BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
David Bryan: „Să arătăm maximul nostru respect pentru planetă”

David Bryan: „Să arătăm maximul nostru respect pentru planetă”

De Camelia Bușu
la 9 April 2020 16:42 Reactualizat la: 9 April 2020 19:02

David Bryan: „Să arătăm maximul nostru respect pentru planetă”

David Bryan în dialog cu Marina Almăşan FOTO: Youtube
9 April 2020 16:42 Reactualizat la: 9 April 2020 19:02
„Orădeanul” David Bryan a fost în dialog online cu Marina Almăşan pe site-ul emisiunii acesteia.
Scris de Camelia Bușu - „Orădeanul” David Bryan a fost în dialog online cu Marina Almăşan pe site-ul emisiunii acesteia.

Trimite articolul

X

Despre David Bryan se poate spune că e 20% orădean, deşi s-a născut acum 35 de ani în Newton Aycliffe, Marea Britanie. Sosit în 2006 în Oradea cu muncă de voluntariat a rămas mai mulţi ani aici făcându-şi o mulţime de prieteni şi atingând un punct culminant al pasiunii sale pentru muzică. Atunci când l-a cunoscut pe compozitorul Gabriel Băruţa, acesta i-a propus să cânte ca solist în formaţia Hotel FM. Trupa orădeană a câştigat apoi Selecţia naţională 2011 cu piesa „Change” compusă de Gabriela Băruţa şi a reprezentat România la Eurovisionul din Dusseldorf, unde s-a clasat pe locul 17.

Din păcate, chiar şi după Eurovision şi show-urile live la Vocea României în echipa lui Marius Moga, drumul muzical al lui David a mai continuat ceva timp la formaţia tribute Speak Floyd, după care a luat calea contractelor pe vase de croazieră. Vreme de doi ani a călătorit în jurul Mediteranei şi apoi în nordul Europei, după care a făcut backpacking prin Asia. A călătorit prin India, Nepal, Thailanda, Cambodgia, participând şi la Vocea Vietnamului. „O uşă se închide, o aventură se încheie, o altă uşă se deschide spre alte aventuri”, spunea David.

De aproximativ un an s-a întors în ţara natală, în Newcastle, încercând să îşi croiască drum în lumea muzicală britanică. O prietenă dragă, care l-a invitat de multe ori să i se alăture în echipa TVR, este omul de televiziune Marina Almăşan. Aceasta şi-a amintit marţi cu mare drag de colaborarea cu David în 2011, pe când era șefa delegației la Eurovision. „Vă mai amintiți de cei trei băieți de la Hotel FM? Era o necunoscută trupă orădeană, dar care cucerise votanții de la Selecția Națională, primind din partea lor mandatul de a reprezenta România la cel mai important concurs muzical european”, scrie Marina Almăşan pe pagina emisiunii sale, femeide10.ro.

„I-am pronosticat un viitor muzical măreț, care avea toate șansele să se și întâmple, mai ales după ce Eurovisionul l-a scos din anonimat…Astrele nu s-au așezat însă în favoarea talentatului artist : domiciliul în provincie, șacalii din showbiz-ul românesc, precum și bunul-simț remarcabil al lui David, s-au pus de-a curmezișul ascensiunii sale”, a adăugat jurnalista.

Dialog la distanţă
Într-o transmisiune online pe site-ul emisiunii, Marina Almăşan a reușit să facă un dialog „la distanță” cu David, povestind despre el, despre experiența „Eurovision”, despre muzică și, nu în ultimul rând, despre Marea Britanie lovită de coronavirus. „Bună, Marina, şi dragi români. Şi mie mi-e dor de tine şi de ţara mea adoptivă”, spune David.
De când s-a întors în ţara natală a avut concerte în nord-estul Angliei. Înainte de a veni prima dată în România s-a înscris la Facultatea de Artă Dramatică, dar a trebuit să renunțe după un an din pricina problemelor financiare. Acum, reîntors în Anglia, s-a înscris din nou la Actorie în septembrie 2019. Marina Almăşan consideră că va fi un actor foarte bun pentru că are multă carismă şi îşi aminteşte cu nostalgie cum în vremea Eurovisionului David îi spunea „mama mea”. De altfel, David mărturiseşte că acel Eurovision a fost o experienţă pe care nu o va uita niciodată. „Sunt mândru de acea realizare şi mulţumesc României că mi-a oferit oportunitatea de a o reprezenta în 2011. A fost punctul culminant al carierei mele muzicale. Când închid ochii şi mă gândesc înapoi, mi se pare ca şi când ar fi fost un vis”, spune artistul.
În această perioadă dificilă, David stă în Newcastle împreună cu noua sa iubită, tot o româncă, frumoasa Marcela Niculescu. „Par a fi atras în special de românce, mai mult decât de fetele din Anglia. Româncele sunt cu adevărat speciale!”, mărturiseşte zâmbind David.

Într-un oraş-fantomă

Despre situaţia din Anglia în vreme de Pandemie David spune că milioane de oameni au rămas fără locuri de muncă şi ar avea nevoie de sprijin de la Guvern. „Eu însumi am rămas fără loc de muncă. Toate concertele mele au fost amânate pentru viitorul apropiat. Universitatea mea a închis anul, aşa că nu voi mai putea studia până în septembrie. Sperăm că până în septembrie lucrurile se vor relaxa, să putem reveni la un fel de normalitate”, explică David, care spune despre britanici că unii sunt speriaţi de situaţe, alţii par foarte relaxaţi şi ignoră sfaturile premierului Boris Johnson, ieşind în parc, la soare, ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic.

Unde locuieşte el nu au existat cazuri grave sau decese. „Oraşul în care locuiesc eu este mort, parcă ar fi un oraş fantomă. Practic, viaţa de oraş a încetat pentru 90% din populaţie”. Viaţa lui în aceste condiţii înseamnă studiu, citit, gătit şi televizor, încercând în continuare să aplice pentru un loc de muncă ce poate funcţiona în această perioadă. „Îmi este dor să cânt. Sper să mă pot întoarce la asta cât mai curând posibil”.

La finalul dialogului cu Marina Almăşan, David a dorit să transmită publicului român să rămână puternic în această perioadă dificilă. „Vom trece peste astea împreună şi vom vedea un nou «mâine», cu o perspectivă diferită asupra vieţii. Fie ca toţi să apreciem mai mult lucrurile mici, şi să ne dăm seama că cele mai importante lucruri din viaţă sunt familia şi cei dragi. Să apreciem mai mult planeta, natura, şi să arărăm maximul nostru respect pentru acestea. În cele din urmă aş dori să urez publicului român sănătate şi siguranţă în această perioadă dificilă.” A dedicat fanilor în ultimele minute ale dialogului piesa „All about you”, compusă anul trecut, inspirat fiind de priveliştile din Nepal şi experienţele prin care a trecut.

Trimite articolul

X
Taguri:
David Bryan ,
femei de 10 ,
hotel fm ,
Marina Almasan

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CCR a declarat neconstituțională legea prin care Cociuba Mare urma să fie inclusă pe listele zonelor cu resurse turistice
    Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, în ansamblul său, legea prin care comuna Cociuba Mare urma să fie introdusă în anexele referitoare la unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.

    BIHON Sport local

    Un nou campus pentru portari organizat de DLB Goalkeeper Academy
    Lansată oficial în 1 decembrie 2025, prima academie de portari din nord vestul României programează al doilea campus. DLB Goalkeeper Academy Oradea colaborează cu HPB Torwart Akademie din Salzburg și este condusă de fostul internațional juniori Denis Lungu-Bocean și tatăl său Daniel, care are origini bihorene.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Deținerea de droguri pentru propriul consum ar putea deveni contravenție. Măsura, propusă într-un proiect de lege
    Un proiect de lege care propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și transformarea acesteia din infracțiune în contravenție a fost depus în Parlament de senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Parcare gratuită timp de 3 zile în Oradea cu ocazia FestiFall. Vezi când nu plătești și unde
    Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, pe durata Oradea FestiFall 2026, parcările etajate de pe străzile Independenței, Iosif Vulcan și George Barițiu vor putea fi utilizate gratuit în intervalul orar 19:00–07:00. Măsura este valabilă în perioada 9–12 octombrie și are ca scop facilitarea accesului publicului la evenimentele organizate în zona centrală.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să participe la manifestările organizate de Primăria Oradea cu ocazia Zilei Orașului
    Potrivit informațiilor obținute de bihon.ro din surse apropiate organizatorilor, la manifestările festive pregătite de Primăria Oradea cu prilejul zilei de 12 octombrie, printre oficialitățile care vor participa se numără și premierul Ilie Bolojan.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Se schimbă regulile pe șosele: motocicliștii ar putea „fenta” cozile din trafic, legal
    Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X