Așa începe, de veacuri, și povestea Cetății din Șinteu – o așezare cândva mândră, azi aproape uitată, dar ale cărei ruine, legende și blesteme încă pulsează prin venele Văii Iadului. Cetatea, cunoscută în vechime sub numele de „Piatra Șoimului” (Solumken), nu este doar o ruină pierdută într-o pădure uitată, ci o punte între istorie, mit și destinul unui ținut zbuciumat.
Se spune că cetatea ar fi fost înghițită de pământ într-o singură noapte, ca pedeapsă pentru mândria și trufia celor care o stăpâneau. Alte voci cred că a fost un act divin ori blestemul pământului, răzbunând nedreptăți strânse în tăcere. În nopțile liniștite, pe culmile din apropiere, localnicii jură că pot auzi clopote sub pământ, iar la răsărit, o lumină slabă tremură ca o flacără veșnică. Doar povești? Poate. Dar orice mit transmis din generație în generație poartă o fărâmă de adevăr.
Puțini știu că Cetatea din Șinteu este atestată documentar încă din anul 1306, într-un act emis de capitlul orădean, însă începuturile sale coboară în timp, până în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. A fost construită imediat după devastatoarea invazie tătară din 1241-1242, de către familia nobiliară Geregye, prin judele regelui Béla al IV-lea, drept răsplată pentru loialitatea arătată coroanei maghiare. Alegerea locului nu a fost întâmplătoare: o stâncă abruptă, greu accesibilă – un loc unde doar șoimii ajungeau. De aici și numele.
Blestemul istoric: trădări, sânge și rezistență
Poziționată strategic, cetatea controla principalele rute de acces spre Transilvania, prin Valea Crișului Repede, dar și legătura spre nord, înspre Sătmar. De-a lungul veacurilor, a fost cetate de apărare, apoi sediu de sangeac turcesc, fiind râvnită de marile imperii ale vremii – Habsburgic, Otoman, dar și de voievozi români.
Piatra Șoimului nu era doar o fortăreață. În jurul ei gravita un întreg ținut. Așezări românești precum Bulz, Remeți, Beznea, Borod, Cornițel sau Lorău făceau parte din moșia Șinteu, una dintre cele mai mari din comitatul Bihor. Acestea erau possessio walachalis – sate românești aparținând unei moșii nobiliare, dar păstrând un specific aparte, atât cultural cât și spiritual.
De la Paul Geregye, la Ștefan Báthori, de la palatinul Iacob, la domni români precum Gavrilaș Movilă sau Constantin Șerban Cârnul, cetatea și domeniul său au fost în centrul unor lupte de putere ce depășeau miza teritoriului. Era o luptă pentru controlul unui spațiu sacru, cu o energie greu de definit și imposibil de ignorat.
Trecerea vremii n-a adus pace. Fiecare nou stăpân a venit cu alt tip de jug. În veacul al XVIII-lea, reformele urbariilor impuse de Maria Tereza n-au fost decât un nou mod de a legaliza abuzul. Țăranii de pe Valea Iadului – oameni săraci, dar aprigi – s-au transformat în haiduci, luptători, revoluționari.
Ei au fost printre cei mai loiali lui Horea, în marea răscoală din anul 1784. Mai târziu, în 1848, Avram Iancu a găsit aici susținători neclintiți. La Lunca Roșie, sângele celor căzuți în lupta cu trupele maghiare a pătat pământul – un eveniment care, potrivit legendei, a dat numele Văii Iadului.
În 1904, țăranii din Bulz și Remeți s-au aflat în fruntea răscoalei de la Aleșd. Sub glonțele jandarmilor, au căzut zeci de oameni. A fost poate ultima picătură dintr-un potir al suferinței care s-a umplut timp de secole.
Cetatea dispare, spiritul rămâne
În 1711, cetatea a fost distrusă. Trupele imperiale habsburgice au aruncat-o în aer pentru a împiedica folosirea ei de către curuți, adversarii Imperiului. Un gest simbolic și brutal, prin care trecutul a fost șters cu dinamită. Dar nu și memoria.
Astăzi, ruinele cetății, aflate în apropierea satului Peștiș, într-un cadru natural de o frumusețe rară, sunt martore tăcute ale unei epoci de foc și sânge. Vizitatorii care parcurg Ruta Cetăților – acel traseu montan presărat cu ziduri uitate și povești vechi – spun că atingerea vârfului unde se află Piatra Șoimului e o experiență aproape inițiatică.
Priveliștea, legendele și energia locului te fac să înțelegi că istoria nu e doar o înșiruire de ani, ci un strigăt colectiv al celor care au fost și au suferit. De aici, de pe vârf, poți simți fiorul trecerii lui Decebal, auzi șoaptele lui Mircea cel Bătrân, și pașii grei ai lui Suleyman Magnificul sau Sigismund de Luxemburg.
Blestemul cetății din Șinteu nu e un basm. E o metaforă vie: pentru trădare, pentru suferință, dar mai ales pentru reziliență. Dispariția ei nu înseamnă uitare. Dimpotrivă – ea trăiește mai intens ca niciodată, în poveștile localnicilor, în glasurile pădurii, în pietrele răvășite, în drumurile neumblate care urcă spre ruine.
Căci povestea oricărui loc este, de fapt, istoria în miniatură a umanității. Iar Piatra Șoimului, chiar și în ruină, continuă să vegheze tăcută asupra unei identități ce refuză să piară.
Cetatea a fost. Cetatea a pierit. Dar sufletul locului a rămas. Legenda blestemului e poate o lecție, poate o avertizare, dar cu siguranță, un testament.
Patrimoniul revine la viață în Șinteu
Primăria Aleșd a anunțat atingerea unui stadiu de execuție de 60% în cadrul proiectului de Consolidare și Reabilitare a Ruinelor Cetății Șinteu – Piatra Șoimului, finanțat prin PNRR, cu termen de finalizare estimat pentru 30 iunie 2026. Cu o valoare totală de 12,47 milioane de lei, proiectul urmărește revitalizarea unuia dintre cele mai importante monumente medievale din Crișana.
Cetatea, situată în Situl Natura 2000 Muntele Șes, are o istorie impresionantă, fiind legată de nume precum Báthory, Rákoczi sau Gavrilaș Movilă. Lucrările deja realizate includ degajarea incintei, consolidarea zidurilor și stabilizarea structurală. Sunt planificate reconstruirea donjonului, amenajarea de spații pentru turiști și modernizarea traseului de acces.
Proiectul are și o importantă componentă de dezvoltare locală, prin integrarea cetății în circuitul turistic „România Atractivă”. Pentru susținerea acestei direcții, Primăria Aleșd a semnat, în luna ianuarie 2025, un contract de finanțare prin POR, pentru modernizarea drumului de acces de aproximativ 5 km, aflat acum în evaluare.
Pentru redactarea acestui material s-au folosit informații din sursele: valeaiadului.wordpress.com, wikipedia.org și iubesctransilvania.ro.
Sursa foto: Primăria orașului Aleșd
țiți 
dinPortbagaj 
