Ioan Buşiţia (1875-1953) este una dintre figurile marcante ale Beiuşului, dirijor şi profesor de desen, cu studii la Academia de Belle Arte din Budapesta. S-a născut la 10 martie 1875, în Sighetul Marmației. În perioada 1899-1939 a fost profesor de desen la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș.
După constituirea, la 3 noiembrie 1918, a Consiliul Național Român pentru Oradea și Biharia, din care a făcut parte și profesorul Ioan Bușiția, la data de 1 Decembrie 1918, acesta s-a aflat la Alba Iulia printre delegații „din oficiu”, ca reprezentant al Reuniuni de cântări „Lyra” din Beiuș.
Folcloristul şi publicistul Ion Barbu îl descria, după ce l-a întâlnit în vara lui 1927: „Era un bărbat bine, cu faţa arsă de soare, ochi negri luminoşi, păr negru puţin albit, tăiat scurt şi dat pe spate, cu mustaţă deasă”. Elevii lui povesteau despre profesorul de desen că îi plăcea să efectueze drumeţii prin munţi, să vâneze şi să facă marcaje pentru turişti
De altfel, scrie Ion Bradu, profesorul Buşiţia a fost unul dintre iniţiatorii care au contribuit la construirea „casei de adăpost a Clubului turiştilor din Bihor”, de la Stâna de Vale. Casa a fost realizată în stil ardelenesc, un proiect al arhitectului Anton Szallerbek, cel mai important şi prolific arhitect care a proiectat în stil naţional românesc în Bihor. Casa a fost ridicată din lemn de brad, pe o fundaţie de granit, cu acoperiş ţuguit din şindrilă. Materialul de construcţie a fost donat de episcopul greco-catolic de Oradea, dr. Valeriu Traian Frenţiu. Acolo se puteau caza aproximativ 30 de persoane.
Profesorul Ioan Buşiţia îşi ducea des elevii în excursii, pentru a vizita principalele obiective din împrejurimile Stânii de Vale: Izvorul Minunilor, Custura, Cascada Iadolina, Moara dracului, Peştera Onceasa, Dealul Crucii şi multe altele.
Când pleca în excursii sau la vânătoare, Ioan Buşiţia purta pălărioară verde vânătorească, bluză, pantaloni scurţi, bocanci, ciorapi groşi până la genunchi, raniţă şi băţul sau puşca pe umăr, îl descrie Ion Barbu. Iubea pădurea, cunoştea în amănunt flora şi fauna, mai cu seamă ramura pescuitului, iar uneori, provocat la poveşti, se mândrea cu unele dintre trofeele sale de vânătoare.

Foto IA
Viaţa profesorului este strâns legată şi de înfiinţarea Societăţii corale „Lyra” din Beiuş, care a avut în componenţa sa intelectuali, meseriaşi şi comercianţi din oraş. În cadrul acesteia a promovat cântecul patriotic şi naţional, prin piese precum Tricolorul, Pe-al nostru steag, Hora Unirii sau Deşteaptă-te române, dar şi cântecul popular, cu lucrări ca Ana Lugojana, Răsunetul Ardealului, Doina lui Lucaciu, Dorul înstrăinatului sau Domnul Tudor. La 26 august 1906 a participat la un concert coral pe scena Arenelor Romane din Bucureşti, fiind distins, scrie Ion Bradu, cu „Medalia de Aur”.
Prietenia cu Bartók Béla
Începând cu 1909, colaborează timp de trei decenii cu compozitorul maghiar Bartók Béla, pe care îl însoțește în activitatea de culegere a folclorului muzical bihorean, între cei doi legându-se o frumoasă prietenie, aşa cum subliniază şi Corneliu Crăciun în cartea „Sub destinul care arde. Ioan Bușiția” (Editura Logos 94, Oradea 2003).
Bartók Béla a ţinut o lungă corespondenţă cu Ioan Buşiţia, rugându-l chiar să îi pregătească scrisori de recomandare pentru a putea ajunge şi în Aleșd, Groși, Telechiu, Luncșoara, Borod, Aștileu, Măgești, Șuncuiuș, Bratca. Compozitorul maghiar revine în Bihor în vara anului 1917, profesorul Buşiţia găzduindu-l din nou. Pentru a se reface după boală, Bartók Béla şi-a dorit şi o excursie la Stâna de Vale, rugându-l pe Buşiţia să se intereseze de costuri.
Din cauza unor probleme, declină în 1928 invitaţia profesorului pentru un concert, dar îi sugerează să îi propună acest lucru lui Enescu. „Să-mi cânte dansurile populare românești (transcrise de Székely și editate de Universal Edition). Două dintre ele sunt dansuri românești din Bihor, care s-ar încadra foarte bine într-un concert la Beiuș”, îi scrie Bartók.
„Bartók Béla pentru mine este un compozitor foarte, foarte important, iar de fiecare dată când îi deschid partiturile am senzaţia că sunt în faţa unei opere aparţinând unui geniu unic în istoria muzicii. N-a mai fost ca el şi n-a mai fost după el. E adevărat că sunt o pleiadă de iluştri compozitori care s-au hrănit din izvoarele lui de inspiraţie, cum ar fi Ligeti, dar felul în care a înţeles el îmbinarea asta dintre structurile muzicale abstractizate, aproape matematizate şi filonul folcloric autentic, nealterat de diversele intervenţii, asta face din el un compozitor absolut special”, spunea în 2020, la o întâlnire cu presa, dirijorul Tiberiu Soare.

Profesorul Buşiţia, înconjurat de elevi în sala de desen a Liceului „Samuil Vulcan”, în 1926 Foto: arhiva prof. Niculiţă Pop
Fascinat de peisaje montane
La clasă, foştii elevi spun că era un profesor cu o disciplină „aspră”. Nu tolera zgomotul la ore, mişcările inutile, cerea linişte şi concentrare. Ca model, aducea la ore diverse obiecte, plante, animale, figuri geometrice, contând mult pe fidelitatea luminii, umbrelor şi dimensiunilor în foaia de lucru.
Desenele se făceau în creion şi tuş, pe coli mari de desen. La clasele mai mari se lucra pe pânză, cu culori pentru portrete şi peisaje. Lucrările elevilor săi puteau fi admirate în expoziţiile din clasă, pe coridoarele şcolii sau în cancelaria profesorilor.
În calitate de pictor, Ioan Buşiţia reda minunat în picturile sale mai ales peisajele montan. „Pânzele lui sunt adesea munţi înalţi, văi şi adâncimi, depresiuni montane, de cele mai multe ori împădurite, privite direct sau de sus, de la nivelul zborului păsării, sau de jos, de la susurul liniştit al izvorului de munte, unde freamătul frunzelor, umbra şi umbletul animalelor cu lucrul omului se îmbină permanent. Imaginile lui sunt vii şi ţi se imprimă uşor în suflet, mai ales prin eternitatea măreţiei lor, răscolind emoţii neştiute”, scrie folcloristul Ion Bradu, în cartea „Dascăli din Bihor”. Acesta a descoperit picturi ale profesorului Buşiţia în fondul de picturi ale Consiliului Popular Judeţean, în cabinetul de lucru al fostului preşedinte al Comitetului Executiv, tovarăşul Traian Gârba, dar şi în posesia părintelui profesor Coriolan Tămâianu, un portret reprezentându-l pe episcopul greco-catolic de Oradea Mihail Pavel.
În timpul regimului comunist, profesorul a fost arestat de mai multe ori pentru implicarea lui în viaţa politică. După eliberare i s-a sistat dreptul la pensie, fiind constrâns la o existență modestă. Profesorul Ioan Buşiţia a încetat din viață la 12 iulie 1953, la Beiuş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!