Prima premieră vizionată online a Teatrului Regina Maria a avut loc sâmbătă seara. Spectacolul „Șarpele în iarbă” de Alan Ayckbourn în regia artistică a lui Sebastian Lupu a fost filmat pe Scena Mare a teatrului, urmând ca în toamnă, dacă totul va decurge bine, să fie jucată cu public pe scena Teatrului Arcadia.

Un spectacol realizat în contextul pandemiei Covid-19, după cum apărea scris pe filmarea difuzată pe canalul Youtube. O provocare căreia Sebastian Lupu i-a găsit o soluţie simplă dar nu uşor de jucat. În mijlocul scenei a fost delimitată, cu bandă galbenă, distanţa de trei metri – Covid 19. O barieră de care cele trei actriţe au trebuit să ţină cont, evitând pe tot parcursul spectacolului interacţiunea fizică. În locul acesteia, Sebastian Lupu a găsit soluţia ingenioasă de a fragmenta fiecare gest, suprapunerea având loc undeva, în zona „gri” de distanţare. Doar camera de filmat apropie personajele, făcând ca spaţiul dintre acestea să se disipeze virtual. Mai apare în decor „Cascadorul Covid”, ca un trup inert al gesturilor, al atingerilor.

„Şarpele în iarbă” este un thriller psihologic, o confruntare de stări, de emoţii, cu răsturnări de situaţie în care le putem admira în trei partituri ample pe actriţele: Anda Tămăşanu, Angela Tanko şi Mirela Niţă Lupu. Fiecare, pe rând, ajunge într-un fel să fie un şarpe în iarbă.

Annabel (Angela Tanko), sora cea mare, se întoarce acasă după 30 de ani, abia la moartea tatălui său, un om crud şi tiranic. A rămas cu el până în ultima clipă sora mai mică, Miriam (Mirela Niţă Lupu). Prima, însă, cu care Annabel se întâlneşte este infirmiera tatălui, Alice (Anda Tămăşanu), care fusese concediată de Miriam pentru că nu era punctuală, era neglijentă şi neprofesionistă. Dar tatăl i-ar fi scris infirmierei o scrisoare în care îi mărturisea ca Miriam vrea să îl omoare. De altfel Miriam a recunoscut că îi dubla tatălui dozajele medicamentelor. Annabel nu poate să conceapă acest scenariu pentru că Miriam e „cea mai bună, cea mai inofensivă persoană”. Dar sora cea mică mărturiseşte că i-a schimbat tatălui dozajul „ca să-l facă să doarmă mai mult şi să nu mai ţipe la ea”. Apoi l-a împins pe scări „un pic, doar un pic”. N-a vrut să îl omoare, a fost un accident. Însă acum, infirmierea vrea bani în schimbul tăcerii.

De aici încolo lucrurile se complică, situaţiile se schimbă, finalul fiind demn de un thriller psihologic. Într-un colţ, portretul tatălui rămâne firul roşu al poveştii. Noaptea e cel mai bine, asta pentru că „ziua ne ruşinăm de mizeriile din noi”. La adăpostul întunericului cele două surori îşi povestesc episoade importante din viaţă, pe care nu şi le-au putut împărtăşi în cei 30 de ani în care nu au fost împreună. Annabel povesteşte despre soţul ei abuziv, pe care l-a părăsit, Miriam mărturiseşte că n-a simţit niciodată dragostea.
„Uneori orice e mai bine decât să fii singur”, spune Miriam, ca o justificare a abuzurilor psihice şi fizice. „Tati obişnuia să ne plesnească pentru că ne iubea”, explică ea, subliniind faptul că singurii pe care vrem să îi rănim sunt oamenii pe care îi iubim, „oamenii care într-un fel sau altul ne-au secat iubirea.” Noaptea, jocul cu moartea e ca jocul flăcării din lampa cu gaz. Un lucru este cert: „Toţi avem fricile noastre secrete. Toate fricile sunt lipsite de sens, toate fricile sunt iraţionale, pentru că au legătură cu lucrurile despre care nu ştim destul.”

Scenografia spectacolului este semnată de Oana Cernea. Muzica: Romeo Rîmbu. Următoarea reprezentație a fost programată în 26 iulie, de la ora 19:00, tot online.