În județul Bihor sunt peste 1000 de km de drumuri județene. Firmele interesate pot depune oferte până la 2 martie 2026, ora 15:00. Valoarea estimată a contractului este de 814.800 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din bugetul Consiliului Județean Bihor.
Recensământul traficului va fi efectuat în 97 de puncte. Se vor înregistra atât numărul de vehicule, cât și tipul acestora, de la biciclete și autoturisme, până la autocamioane, tractoare și vehicule cu tracțiune animală. Înregistrarea se va desfășura în perioada aprilie–noiembrie 2026, pe durata a 10 zile, conform calendarului național pentru anul 2026.
Înregistrarea circulației se realizează periodic, o dată la cinci ani, în toată țara, și are ca scop determinarea repartiției și evoluției traficului de vehicule de marfă și persoane, precum și a gradului de solicitare a rețelei de drumuri. Datele astfel obținute sunt folosite la planificarea lucrărilor de întreținere și reabilitare, la motivarea realizării de noi investiții rutiere, precum și la luarea unor măsuri de organizare a circulației și creștere a siguranței.
Toate informațiile vor fi centralizate de Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Ultimul recensământ al vehiculelor ar fi trebuit să aibă loc în 2020, dar din cauza pandemiei COVID-19 s-a desfășurat în anul 2022.
Citiți principiile noastre de moderare aici!