Doi speologi bihoreni, Dan Pitic din Oradea şi Dezideriu Szabo – Ţupi din Roşia, sunt autorii uneia dintre cele mai intrigante descoperiri de dată recentă din Bihor. Pe, sau mai bine zis în podeaua unei peşteri altfel destul de circulate din Pădurea Craiului, aceştia au dat peste nişte rămăşiţe umane care s-au dovedit a fi, după primele evalurări, din Evul Mediu Timpuriu.

Oamenii porniseră la peşteră cu intenţia unei ture lejere, educativ-distractivă pentru fiica unuia dintre ei. După două zile reveneau cu arheologul Călin Ghemiş care le-a confirmat  că treaba e serioasă. „Până acum sunt şapte dar estimez că vom mai găsi doi indivizi. Vârsta cronologică a necropolei este Evul Mediu Timpuriu, secolele X-XII, dar deocamdată nu sunt probe datate cu carbon radioactiv”, spune arheologul Călin Ghemiş de la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Cercetarea e în curs şi pare că se va întinde pe mai mulţi ani.

Speologie şi arheologie: într-o tură ce se anunţa cât se poate de lejeră, doi speologi au descoperit mai multe schelete umane.

Măturând pământul cu grijă, cu mâna, înaintând pe conturul tibiei, au dat de articulaţia genunchiului. Au înţeles că descoperirea are potenţial şi au dat alarma. Arheologul Călin Ghemiş le-a confirmat bănuielile şi aşa, ceea ce a început ca o tură speo lejeră, s-a concretizat într-una dintre cele mai misterioase descoperiri recente din Bihor: şapte schelete, unele în conexiune anatomică, depuse pe podeaua peşterii. O necropolă nouă, noi semne de întrebare şi prilej de noi scenarii.

Tură lejeră

Speologii Dan Pitic şi Dezideriu Szabo, însoţiţi de fiica primului, Andreea, au dat nas în nas cu necropola din galeria subterană, în toamna lui 2011. „Era toamnă dar era deja zăpadă. Am vrut o tură frumoasă, să scoatem copilul la peşteră. Cam ăsta era obiectivul zilei. Am ajuns la frumoasa peşteră în cauză, nu e foarte grea din punct de vedete tehnic, deci era lejer. Am exersat cu fata tehnica târâşului, tehnica holbatului la perete, uite formaţiunea, uite culoarea. Ne uităm în stânga, în dreapta, ajungem la o galerie mai mică şi ne uităm pe acolo. Am găsit ceva în lateral, se vedea o trecere mai îngustă care se deschidea într-un fel de săliţă. Am pus lumina pe deschidere şi se vedea ceva ce putea fi os dar pe mine mă interesa că e sală dincolo. Din obişnuinţă am făcut ce ştim să facem vrând, nevrând. Să săpăm„, relatează Dan Pitic.

Speolog cu experienţă, acesta povesteşte că săpând, a dat peste o piatră care l-a intrigat – avea formaţiuni pe partea îngropată şi nu pe cea de sus, cum ar fi normal.

„Mi s-a părut puţin ciudat, nu pot zice că am presimţit, nu presimţi aşa ceva, dar era dubios. Am scormonit uşor şi am dat de o chestie care clar era os. Mergând înainte, articulaţie, un capăt de os îmbinat cu următorul. Am mai lucrat cu Călin la tot felul de altele şi am un fel de noţiune de bază. I-am zis la Ţupi că asta e mai mult decât ce credem noi. Adică era clar că nu e animal, ci uman. Apoi am văzut că stratul de la care am pornit avea formaţiuni, deci ca vechime nu e chiar de alaltăieri. Am făcut o poză rapidă cu un telefon, am astupat totul şi am ieşit afară”, îşi aminteşte speologul orădean. A doua zi, cei doi au verificat din nou zona, „să nu dăm alarmă falsă. Am mai săpat puţin lângă os şi continua. Ne-am gândit că acolo ar putea fi tot exemplarul. Am ieşit şi am făcut pasul firesc, am sunat pe cine trebuia sunat şi duminică, în câteva zile ne-am dus cu Călin Ghemiş care ne-a confirmat. Am participat apoi la prima rundă de săpături, un an după. Între timp Călin a făcut documentele necesare, a obţinut aprobările. La săpătura ulterioară au apărut mai mulţi „tovarăşi”.

Pisica sălbatică

Speologul zice că a evitat să discute detalii ale descoperirii cu fiica sa, atunci în vârstă de 8 ani.

„Ce să-i zici? Noi vrem să mai facă speologie copilul. Va trebui să-i prezentăm informaţiile în lumină optimă, ca să ştie la ce a fost părtaşă. Ei i-a plăcut foarte mult pisica sălbatică pe care am găsit-o la de la intrarea în peşteră. A inspirat-o pe Andreea, asta a şi desenat după tură. Era chiar foarte frumoasă”, povesteşte Dan Pitic.

Cu asta, partea de speologie a descoperirii s-a încheiat: „Noi am făcut ce a ţinut de noi. Am făcut topografia zonei la o scară după pretenţiile arheologilor, ca să poată poziţiona orice piesă la scară. Am montat poarta şi de-acum e treaba specialiştilor”.

Creştini în peşteră?

„Până acum sunt şapte dar estimez că vom mai găsi doi indivizi. Vârsta cronologică a necropolei este Evul Mediu Timpuriu, secolele X-XII, dar deocamdată nu sunt probe datate cu carbon radioactiv”, spune arheologul Călin Ghemiş de la Muzeul ţării Crişurilor. Acesta zice că anul viitor sau în 2017, în funcţie de banii disponibili, se va face analiza ADN-ului, pentru stabilirea tipului uman, a populaţiei de care aparţin indivizii.

O astfel de analiză costă 350 de euro iar în cazul necropolei ar fi nevoie de două. Ghemiş zice că în acest moment instituţia nu dispune de bani pentru asta.

Pe baza ceramicii din zona în care au fost găsite scheletele, arheologul apreciază Evul Mediu Timpuriu ca vârstă cronologică a necropolei. „Problema e ce caută acolo. În acea perioadă aveam o populaţie creştină şi cimitire ale localităţilor. Poate că sunt victimele unui conflict. Poate au fost căraţi şi ascunşi acolo dar mă gândeam că e dificil să îi cari până acolo şi să-i depui, suişul e dificil. După ce recompunem scheletele vom putea spune dacă au murit de moarte violentă sau de ceva în genul unei epidemii, de exemplu. Ca nespecialist în asta, pot estima că toţi au fost adulţi, undeva la 20 sau 30 de ani”, spune arheologul.

Patru dintre schelete au fost găsite în conexiune anatomică iar celelalte împrăştiate sub tavanul jos. Cei care le-au văzut nu exclud ca acestea să fi fost mutate de episoade de inundare a galeriei sau să fi fost deranjate de animalele sălbatice.

Ghemiş zice că o cercetare completă a necropolei este o treabă de câţiva ani buni. Până la aflarea unor răspunsuri, munca de cercetare se desfăşoară în condiţii dificile. „E sinistru. Se lucrează cu o mână, stând pe-o rână, nas în nas cu scheletul”, spune arheologul.

Pare, totuşi, un impediment nesemnificativ în raport cu rezultatul sperat – aşezarea unei noi piese din puzzle-ul istoric al zonei.