Revoluţiile domnului Bradu

Adunaţi de dimineaţă la sediul Comitetului Judeţean de Partid, din Parcul Traian, cei mai de seamă nomenclaturişti ai Bihorului au găsit resursele de îndrăzneală necesare pentru a se constitui într-un aşa-zis comitet revoluţionar. O serie de „luminoase” figuri, precum Sorcoiu şi Vulturar, îşi imaginau că, deşi Ceauşescu a fugit, ei pot să rămână pe mai departe la putere. Foarte siguri pe poziţii, i-au somat pe adevăraţii revoluţionari, care îşi constituiseră propria structură de putere în Primăria Oradiei, să vină la „Judeţeana de partid”, pentru a le preda revoluţia. Dând dovadă de curaj şi de multă stăpânire de sine, Mircea Bradu, devenit lider al adevăraţilor revoluţionari, ales de aceştia în funcţia de primar al Oradiei, le-a cerut activiştilor să vină ei în faţa celor care se ridicaseră împotriva regimului Ceauşescu. Minunea chiar s-a produs. Poate că „foştii” îşi doreau atât de mult să pună mâna pe putere, încât au ignorat riscurile. Intrând „în gura lupului”, puteau fi arestaţi. Şi totuşi, alaiul, avându-l în frunte pe fostul prim-secretar P.C.R., Andrei Sorcoiu, a venit la Primărie. „Tovarăşii” au pretins, încă o dată, de data aceasta prin viu grai, să li se predea puterea. Încrezător în sprijinul miilor de orădeni care se aflau atunci în Piaţa Unirii, din centrul Oradiei, Mircea Bradu l-a înfruntat pe fostul prim-secretar. Confruntat cu ameninţările acestuia, ce priveau forţa partidului şi a Securităţii, primarul Oradiei libere a replicat că, pentru atitudinea lor, ar putea dispune arestarea imediată a foştilor tovarăşi. Prima bătălie pentru putere a revoluţiei de la Oradea s-a dat în biroul primarului şi victoria a fost de partea adevăraţilor revoluţionari. Înţelegând că nu pot să se pună împotriva poporului şi văzând că Mircea Bradu, împreună cu toţi cei care îi erau alături, nu vor lăsa să li se fure revoluţia, „foştii” s-au retras strategic. Tensiunea momentului e greu de descris în cuvinte. E destul dacă spunem că, în urma acestui episod, Mircea Bradu a suferit un infarct. Ieşind din scenă, Andrei Sorcoiu i-a aruncat peste umăr primarului, ca o ameninţare: „Nu ştii în ce te bagi! De mâine, ai 200.000 de oameni de hrănit”. Fiind pe un pat de spital, Mircea Bradu n-a abandonat revoluţia. Prin telefon a fost, clipă de clipă, alături de camarazii săi. Mai sunt şi azi câţiva care spun, simplist, că la Oradea n-a fost revoluţie. Desigur, ei n-au fost acolo. Argumentul lor e cutremurător: n-a fost revoluţie fiindcă n-au fost morţi. Există o vorbă mare de care probabil n-au auzit: „Adevărata artă a războiului e să câştigi bătălii fără să le porţi”. Oradea n-a avut morţi pentru că a avut eroi adevăraţi. Oameni care au riscat, care s-au dăruit, care şi-au sacrificat sănătatea pentru ca semenii lor să fie în siguranţă. Unul dintre aceşti eroi ai revoluţiei orădene a fost Mircea Bradu.

Făcând un salt în timp, aş vrea să pun în atenţia cititorilor cealaltă revoluţie „comisă” de Mircea Bradu. La începutul acestui secol, când cartea era deja „în criză”, el a avut curajul de a paria pe câţiva orădeni. Ce a făcut, cum a făcut, doar domnia sa ştie. Fapt este că, datorită lui, o sumă de orădeni, dornici să scrie, şi-au putut vedea cărţile tipărite. Sunt mândru şi recunoscător că mă pot număra printre „profitorii” acestei revoluţii, printre fiii literari ai lui Mircea Bradu. Ştiu că, fără sprijinul domniei sale, scrierile mele ar fi rămas pentru totdeauna în întunericul unui sertar. Acest generos demers, din câte ştiu eu fără precedent în Oradea, deci o adevărată revoluţie, a lansat scriitori, dar, mai mult decât atât, a semănat idei şi sentimente. Unele dintre ele au prins rădăcini, altele, poate, vor rodi cândva. Pentru un om de cultură, asta e revoluţia triumfătoare. Iar aici Mircea Bradu este eroul adevărat!

Florin Budea