bihorean, Nicolae (Niculiță) Papp s-a născut la 26 mai 1907 în Beiuş, în familia agricultorului Ioan Papp şi a Rozaliei Farkas. A făcut şcoala primară şi liceul în Beiuş (1914-1922).

În anul 1926 a dat examenul de admitere şi reuşeşte la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj, unde printre alţii, îi are ca profesori pe Emil Isac la estetică, pe Pericle Capidan la desen și pictură, şi Romul Ladea la modelaj.

Între anii 1928-1929, Niculiță Papp și-a întrerupt studiile, fiind încorporat la Regimentul 85 Infanterie Oradea, apoi trimis la Școala de Ofițeri Rezervă din Ploiești, de unde s-a eliberat la 15 august 1929.

Îşi continuă studiile la Cluj până în anul 1930, pentru ca ultimul an de studii să îl facă la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti sub îndrumarea lui Camil Ressu, Dimitrie Paciurea, Tzigara Samurcaş. În 1931, după absolvire, se întoarce în Cluj pentru a face practica pedagogică în cadrul Seminarului Pedagogic la Liceul „Gheorghe Bariţiu” şi pentru a-şi susţine licenţa de profesor de desen.

Nu reuşeşte să profeseze ca dascăl, în schimb, în perioada 1931- 1934, Niculiţă Papp se dedică picturii şi studiului vieţii, şi obiceiurilor ţăranilor bihoreni din sate precum Pietroasa, Gurani, Brădet.

„Născut într-un cadru geografic montan, cu peisaj variat şi bogat în splendori, care i-au deschis ochii spre largi orizonturi de creaţie şi puncte de plecare, a purces la drum, dar nu oricum. El simţea că e necesar să adauge ceva la ceea ce există, să studieze oamenii şi locurile, izvoarele inepuizabile ale artei realiste. I s-au părut mai reprezentative câteva sate din Bihor (Pietroasa, Gurani, Brădet, Ferice, Chişcău, Leheceni, Budureasa, Bunteşti, Criştiori), unde autenticul şi originalul e mai pregnant şi mai viu, portul şi datinile strămoşeşti mai palpitante”, scria despre pictor folcloristul Ion Bradu în cartea sa, „Dascăli din Bihor”.

Mai apoi, trecând prin Arieşeni, Gârda, Scărişoara, a început să studieze viaţa moţilor, de care a fost mereu fascinat.

În 1934 se căsătoreşte cu o fostă colegă de la Cluj, pictoriţa şi profesoara Maria Bodea. În ianuarie 1935 este numit profesor suplinitor de desen la Liceul „Decebal” din Deva, iar din septembrie este transferat ca profesor la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea, unde Va profesa până în 31 august 1938, când, prin pensionarea profesorului Ioan Buşiţia de la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, ocupă prin concurs postul fostului profesor. În perioada în care a fost dascăl la Oradea a organizat prima sa expoziţie cu lucrări realizate în perioada 1931-1935.

Pe front şi în detenţie

În martie 1939, Niculiţă Papp a fost mobilizat la Regimentul 85 Infanterie Oradea și trimis pe zona Ineu, Beliu și Husasău de Tinca, iar din iulie acelaşi an a fost trimis la Școala de Ofițeri Rezervă Bacău până la sfârșitul lui septembrie, când a finalizat Școala de Ofițeri Rezervă din Bacău cu gradul de plutonier TR, după care a fost numit comandant de Pluton la Compania a 3-a, Regimentul 85 Infanterie Oradea. După semnarea Dictatului de la Viena, din 30 septembrie 1940, și cedarea Ardealului, regimentul s-a desființat, iar Niculiță Papp a ajuns la Compania a 3-a, în Regimentul 83 Infanterie Turda.

În martie, 1942 este trimis pe frontul de Est în calitate de comandant de Pluton27. În mai, 1942, în timlul unui atatc în zona Harkov, pictorul este grav rănit la umărul drept şi ajunge într-un spital din Galaţi, fiind lăsat la vatră după câteva săptămâni cu invaliditate de 25%. Din septembrie 1942 se întoarce la catedra Liceului „Samuil Vulcan” Beiuș.

În 1943 revine la Regimentul 83 Infanterie Turda în calitate de instructor de recruți, iar în martie 1944 este trimis pe frontul din Moldova, în județul Piatra Neamț. Este avansat la gradul de sublocotenent în rezervă. În momentul întoarcerii armelor, în 23 august 1944, Niculiță Papp se afla în fruntea Plutonului I, din Compania a 3-a, iar pe 24 august 1944 a fost luat prizonier. A fost închis în Lagărul de la Oranki, condițiile de detenție fiind inumane. După doi ani de prizonierat a fost eliberat şi s-a întors în ţară în decembrie 1946.

Niculiță Papp a fost angajat ca profesor la Liceul de Băieți din Beiuș. Alături de Ioan Buşiţia, s-a ocupat de descoperirea talentelor artistice din zonă. În 2 iunie 1948 a fost arestat şi condamnat într-un lot cu 56 de persoane, fiind încarcerat în Penitenciarele Oradea și Aiud. Primeşte doi ani domiciliu obligatoriu în comuna Movila Gâldăului, raion Fetești, iar anul următor primeşte loc de muncă la Periprava. A fost pus în libertate după 16 ani, pe data de 6 mai 1964.

Viaţa la sat, pe pânze

S-a stabilit la Beiuș, fără să aibă voie să se întoarcă în învățământ. A lucrat până la pensionare ca muncitor tâmplar, dar a continuat să picteze, să călătorească şi să mediteze copii la desen. I s-a permis totuşi să organizeze mai multe expoziţii în 1969, 1970, 1976, 1981, 1982, 1983, 1986, 1987, 1988 în Beiuş, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu. A studiat viaţa din satele Ţării Beiuşului şi Ţării Moţilor, imortalizând oamenii, portul popular, obiceiurile, tablourile sale bucurându-se de aprecierea specialiştilor.

Picturile cele mai reușite din Țara Beiușului sunt: Casă țărănească din Budureasa, Casă părăsită, Interior bihorean, Idila din piața Beiușului, În uliță, Țăran bătrân, Mamă cu copilul în troc, Țiganca, Căruța cu olari, Drum greu şi altele. Dintre picturile realizate în Țara Moților amintim: Casa lui Horea de la Arad (1937), Avram Iancu, luptător revolu-ționar, Casa lui Iancu de la Vidra (1967), Văsăritul, Plecatul moțului la țară, Moa-ța din Apuseni, Fiu de moț, Târgul de ciubere, La piață, Casă moțească, Moara din Măgulicea, Cina, Popasuri.

Niculiţă Papp a donat oraşului Beiuş 20 dintre lucrările sale reprezentative. Împreună cu prof. Ioan Mikloş şi prof. Anton Naghiu a fost iniţiatorul mişcării de grafică mică (Ex-libris) din Beiuş şi Bihor. Pentru meritele sale culturale şi civice deosebite, în anul 1994 i s-a decernat titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Beiuş. S-a stins din viaţă la Beiuş, în 20 septembrie 1995.

Multe date din viaţa lui Niculiţă Papp au fost extrase din documente cu caracter autobiografic care au fost predate de conf. univ. dr. Ramona Novicov, nepoata artistului, în custodia Secției Muzeului Orașului Oradea, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.

Camelia Buşu

xxx

„Dragă, am rezistat pentru că nu m-am lăsat la ei!”

Este un privilegiu, pentru mine, să fiu nepoata de soră a pictorului Niculiță Papp. Din copilărie și pâna acum, el, unchiul Nicu, cum îi spuneam, a fost modelul meu uman de referință. Chipul lui, și acum, are puterea unei icoane. A fost omul cel mai bun, mai blând, mai drept, mai dârz și mai luminos din câți am avut prilejul să cunosc în mod direct.

Îl întrebam ades cum a reușit să supraviețuiască în temnițele de la Aiud și Gherla în anii cei mai crânceni ai prigoanei comuniste, și apoi în deportarea din Bărăgan, primită ca bonus după anii de detenție, și cum a avut puterea să-și țină capul sus, odată întors acasă, în ciuda umilirii sociale cu care au încercat să-l îngenuncheze. Căci pentru toți care l-au cunoscut, el a rămas mereu „domnul profesor”. Despre metodele supraviețuirii, valabile și astăzi, îmi spunea adesea, cu acel umor paradoxal pe care l-am regăsit apoi în Pateric, la sfinții pustiei: „Dragă, am rezistat pentru că nu m-am lăsat la ei!”

O altă zicere memorabilă, spusă cu același zâmbet senin care îi lumina mereu fața bonomă și cu acea sclipire vioaie în ochii albaștri: „După ce m-au bătut cu pretextul că nu aveam randamentul cerut de ei la muncă, mi-au zis : Mă, banditule, mișcă mai repede, că ești în întrecere socialistă! Iar eu le-am răspuns: Nu, eu sunt în trecere prin Aiud!” Și râdea de fiecare dată, simțind că el era mai liber în spirit, prin credința și demnitatea lui, decât temnicerii.

Și mi-a mai spus încă un ingredient esențial al supraviețuirii în condiții grele: „Dragă, mie mi-a plăcut mereu viața aspră”. De aceea a ales ca singurul corolar al acestei vieți aspre Munții Apuseni cu moții lor, iubindu-i cu toată ființa și pictându-i până la ultima suflare. Dar mai presus de toate, a iubit adevărul, onestitatea, puterea de jerfă, dreptatea și libertatea.

Ramona Novicov, critic şi istoric de artă