
Pentru Serdar Sakman, noul Director al International School of Oradea, începutul acestui an școlar a venit cu emoțiile firești ale unui nou capitol, chiar și după 19 ani petrecuți în educație.
Primele săptămâni la Oradea au însemnat însă, înainte de toate, oameni.
„Primul lucru care m-a impresionat a fost bunătatea și ospitalitatea oamenilor pe care i-am întâlnit aici. Toată lumea ne-a ajutat foarte mult, pe mine și pe familia mea, să ne acomodăm în Oradea”, povestește directorul ISO.

A început deja să descopere orașul și arhitectura sa, iar pasiunea pentru baschet i-a adus rapid și o nouă echipă favorită: CSM Oradea a câștigat câțiva noi suporteri în familia Sakman.
„La ISO simți imediat prezența unei comunități puternice”
Septembrie a însemnat și întâlnirea cu elevii, părinții și echipa ISO, iar unul dintre lucrurile care l-au impresionat de la început a fost sentimentul de comunitate.
„Imediat ce ajungi la ISO, simți prezența unei comunități puternice. Membrii echipei, părinții și elevii formează o mare familie. Oamenilor le pasă unii de ceilalți și sunt dispuși să facă mai mult pentru a-i sprijini pe elevi.”
Deși se află în al 19-lea an în educație, noul rol a venit și cu emoții, dar mai ales cu entuziasm pentru oportunitățile care urmează. Primirea călduroasă l-a ajutat, spune el, să se simtă repede „acasă”.
Pentru Serdar Sakman, educația începe prin construirea unor relații autentice cu elevii, iar sentimentul de familie și apartenență este unul dintre lucrurile care fac comunitatea ISO specială.
Educație pentru minte, dar și pentru caracter
Viziunea sa se întâlnește cu abordarea holistică a educației promovată de ISO: dezvoltarea academică și formarea caracterului trebuie să meargă împreună.
„Pentru mine, înseamnă să unim inima și mintea. La ISO îi învățăm pe elevi să ia decizii cu compasiune și discernământ etic, în timp ce își dezvoltă gândirea critică.”
Aceeași filosofie se regăsește în cele șase valori ale școlii: Learn, Respect, Succeed, Empathy, Integrity și Teamwork. Valori care, spune directorul, nu trebuie să rămână simple cuvinte afișate pe pereți.
„Trebuie să practicăm ceea ce spunem. Iar asta începe cu noi, adulții.”
Profesorii și adulții din jurul copiilor au responsabilitatea de a transforma aceste valori în gesturi de zi cu zi și de a le demonstra prin propriul comportament. Pentru că, uneori, acțiunile îi învață pe copii mai mult decât cuvintele.

Iar atunci când se gândește la elevii care, peste ani, vor părăsi ISO, directorul vorbește despre tineri încrezători, empatici și capabili, cu pregătirea academică necesară pentru a-și urma ambițiile, dar și cu reziliența, curiozitatea și responsabilitatea de care vor avea nevoie dincolo de școală.
„Rolul nostru este să îi ajutăm să își descopere punctele forte, să își lărgească orizonturile și să înțeleagă că fiecare dintre ei are ceva valoros de oferit.”
Un an important și planuri pentru viitor
Noul capitol al ISO începe cu un moment important pentru școală: finalizarea recentă a inspecției British Schools Overseas și reînnoirea acreditării BSO, o realizare pe care directorul o consideră rezultatul implicării întregii comunități.
În acest an școlar, una dintre priorități este susținerea primei generații de elevi ISO care se pregătește pentru examenele Cambridge IGCSE.
Pe termen mai lung, direcția este construirea pe punctele forte ale școlii: ascultarea comunității, dezvoltarea profesională continuă a profesorilor și păstrarea atenției individuale acordate fiecărui elev, inclusiv pe măsură ce școala crește.

Un rol important îl au și familiile. Directorul își dorește ca părinții să se simtă confortabil să își împărtășească așteptările, să pună întrebări și să vorbească deschis despre preocupările lor, iar legătura cu orașul să ofere copiilor experiențe de învățare prin cultură, sport și proiecte comunitare.
„Cred cu adevărat că școala noastră este una dintre comorile Oradiei”
Mesajul lui Serdar Sakman pentru familiile ISO este, înainte de toate, unul de mulțumire pentru încrederea acordată școlii și pentru modul în care el și familia sa au fost primiți în comunitate.
Angajamentul său este să asculte, să lucreze deschis alături de familii și să păstreze învățarea și starea de bine a elevilor în centrul deciziilor.
„Sunt entuziasmat de capitolul care urmează și de ceea ce putem realiza împreună, ajutând fiecare copil să simtă că aparține și oferindu-i încurajarea și oportunitățile de care are nevoie pentru a se dezvolta.”
Iar după primele săptămâni petrecute aici, noul director leagă școala de orașul pe care abia începe să îl descopere:
„Cred cu adevărat că școala noastră este una dintre comorile Oradiei, reflectând caracterul vibrant, diversitatea și valorile puternice ale orașului.”
Pentru el, statutul de școală internațională vine și cu responsabilitatea de a duce spiritul Oradiei mai departe, dincolo de comunitatea locală.
Un nou oraș, un nou rol și un nou capitol care, pentru Serdar Sakman și comunitatea ISO, abia începe.
Despre International School of Oradea
International School of Oradea este singura școală din Oradea acreditată British Schools Overseas (BSO) și oferă două curricule de predare: linia română, bazată pe sistemul românesc de învățământ de stat, și linia internațională, care urmează curriculumul britanic, în limba engleză.
International School of Oradea – Str. Ceyrat 4C, Oradea
0770 903 819
https://www.facebook.com/ISO.Romania
https://www.instagram.com/iso.romania/
ISO Summer Leaders Lab: Încă o șansă pentru copilul tău să descopere, să creeze și să crească
Advertorial CH28755
Citiți principiile noastre de moderare aici!