S-au împlinit 60 de ani de la înființarea secției române a Teatrului din Târgu-Mureș. Cu această ocazie au avut loc în această lună, timp de două săptămâni, mai multe evenimente.

Invitați în noul spotcast din cadrul evenimentului Spot 60 al Companiei Liviu Rebreanu au fost şi actorii Teatrului Regina Maria, Răzvan Vicoveanu şi Richard Balint. Moderatorul spotcast-urilor a fost actriţa Sașa Pânzaru.

În cel intitulat „Aventurile unor tineri actori cu Bogdan Farcaș și Răzvan Vicoveanu”, cei doi actori care au jucat la Teatrul Național din Târgu-Mureș imediat după terminarea studiilor universitare au povestit despre perioada petrecută în Târgu-Mureș, despre spectacolele și aventurile trăite atunci, dar și despre experiențele lor cinematografice și diferenţele dintre scenă și platoul de filmare.

Răzvan Vicoveanu a ajuns pe scena Teatrului Național din Târgu-Mureș după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureş, Secția Actorie, în 2005. Prima oară când a ajuns în teatru, Răzvan îşi aminteşte că repeta la o piesă şi, mai glumeţ din fire, a împins mai tare o uşă care l-a izbit pe regretatul actor Cornel Popescu, care tocmai venea din spate. „Ia uite, nici n-a venit bine în teatru că îmi şi dă cu uşa-n cap!”. Răzvan a înlemnit dar actorul a continuat: „Hai, mergi băiete, am glumit!”.

La Teatrului Național din Târgu-Mureș, Răzvan Vicoveanu a jucat doi ani. A avut apoi două colaborări la Teatrul de Artă Deva. Dorind să „schimbe aerul”, a venit la Oradea, unde a adunat zeci de roluri în portofoliul său dar şi mai multe nominalizări. A câştigat premiul UNITER la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestacov din spectacolul „Revizorul”, în 2021. „Am avut nişte spectacole frumoase aici, la Oradea, nişte experienţe foarte faine”.

[eadvert]

În Paris, vindeau ţigări la cabaret

Despre anii de la Târgu-Mureş, Răzvan Vicoveanu îşi aminteşte cu drag. Aici şi-a cunoscut şi soţia, pe actriţa Alina Leonte, care a absolvit şi ea tot Universitatea de Artă Teatrală Târgu-Mureş, în 2006.

Întrebat dacă i-a rămas în minte vreun spectacol anume din perioada Târgu-Mureş, Răzvan Vicoveanu spune că ar avea multe de povestit despre fiecare spectacol în parte, unul pe care l-ar aminti ar fi „Şi fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, în regia lui Liviu Panc, în care a interpretat rolul Don Baker şi în care a jucat alături de viitoarea lui soţie. Apoi, îşi aminteşte de primul spectacol în care a jucat alături de cunoscutul actor Ion Fiscuteanu. A interpretat rolul Tily în „Cel care primeşte palme” de Leonid Andreev în regia lui Kincses Elemér. A jucat şi alături de Relu Ştefănescu

Cea mai „cool” experienţă la Târgu Mureş a lui Răzvan Vicoveanu şi Bogdan Farcaș a fost spectacolul „Manole sau darul de-a iubi”, adaptare după „Meşterul Manole” de Lucian Blaga, în regia lui Cristian Ioan. Cu acest spectacol s-au plimbat vreo doi ani prin Europa, o experienţă deosebită în 2005 pentru tinerii actori de 22-23 de ani de a vedea lumea şi de a lega prietenii durabile, dovadă că Răzvan Vicoveanu este naşul băiatului lui Bogdan Farcaş.

„Ne unea sărăcia”, spune Răzvan cu nostalgie povestind cu Bogdan cum îngheţau de frig că nu-şi permiteau să plătească încălzirea, nu aveau nici haine groase, şi mâncau mici din piaţa de ruşi. Cei doi îşi amintesc cum au dormit o noapte la Oradea, unde erau deja actriţe Adela Lazăr şi Ioana Gajdó – şi ele absolvente de Târgu-Mureş – iar de acolo au plecat mai departe la Paris unde au stat mai bine de o săptămână, cu acces cu viză în Franţa la vremea aceea. Au pornit din Oradea chiar cu un sac de ţigări întrebând prin Paris: „Vous voulez cigarette, mon cher?” Au avut succes doar la frumoasele fetele de cabaret, la care le-au vândut cu 3 euro pachetul, bani pe care i-au folosit pentru mâncare şi băutură în Paris, sperând să-l întâlnească la vreo terasă pe Johnny Depp. Răzvan şi-a cumpărat şi un televizor mare, Telefunken, cu echivalentul a 250 de lei pe vremea aceea.

Răzvan Vicoveanu iubeşte mult filmul pentru că era fascinat de mic de filme şi şi-a dorit de copil să se facă actor. „Din cauza filmului am ajuns să joc la teatru. Filmul e un miraj, o lume foarte frumoasă. Actorul e în centru, e multă presiune”.

Călător între Oradea şi Târgu-Mureş

La rândul său, într-un alt spotcast, Richard Balint a vorbit provocat tot de actriţa Sașa Pânzaru despre experiența acestor ani, despre cum e să te împarți între mai multe teatre, cum e să intri direct în repetiție după un drum lung făcut imediat după spectacol și despre ce înseamnă să fii una dintre cele mai reprezentative voci din copilăriile multora.

Mereu pe drumuri, între teatrul din Oradea şi cel din Târgu-Mureş, Richar Balint spune: „Actorii ar trebui să facă mai multe drumuri, să se cunoască mai bine între ei, să cunoască mai multe teatre, să joace în mai multe teatre, dar din păcate trăim în România şi e cam greu. Şi cu drumurile proaste, şi cu banii că-s puţini, şi cu teatrele că funcţionează cum funcţionează…”

Un pic obositoare pendularea între cele două teatre pentru Richard Balint – o zi putând să însemne repetiţie la Oradea, repetiţie sau spectacol la Târgu Mureş, seara înapoi în Oradea – dar o perioadă foarte frumoasă, spune el.

„La Oradea îi cunsoc pe ai mei ca pe dosul palmei”, spune Richard Balint despre colegii din teatru, comparativ cu experienţa primului spectacol jucat la Târgu-Mureş unde nu prea cunoştea colectivul.

Cu Bobi Pricop lucrase deja la Oradea la spectacolul „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, de Dennis Kell – rol cu care a şi fost nominalizat la Premiile UNITER, motiv pentru care regizorul l-a solicitat să joace şi la Târgu-Mureş în spectacolul „Teroare”.

Tot cu un rol jucat la Târgu-Mureş a luat şi premiul UNITER în 2019 pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Mr. Lockhart din „Navigatorul” de Conor McPherson, în regia lui Cristian Juncu. „Distribuţia «s-a lipit» fără efort. A fost o «jucărie» extraodinară! Ne-am simţit foarte fain. Dincolo de faptul că spectacolul e bun, părerea mea este că ar fi trebuit să ia multe premii UNITER. E un spectacol genial!”

Vocea din desene animate

Actriţa Sașa Pânzaru l-a provocat să povestească şi despre dublajul din desenele animate, vocea lui Richard Balint rămânându-i şi ei în memorie de la acele roluri. „Încă mai lucrez la asta, dar foarte puţin. În vremurile alea care ne-au făcut pe noi celebri până la urmă, lucram 24 de ore din 24, nu aveam sâmbătă, duminică, nu aveam concediu… Şi dacă aveam concediu de la teatru, rămâneam în Oradea pentru că aveam de lucru la Zone Studio. Aveam repetiţii de la 10 la 14, de la 18 la 22, şi la studio stăteam de multe ori de la 12 noaptea până la 7 dimineaţa. Apoi mergeam acasă, luam micul dejun, şi mergeam înapoi la repetiţii la teatru. Era o nebunie totală! Acum e lejer, s-a mai potolit nebunia”, a spus Richard Balint care dublează voci de personaje din desene animate de 23 de ani. A fost chiar invitat la Baia Mare, unde juca în spectacolul „Faust”, la o oră de dirigenţie la şcoală, la ora 8 dimineaţa, pentru că mulţi copii întrebau de el, ştiindu-l de la desene animate.

„Am o memorie foarte proastă”

Despre „Trădare” a lui Bobi Pricop, tot la teatrul din Târgu-Mureş – un spectacol atipic în care actorii joacă cu feţele acoperite de măşti şi cu vocile pre-înregistrate, Richard Balint spune „Din cauză că măştile ne-au anulat mimica facială, totul a trebuit să fie transpus în mişcările corporale. A fost o provocare. Dar pentru noi a fost o maximă uşurare că nu a trebuit să învăţăm textul pe de rost”. Mişcările au fost 98% aceleaşi, după o coregrafie creată de Eduard Gabia, imitând mişcările unui android, fiind interesant modul cum a fost transpusă povestea spectacolului.

Richard Balint mărturiseşte că are o memorie foarte proastă, pe care în timp însă a mai antrenat-o. „Eu la trei zile după ce am jucat un spectacol nu mai ştiu nimic din el. Dacă m-ai scos din scenă, eu nu sunt genul ăla de actor care să ştie să spună poezii, de exemplu. Cred că singura poezie pe care o ştiu e «La steaua» de Mihai Eminescu, dar nici pe aia pe toată. Nu ţin minte! Dar când m-ai pus pe scenă, nu-mi trebuie decât să trec o dată cu textul prin scenă, să fiu eu în spaţiu, şi în momentul ăla, de undeva din «sertăraş» iese foaie cu foaie. Eu îmi aduc aminte după mişcare”.

La aniversare, Richard Balint a jucat rolul Heindrich în spectacolul „Kasimir şi Karoline” în regia lui László Bocsárdi, piesa scriitorului austro-ungar de limbă germană Ödön von Horváth.