“Se întorc morţii acasă” -spovedania unui moroi

Miercuri seară scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă a poposit la Oradea pentru a susţine conferinţa „De la moarte la viaţă şi de la pământ la cer ”. Evenimentul a fost moderat de directorul Direcţiei pentru Cultură Lucian Silaghi, „vinovat” de organizarea lansării.

În cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc şi prezentarea noului roman catehetic realist „Se întorc morţii acasă” carte care, aşa cum a dezvăluit profesorul Ion Simuţ, are personaje principale un călău şi victima sa. Un fost torţionar comunist şi cea mai opresată victimă a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viaţa sa incredibilă, spre a trăi împreună o experienţă incredibilă.“Se întorc morţii acasă” este un proiect complex ca partitură literară, având în compoziţie poveste, învăţătură şi pildolologie creştină. „O carte cu o formulă totalmente nouă, o carte de literatură şi învăţătură, în care sunt prezentate poveşti neverosibile…O carte care zideşte, construieşte, ne pune pe gânduri, o carte- şi o să spun vorbe mari acum -care ne apropie de Dumnezeu. Iar autorul nu e unul oarecare, este un erudit”, a spus universitarul Ioan Simuţ. Cartea prezintă întâlnirea dintre victimă şi călăul său, victima -un călugăr cu viaţa devotată lui Dumnezeu, călăul-un ofiţer de securitate care îşi urmăreşte victima şi nu poate înţelege cum de îşi petrece nopţile în rugăciune.

„Vin din ţintirim!”

Discuţia dintre cel ce urma să fie călăul Petre şi Constantin Cornel Ciomâzgă, care venea de la Biserica Sfântului Vasile are loc în urmă cu 25 de ani într-o gură de metro, acolo unde scriitorului i-a atras atenţia un cetăţean care mergea uşor, bombănind, în timp ce restul lumii se grăbea. L-a auzit spunând: “Dacă aţi veni voi de unde vin eu, puişorilor, n-aţi mai fugi aşa!”. Curios din fire- Cornel Ciomâzgă este jurnalist- a primit şi un răspuns la întrebarea „De unde vii?” “De la ţântirim” .

Trei ani de zile s-a întâlnit scriitorul cu călăul pentru a-i afla povestea în detaliu. Timp de un an şi jumătate au avut îmtâlniri de ceasuri întregi de patru ori pe săptămână cu cel care retrăia la modul cel mai dur momentele în care şi-a schinjuit victimele. Cornel Ciomâzgă a mărturisit că aceste întâlniri erau atât de dure încât îşi promitea de fiecare dată că e ultima întâlnire. Dar a constat că nu putea să-l abandoneze pe acel om tocmai în momentul în care fusese abandonat de familie, de societate şi de biserică. Tocmai după ce s-a întors din morţi. Când l-a întâlnit pe călău, scriitorul a aflat că acesta făcea drumuri de la Ana la Caifa, între Biserică şi Starea civilă ca să demonstreze că e viu. Biserica nu era pregătită în nici un sens să accepte că înviase din morţi, la fel cum nu exista nici un cadru legal care să-l repună în drepturi. Omul povestea iar şi iar de la început ce se întâmplase. Se înnecase cu un os de peşte şi, «cât ai zice peşte», a murit! Legistul a constatat decesul, fără să i se facă necropsia. Mortul nu era mort de-a binelea, era doar în moarte clinică. Familia s-a îngrijit de toate rânduielile şi omul ajunge la loc cu verdeaţă, într-o criptă. După 21 de zile a înviat, a bătut în criptă şi întâmplător a fost auzit. Nici măcar familia lui nu era pregătită să accepte că s-a întors între cei vii. Soţia sa i-a spus că acceptă să îi facă menajul, dar că noaptea doarme la copii. Copiii care aveau copiii i-au spus că o vreme nu se vor mai vedea, deoarece nepoţii nu sunt atât de mari încât să înţeleagă cum de l-au condus la cimitir şi apoi s-a întors, dar nici atât de mici încât să nu priceapă că l-au dus la cimitir. “Mă cheamă Petre şi sunt moroi. Confirmă asta mutra mea? Nu trebuie să mă priveşti prea atent pentru ca să te convingi. Poţi buimăci. Sunt vânăt-verzuliu, uscat, miros a mucegai, vin de la ţântirim… Citeşte aci, scrie la jurnal, sunt… oficial, ca să zic aşa. Apropo, dă-mi o ţâgare, să mai ostoim mireasma de mormânt până citeşti… N-ai? Mă duc să caut prin apropiere şi mă-ntorc. Citeşte, citeşte!”…. E doar un fragment din povestea incredibilă pe care scriitorul o împăarte cu cititorii săi. După ani de întâlniri cu călăul, scriitorul îl întreabă dacă nu ar vrea să se spovedească. Este uimit să -i răspundă cu întrebarea: „Dar aceşti trei ani de discuţii nu au fost spovedanie?”. Scriitorul mărturiseşte că a înţeles uluit că omul din faţa s-a nu cunoştea taina spovedaniei. Aşa că l-a dus la un duhovnic. „Mărturisesc că nu ştiam la cine îl duc, nici el nu ştia unde se duce, numai Dumnezeu ştia”, a spus Cornel Ciomâzgă. torţionarul ajunge să se spovedească unui bătrân duhovnic care fusese cândva, cu 36 de ani în urmă, nici mai mult nici mai puţin decât cea mai opresată victimă a lui.Aşa află duhovnicul răul pe care i l-a făcut nu doar lui ci şi familiei sale cel ce i se spovedea: cum i-a ucis fratele, cum i-a violat sora şi cum i-a întocmit lui însuşi un fals dosar, în urma căruia avea să capete 21 de ani de muncă silnică. După spovedanie, torţionarul trăieşte experienţa unei convertiri spectaculoase. Înţelege într-o bună zi ce înseamnă iubirea, iertarea, sensibilitatea, bunătatea. “Fă mereu ceva bun, pentru ca diavolul să te găsească ocupat”, spunea Fericitul Ieronim. Cornel Ciomâzgă face un bine, dăruindu-ne această poveste care “mai vorbeşte şi despre o Românie. Despre o Românie necunoscută din punct de vedere cultural şi duhovnicesc. Despre o Românie rău cunoscută ca factologie şi efect moral a celor petrecute în perioada comunistă. Şi despre o Românie nerecunoscută pentru cele cu adevarăt bune şi importante”.