BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Replici politice pe ruta Arad-Oradea

Replici politice pe ruta Arad-Oradea

la 7 August 2012 18:17 Reactualizat la: 7 August 2012 18:32
7 August 2012 18:17 Reactualizat la: 7 August 2012 18:32
Primarul Aradului acuză Guvernul că-i ia o finanţare pentru a vira banii spre Oradea.
Scris de IM:BIHOR_ONLINE - Primarul Aradului acuză Guvernul că-i ia o finanţare pentru a vira banii spre Oradea.

Trimite articolul

X

De două luni, Aradul a rămas fără finanţare guvernamentală la un pasaj peste centură, lucrarea fiind pusă în conservare. De aproximativ o lună, la Oradea s-a anunţat că vom beneficia de finanţare de la CNADR pentru pasajul suprateran care leagă centura, din zona CET II cu Calea Clujului. Situaţia l-a cam „opărit” pe edilul arădean, Gheorghe Falcă, celebru membru PDL, care acuză Guvernul că-şi virează banii după criterii politice şi că, astfel, arată dispreţ faţă de arădeni.

În replică, primarul USL de Oradea spune că nu vede nicio legătură între cele două situaţii şi îşi îndeamnă omologul „să-şi vadă de treabă”. Ilie Bolojan spune că pasajul de la Oradea face parte din lucrarea mai mare a centurii, pe care Guvernul a lungit-o la nesfârşit. „CNADR are trei restanţe la centura Oradiei: reabilitarea podului Densuşianu vechi, lărgirea centurii în zona străzii Şterfan cel Mare, pe sub podul CFR, la patru benzi şi pasajul peste liniile de cale ferată care începe undeva lângă CET-ul II şi iese în zona de pădurice de la ieşirea din Oradea”, crede Bolojan.

Primarul Oradiei, Ilie Bolojan

Edilul şef al Aradului a ieşit, la început de săptămână, cu declaraţii acuzatoare la adresa Guvernului şi a modului în care acesta îşi gestionează investiţiile din teritoriu, pe criterii politice.

„Mă aşteptam ca cei care conduc astăzi ţara să se preocupe mult mai mult de ce înseamnă guvernarea în Municipiul Arad. Întreruperea lucrării la pasajul din Micălaca este o veste groaznică pentru Arad şi pentru cei aflaţi în trafic, pentru toţi cetăţenii care intră în ţară şi vor să ajungă la Deva. Să opreşti aceste lucrări şi să promiţi, ca Guvern, pasaj nou în Oradea arată nu doar dispreţ faţă de cetăţenii Aradului, ci chiar faţă de politicienii USL ai Aradului”, este declaraţia pedelistului Gheorghe Falcă.

Aradul a rămas, astfel, fără surse pentru două pasaje a căror execuţie depăşise 50%.

Ce-i drept, de la instalarea Guvernului Ponta, Oradea are un angajament verbal de finanţare guvernamentală pentru pasajul din zona fostului CET II – Calea Clujului, peste calea ferată din vecinătatea Metro. Edilii spun că între investiţia oprită la Arad şi cea din Oradea nu este nicio legătură.

Să-şi vadă de treabă!

„Nu am ştiinţă de vreo legătură între decizia CNADR de a renunţa la Arad şi de a finanţa la Oradea. Nici măcar nu suntem subordonaţi aceleiaşi regionale, noi ţinem de Cluj şi ei de Timişoara. Lucrarea de la centura Oradiei este una în curs, la care CNADR are trei restanţe: reabilitarea podului Densuşianu vechi, lărgirea centurii în zona străzii Şterfan cel Mare, pe sub podul CFR, la patru benzi şi pasajul peste liniile de cale ferată care începe undeva lângă CET-ul II şi iese în zona de pădurice de la ieşirea din Oradea. Primele două sunt proiectate şi contractate iar cea de-a treia este în faza publicării anunţului de licitaţie”, spune primarul Ilie Bolojan, USL. Edilul are un mesaj şi pentru omologul său arădean: „În 2008 când s-a oprit şi tărăgănat lucrarea la centura din Oradea şi s-a început la Arad, m-aţi auzit pe mine comentând? Primarul Falcă să-şi vadă de treaba lui, acolo la Arad!”.

Pasajul din Arad, în conservare

Conform viceprimarului responsabil cu problemele tehnice, Mircea Mălan, pasajul la centură va fi finanţat de Guvern şi că „CNADR se va ocupa inclusiv de exproprierile necesare”. „Noi suntem interesaţi să primim banii cât mai repede, lucrarea trenează deja de mult. Ce raţiuni stau la baza deciziei CNADR de a retrage sau acorda finanţare, nu ştiu”, mai spune vicele. 

Costul evaluat al pasajului suprateran este undeva la 7-8 milioane euro, faţă de aproximativ patru milioane de euro, sumă fără care au rămas arădenii.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
oradea ,
pasaj centura

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A încercat să stingă singur incendiul, dar și-a pierdut toată casa! Flăcările au mistuit locuința în doar câteva ore, în Bihor
    O locuință din Valea Mare de Criș, comuna Borod, a fost mistuită de flăcări, după ce proprietarul a încercat să stingă incendiul pe cont propriu, fără a solicita imediat ajutorul pompierilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CJ Bihor pregătește digitalizarea primăriilor din județ. Proiect de 5 milioane de euro, cu 87 de primării partenere
    Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 15 octombrie, două hotărâri care vizează digitalizarea administrațiilor publice locale din județ.

    Economic

    Raiffeisen, obligată să plătească peste 80.000 de lei după o fraudă online. Ce nu a făcut banca la timp
    O clientă a Raiffeisen Bank va recupera zeci de mii de lei pierduți în urma unei fraude informatice, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă în instanță.

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Verdict final după 11 ani. Achitări și prescrieri într-un dosar de corupție cu privire la „aranjarea” unor lucrări în comune din Bihor
    Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în cazul a 5 bărbați din Bihor și Maramureș, printre care doi consultanți financiari – Christian Erich Hornung și Ioan Doru Cotoroi -, un proiectant din Oradea și doi reprezentanți ai unor firme din Oradea și Baia Mare, inculpați într-un dosar de „aranjare” a unor contracte de lucrări în trei comune din Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vaccinul antigripal, de negăsit în Oradea. DSP Bihor anunță când vin noi doze
    „Avem vaccin antigripal”, anunța miercuri, 14 octombrie, reclama care se tot repeta pe monitorul din fața ghișeului unei farmacii de pe strada Republicii din Oradea.

    BIHON Sport local

    Un arbitru orădean face parte din brigada delegată de UEFA la meciul RB Salzburg – AC Milan
    Forul fotbalistic european a trimis o brigadă din care fac parte cinci arbitri din România la meciul RB Salzburg - AC Milan din Europa League, programat joi, 15 octombrie, de la ora 19:45, în direct la Digi Sport 3.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X