BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Salvează un micuţ luptător născut prematur

Salvează un micuţ luptător născut prematur

la 13 February 2018 15:40 Reactualizat la: 13 February 2018 16:28
13 February 2018 15:40 Reactualizat la: 13 February 2018 16:28
Secţia de Neonatologie a Maternităţii din Oradea a fost dotată cu un incubator de înaltă performanţă, în valoare de 11.540 de euro.
Scris de demeter1 - Secţia de Neonatologie a Maternităţii din Oradea a fost dotată cu un incubator de înaltă performanţă, în valoare de 11.540 de euro.

Trimite articolul

X

Prematuritatea rămâne una dintre principalele cauze ale mortalităţii infantile, a cărei rată plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană. Pentru că sunt convinşi că este crucial ca nou-născuţii prematuri să aibă şansa de a veni pe lume într-o maternitate dotată cu aparatura medicală necesară salvării şi recuperării acestora, Salvaţi Copiii România a decis să doteze secţia de terapie intensivă nou-născuţi din Oradea cu un incubator de înaltă performanţă, în valoare de 11.540 de euro.

Aparatul a fost pus în funcţiune în anul 2017, iar reprezentanţii Salvaţi Copiii au venit, marţi, în vizită pentru a vedea cum merg lucrurile şi pentru a asigura Maternitatea din Oradea că până la sfârşitul anului 2018 va dona alte două incubatoare, dar şi aparate de ultimă generaţie pentru a asigura asistenţă medicală adecvată copiilor născuţi prematur.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute, marţi, la Maternitatea din Oradea, Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România a atras atenţia asupra capacităţii insuficiente a maternităţilor de grad trei de a prelua şi trata cazurile severe, în condiţiile în care ţara noastră are doar 23 de unităţi de nivel III de terapie intensivă nou – născuţi şi jumătate din numărul necesar de paturi.

Obiective prioritare

Dotarea maternităţilor este un obiectiv prioritar al Organizaţiei Salvaţi Copiii, pentru a combate mortalitatea infantilă.

,,În România, locul unde te naşti poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Sunt maternităţi unde un copil prematur, al cărui trup fragil cântăreşte 850-900 de grame, nu are nicio şansă să crească. Sunt însă maternităţi unde aceşti copii au trăit şi au recuperat decalajul, iar acum îşi serbează a treia, a patram a cincea aniversare. Diferenţa este dată de cât de dotată este maternitatea unde vin pe lume. De aceea, vom continua şi în 2018 programul nostru, avem în plan echiparea altor 33 de maternităţi şi secţii de nou – născuţi din România şi extinderea secţiilor de terapie intensivă nou-născuţi de la Maternitatea Cantacuzino din Bucureşti, Maternitatea Târgovişte şi Spitalul Municipal de Urgenţă Târgu-Mureş’’, a explicat Alexandrescu.

Deşi a spus că Maternitatea din Oradea dispune de echipamentele necesare asistenţei medicale în cazul nou-născuţilorcu probleme, Valeria Filip, şeful secţiei de neonatologie din Oradea a punctat importanţa unei intervenţii cât mai adecvate în cazul naşterilor premature.

,,Anul trecut medicii de la Maternitatea noastră au adus pe lume copii care aveau puţin peste 1.000 de grame sau chiar de 500-600 de grame. Aceşti copii sunt extrem de vulnerabili şi au nevoie de toate condiţiile pentru a-şi putea dezvolta organele. Sunt nou-născuţi încă nepregătiţi pentru mediul extern şi în cazul lor primul minut de viaţă este extrem de important. Am reuşit să îi salvăm, pentru că suntem maternitate de grad trei, dar naşterea lor ar fi devenit o dramă dacă s-ar fi produs într-o maternitate fără dotările esenţiale. Este important programul Oraganizaţiei Salvaţi Copiii şi rezultatele chiar se măsoară în vieţi salvate’’, a apreciat Valeria Filip.

Nedreptate cruntă
Prezentă la eveniment, Amalia Năstase – ambasador al campaniei de reducere a mortalităţii infantile Salvaţi Copii, a spus că în România este important unde te naşti ca să poţi trăi.

,,Este o nedreptate cruntă să naşti un copil prematur într-o maternitate care nu are cum să îl ajute să trăiască. Nici nu ne putem imagina ce traumă de nedepăşit este pentru un părinte să-şi vadă copilul neajutorat, ce traumă este totodată pentru medici să nu poată salva un nou-născut, pentru că maternităţii îi lipseşte aparatura medicală adecvată. Programul Salvaţi Copiii este vital, dar trebuie să facem un pas în plus şi să persuadăm autorităţile să îşi asume ca prioritară dotarea maternităţilor’’, a reiterat Amalia Năstase imperativul de a acorda fiecărui copil şansa la viaţă.

Incubatorul nu este prima donaţie făcută de Salvaţi Copii Maternităţii din Oradea. În 2014, Salvaţi Copiii a donat Maternităţii orădene un bilirubinometru şi două pulsoximetre, în valoare totală de 6.500 de euro

Potrivit datelor furnizate de dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă Oradea, în anul 2017, la Maternitatea Oradea s-au născut 3.708 copii, dintre care 410 prematuri (rata de prematuritate ajungând de 11%), 84 fiind cazuri grave, cu o greutate mai mică de 1.500 de grame.

Trimite articolul

X
Taguri:
11.540 de euro ,
înaltă performanţă ,
incubator ,
Secţia de Neonatologie a Maternităţii Oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Percheziții în Oradea și în Bihor, într-un caz de evaziune și delapidare cu un prejudiciu total estimat la 27 de milioane de lei
    Locuința unui bărbat de 32 de ani, din Hidișelu de Sus, și sediul unei firme din Oradea, administrată de acesta, au fost percheziționate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bihor, alături de luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare cu consecințe deosebit de grave instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atenție, șoferi! Mai multe străzi din Oradea se închid temporar pentru meciul FC Bihor – Sepsi OSK
    Restricțiile de circulație au primit aviz favorabil în cursul zilei de vineri, 6 martie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A vrut să scape de gunoaie pe câmp, dar a rămas împotmolit: amendă de 10.000 lei de la Primăria Borș
    Un caz demn de cascadorii râsului s-a înregistrat recent în comuna Borș.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Se modifică capătul de linie al traseului Oradea - Biharkeresztes
    Anunțul a fost făcut în cursul zilei de vineri, 6 martie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    E definitiv. 5 ani după gratii pentru bărbatul care l-a lovit cu o bară în cap pe un băiat de 14 ani, în Oradea
    Curtea de Apel Oradea a soluționat definitiv dosarul lui Liviu Jiga, un bărbat de 46 de ani, din Girișu de Criș, inculpat pentru tentativă de omor după ce l-a lovit în cap cu o bară de fier pe un minor de 14 ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăriile din Bihor, sub presiunea reformei administrației: Prefectura va stabili numărul maxim de posturi pentru 2026
    Prefectura Bihor a transmis o circulară către Consiliul Județean Bihor și toate primăriile din județ prin care solicita datele necesare pentru stabilirea numărului maxim de posturi în administrațiile locale pentru anul 2026, acțiune pe care instituția o realizează anual.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.