Mântuitorul Hristos, la treizeci şi trei de ani de la naşterea Sa şi în cel de-al treilea an, ultimul, al propovăduirii sale pe pământ, apropiindu-se de patima cea de bună voie şi de Jertfa pe Cruce din Ierusalim, a început să facă cunoscut acest lucru şi ucenicilor Săi.

[eadvert]

Va merge în Ierusalim şi va pătimi mult de la bătrâni, de la arhierei şi de la cărturari, şi o să fie ucis, auzeau apostolii din gura celui pe care Îl urmau, lăsând totul deoparte. Din această pricină, El i-a văzut pe ucenici mâhnindu-se.

„Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânşii că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: ‘Sunt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăţiei Lui'”. (Vieţile Sfinţilor)

Trecând şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a venit la Muntele Taborului, în Galileea, iar după El au venit ucenicii şi mult popor.

Mulţimile împreună cu ucenicii Domnului au rămas sub munte. Numai trei dintre ucenici: Petru, Iacov şi Ioan, au urcat în munte să se roage.

Pe Tabor, depărtându-se puţin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit.

„Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvârşească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu dânsul întru slava aceea, şi s-au înspăimântat; şi au cunoscut – Duhul Sfânt descoperindu-le lor -, pe bărbaţii aceea că erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăia”. (Vieţile Sfinţilor)

Ilie şi Moisi erau mari pentru timpul lor, dar de la Apostoli Domnul cerea o desăvârşire mult mai mare, spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvânt la Schimbarea la Faţă. (“Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro)

„Ei nu au fost trimişi numai la egipteni, ci în toată lumea, care era mai rea decât egiptenii. Ei nu aveau a grăi către Faraon, ci a se lupta cu diavolul, adevăratul tiran al răutăţii. Ei erau datori să-l lege pe acela şi să-i răpească toate armele, şi ei au făcut aceasta despărţind nu Marea Roşie, ca Moisi, ci marea cea monstruoasă, mult mai grozavă, a nedumeririi, prin mijlocirea Toiagului din rădăcina lui Iesei (adică prin Iisus Hristos)”. (“Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro)

„Moartea, sărăcia, dispreţul şi miile de rele sunt lucruri care umplu de groază pe oameni”, spune Sfântul Ioan Hrisostom. “Apostolii se temeau atunci de toate acestea mai mult decât iudeii de Marea Roşie, însă Hristos i-a învăţat să fie curajoşi împotriva acestor rele şi plini de siguranţă să treacă peste ele cu picioarele uscate. Spre a-i întări, El a poruncit să se arate cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament”. (“Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro)

„Bine este nouă să fim aici” (Matei 17, 4), a spus atunci Sfântul Apostol Petru, căci ştia că Domnul va merge în Ierusalim şi va pătimi acolo şi se temea şi tremura pentru Dânsul.

Sfântul Apostol Petru îl iubea pe Hristos, iar muntele şi locul în care stăteau i se părea că oferă siguranţă, încă şi mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo pentru totdeauna.

Pentru aceasta a vorbit el aşa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Bine este nouă să fim aici, unde sunt şi Moise şi Ilie, dintre care unul, la nevoie, a pogorât foc din cer; celălalt s-a acoperit de nori când a vorbit cu Domnul. Dacă noi vom rămâne aici, nimeni nu va şti unde suntem. Vezi dragostea cea înfocată pentru Iisus? Nu gândi că îndemnul său nu era cel mai potrivit, ci gândeşte numai ce dragoste avea el pentru Hristos. Şi a adăugat: Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie.”

Un nor i-a umbrit atunci când Petru vorbea şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi” (Luca 9, 35).

„Când Domnul îngrozeşte, Se arată în nor întunecat, precum s-a întâmplat în Sinai, aici El însă n-a voit să îngrozească, ci să înveţe, de aceea norul era luminos. Tatăl a strigat: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”. Ca să nu se poată cineva îndoi despre cine este vorba, Moise şi Ilie s-au făcut nevăzuţi, când s-a sfârşit glasul acela.

„Pe El să-L ascultaţi’, adică: „Dacă El voieşte să moară pe cruce, nu te împotrivi”.

Şi pogorându-se ei de pe munte le-a poruncit lor Iisus, zicând: ”Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi'”. (“Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro) (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; “Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro)

sursa: Agerpres