La fața locului, s-au deplasat cu operativitate polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea care au identificat persoanele în cauză, ca fiind doi tineri de 19 și 25 de ani, toți din municipiul Oradea, o tânără de 18 ani, din comuna Ceica, județul Bihor și o altă tânără, de 19 ani, din comuna Tăuteu, județul Bihor.
„Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a constatat că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce s-ar fi aflat în apartamentul respectiv, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi agresat fizic pe tânărul de 19 ani și pe tinerele de 18, respectiv 19 ani, prin aceea că i-ar fi lovit cu pumnul la nivelul feței”, au declarat reprezentanții IPJ Bihor.
De asemenea, tânărul de 19 ani și cel de 25 de ani au prezentat un comportament impulsiv și agresiv verbal, nu s-au supus dispozițiilor legale, fiind imobilizați și încătușați de polițiști, în vederea conducerii acestora la sediul Poliției Municipiului Oradea.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecință.
Citiți principiile noastre de moderare aici!