BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Scandal cu fosta soție, sfârșit în închisoare. Un bărbat de 62 de ani a fost ridicat de polițiști și dus la penitenciar

Scandal cu fosta soție, sfârșit în închisoare. Un bărbat de 62 de ani a fost ridicat de polițiști și dus la penitenciar

De Adrian Laboș
la 29 January 2025 16:39

Scandal cu fosta soție, sfârșit în închisoare. Un bărbat de 62 de ani a fost ridicat de polițiști și dus la penitenciar

Foto: curier.ro
29 January 2025 16:39
Un an, 3 luni și 10 zile. Este pedeapsa pe care a primit-o un bărbat de 62 de ani, din satul Cresuia, pe care polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigații Criminale Bihor l-au predat, luni, Penitenciarului din Oradea.
Scris de Adrian Laboș - Un an, 3 luni și 10 zile. Este pedeapsa pe care a primit-o un bărbat de 62 de ani, din satul Cresuia, pe care polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigații Criminale Bihor l-au predat, luni, Penitenciarului din Oradea.

Trimite articolul

X

Alexandru B. a fost condamnat de Judecătoria Beiuș după un scandal pe care l-a avut cu fosta soție și în urma căruia, potrivit sentinței de condamnare, polițiștii au fost nevoiți să spargă ușa camerei în care se baricadase și să-l încătușeze.

S-a întâmplat într-o seară de la jumătatea lunii iulie 2021, când fosta soție a bărbatului, aflată în casă împreună cu prietenul său, a auzit bătăi în poartă și pe cineva care îi cerea să îl lase înăuntru. Femeia l-a recunoscut pe ex-partenerul ei, Alexandru B., de care divorțase de trei ani, și i-a transmis că nu are ce să caute în locuința din care fusese evacuat în 2017, prin hotărâre judecătorească.

În replică, bărbatul a sunat la 112 și a cerut intervenția poliției la fața locului pe motiv că nu este lăsat să intre în casă. Și femeia a chemat autoritățile când a observat că individul ajunsese, împreună cu mama acestuia, în curtea exterioară a casei.

După ce au aflat că imobilul aparține copiilor femeii și că aceasta avea voie să stea în locuință în baza unui drept de uzufruct viager, polițiștii l-au dus pe Alexandru B. la secție și i-au explicat fostei soții că poate cere ordin de protecție.

Încătușat după ce s-a baricadat în casă

Însă câteva ore mai târziu, după-miezul nopții, bărbatul a revenit la casa fostei neveste și a distrus ușile de la camera centralei termice și de la bucătărie, determinând-o pe femeie și pe prietenul acesteia să se refugieze la o rudenie. Polițiștii sosiți de urgență au spart ușa camerei în care agresorul se baricadase și l-au încătușat, predându-l apoi Spitalului de Psihiatrie din Oradea.

O săptămână mai târziu, Judecătoria Beiuș a emis un ordin de protecție prin care îi interzicea inculpatului să ia legătura cu fosta soție și să se apropie la mai puțin de 200 de metri față de casa și locul de muncă ale acesteia.

După doi ani de procese, Alexandru B. a fost condamnat la închisoare cu executare, instanța având în vedere și alte două sentințe prin care a fost pedepsit tot pentru violare de domiciliu și distrugere, dar și pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Mai precis, în 2018 a fost condamnat pentru că a distrus mașina fostei soții și că, în ciuda unui ordin de protecție, a intrat în casa femeii și a distrus un cazan de încălzire. Cinci ani mai târziu, în 2023, a stat 9 luni și jumătate în penitenciar după ce a intrat din nou, de două ori, în curtea fostei partenere de viață.

Instanța a contopit toate pedepsele primite de inculpat, rezultând o condamnare finală de un an, 3 luni și 10 zile de închisoare, cu executare, din care a fost scăzută perioada deja executată în 2023. Astfel, bărbatul va avea de stat în închisoare mai puțin de 4 luni.

Trimite articolul

X
Taguri:
fosta soție ,
penitenciar ,
puscarie ,
scandal

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fals angajat al SRI, închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Ar fi cerut 9.150 de euro ca să intervină pe lângă „colegi”
    Ionel Iosif Gabor, de 49 de ani, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bihor la 2 ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Lotus Băile Felix a regăsit drumul spre victorie într-un meci cu șase goluri
    După 9 etape, Lotus a regăsit drumul spre victorie în meciul cu vecinii de la Transilvania Sport Academy, în runda cu numărul 13 din Liga 3, Seria 8.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Acuzați de fraudă cu subvenții APIA, doi fermieri, soț și soție, au fost obligați să returneze 44.000 de lei
    Tribunalul Bihor a hotărât încetarea procesului penal, pe motiv de prescriere a faptelor, împotriva a doi soți din Husasău de Tinca, acuzați că ar fi obținut cu acte false bani europeni oferiți prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură ( APIA).

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 18.11.2026 _ PL Alesd

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bar Contest Oradea 2026 transformă bartendingul în artă și spectacol: mixologie, flair bartending și show pentru public
    Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vântul puternic și plafonul scăzut de nori au împiedicat aterizarea a două avioane la Oradea. Curse LOT și Lufthansa, deviate
    Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X