Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată a patru persoane, bănuite că ar fi deținut și transportat ilegal peste 729.000 de țigarete nemarcate și a unui bărbat, bănuit de mărturie mincinoasă, în același caz.
Cei cinci vor fi judecați pentru infracțiunii de deţinere și comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără ca aceste să fie marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, respectiv mărturie mincinoasă.
Transport din afara UE
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2021, patru persoane ar fi organizat și efectuat cinci transporturi, care conțineau în total 729.140 de țigări provenite din afara Uniunii Europene. E vorba de trei bărbați, de 36, 28 și 37 de ani și al unei femei de 35 de ani, toți din Salonta.
A cincea persoană este bănuită că, în cursul anului 2022, pe parcursul cercetărilor, ar fi făcut declarații mincinoase cu ocazia audierilor. Prejudiciul total cauzat astfel bugetului consolidat al statului este de 610.459 de lei.
Cinci din 10
Pe parcursul cercetărilor au fost puse în executare 10 mandate de aducere, iar cele cinci persoane au fost reținute de polițiști, în prezent aflându-se sub măsura preventivă a controlului judiciar.
În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale persoanelor cercetate în această cauză, în valoare de aproximativ 3,4 milioane lei.
A fost indisponibilizată, în vederea confiscării, o autoutilitară folosită pentru transportarea țigaretelor nemarcate, bărbatul de 37 de ani fiind surprins în flagrant delict, în Oradea, în timp ce transporta cu aceasta 279.200 de țigări.
Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, cu propunere de trimitere în judecată.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!