Garda Financiară Bihor (GFB) împreună cu alte organisme abilitate va începe controalele la cereale. Se va verifica modul de comercializare, transport şi expunere a cerealelor. Verificările se vor face pe tot parcursul zilei, a declarat Călin Gal, comiasul-şef al GFB.
Scris de IM:BIHOR_ONLINE-Garda Financiară Bihor (GFB) împreună cu alte organisme abilitate va începe controalele la cereale. Se va verifica modul de comercializare, transport şi expunere a cerealelor. Verificările se vor face pe tot parcursul zilei, a declarat Călin Gal, comiasul-şef al GFB.
„În cazul în care se găsesc în timpul transportului produse cerealiere sau de panificaţie fără documente de provenienţă se va confisca atât marfa cât şi mijlocul de transport. De asemenea, se va aplica şi o sancţiune cuprinsă între 3.000 şi 5.000 de lei”, a precizat Călin Gal.
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt, a fost adus în România din Elveția de către polițiști. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era urmărit internațional pentru omor și urmează să fie dus în Vâlcea, unde va fi pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă.
La 15 ani de la comiterea unei tentative de omor și după 8 ani de la trimiterea dosarului în judecată, Tribunalul Bihor a soluționat cazul unui bărbat de 34 de ani, acuzat că, alături de alți trei indivizi, l-a atacat și l-a lovit cu bâta pe un elev de 17 ani, care se întorcea de la o discotecă. 1
Procurorii DNA Oradea au anunțat, marți, primele rezultate ale celor aproape 100 de percheziții care au fost făcute cu o zi în urmă în Bihor, Satu Mare și alte patru județe și care au vizat fapte de corupție comise la Poliția de Frontieră și Vama Halmeu, din județul Satu Mare. 3
Pentru anul școlar care tocmai a început, Inspectoratul Școlar Județean Bihor își propune diminuarea fenomenelor de violență școlară cu 10%, reducerea cu 7% a numărului de absențe nemotivate și reducerea cu 15% a cazurilor de părăsire timpurie a școlii. Țintele sunt curajoase doar că nu sunt susținute de o bază de raportare: câte cazuri de violență au fost în anul precedent, câte absențe nemotivate și câte cazuri de părăsire timpurie s-au înregistrat.
La bine de o lună și jumătate de la ultimul termen acordat constructorului de către Primărie pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a parcului 1 Decembrie, în cursul zilei de 7 octombrie ar urma să se analizeze situația din teren. 2
Citiți principiile noastre de moderare aici!