Un milion de români, alături de alţi peste un miliard de credincioşi catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici din întreaga lume, au sărbătorit duminică Învierea Domnului. Paştele pe care l-au celebrat catolicii şi protestanţii va fi urmat, duminica viitoare, de cel al credincioșilor ortodocşi şi greco-catolici.

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii este marcată de condiţii total neobişnuite: bisericile sunt goale, iar credincioşii sunt chemaţi să-l întâlnească pe Dumnezeu în căminele lor şi se roage de acasă.

La Oradea, la celebrarea Vigiliei Pascale, episcopul romano-catolic Böcskei Laszlo a celebrat slujba cu uşile închise, fără credincioşi, respectând condiţiile stării de urgenţă, impuse de autorităţi.

„Iubiți frați și surori, în acest an sărbătorim Învierea Domnului în împrejurări neobișnuite. Nu putem trece cu vederea obstacolele care ne împiedică să sărbătorim împreună cea mai mare sărbătoare a creștinătății: în biserică păstorul împreună cu credincioșii, în familie părinții împreună cu copiii, bunicii împreună cu nepoții, și împreună cu toți aceia pe care îi iubim, care ne sunt dragi și cu care dorim să împărtășim bucuria sărbătorii. Toate acestea ne lipsesc în acest an, dar nu ne împiedică să ne regăsim și acum în minunatul plan al lui Dumnezeu. Prin urmare, după ce am luat decizia de a fi alături de Iisus, să trăim cu răbdare liniștea renașterii, pentru ca în zori, atunci când în noi și în jurul nostru este încă întuneric, să putem porni pe calea faptelor minunate ale lui Dumnezeu. Mormântul este deschis și din acesta se revarsă o lumină puternică asupra întregii lumi!

Doresc tuturor ca sărbătoarea Învierii Domnului în acest an să aducă înnoirea vieții, întărirea credinței și curajul mărturiei”, a transmis episcopul Böcskei Laszlo, în scrisoarea pastorală pentru credincioşi.

Vestitori ai vieţii

Şi la Vatican, Papa Francisc a celebrat aproape singur Vigilia Pascală, ca urmare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de Covid-19.

Papa Francisc i-a îndemnat pe creștini să fie „vestitori ai vieții, în timp de moarte”, în Bazilica San Pietro, aproape goală.

În predica sa din 11 aprilie, el a spus: „Ce frumos este să fim creștini care mângâie, care poartă poverile altora, care încurajează: vestitori ai vieții, în timp de moarte!”, îndemnându-ne ca fiecare dintre noi, în regiunea căreia îi aparținem și care ne aparține, pentru că suntem toți frați și surori, să ducem imnul vieții! „Să reducem la tăcere strigătele morții, gata cu războaiele! Să înceteze producția și comerțul cu armament, pentru că avem nevoie de pâine și nu de arme. Să înceteze avorturile, care ucid vieți nevinovate. Să se deschidă inimile celor care au, pentru a umple mâinile goale ale celor care sunt lipsiți de cele necesare”, a spus liderul lumii catolice.

Participanții la celebrare au fost câțiva preoți și laici, care au stat la distanță unii de alții. Bazilica San Pietro, cea mai mare biserică din lume, este în mod normal plină până la refuz la Vigilia pascală. Celebrarea din acest an a fost redusă, fiind omisă pregătirea lumânării pascale precum și – evident – aprinderea lumânărilor de către credincioși. În schimb, luminile în Bazilică s-au aprins treptat, până la a fi total iluminată, la imnul Gloria, când au fost trase clopotele.

Nu a avut loc niciun Botez, ca în alți ani, făcându-se doar reînnoirea promisiunilor de la Botez. Papa a celebrat Vigilia la Altarul Catedrei Sfântului Petru, având alături crucifixul miraculos din biserica San Marcello și icoana bizantină a Preasfintei Fecioarei Maria – Salus Populi Romani.

În predica sa, Papa a amintit că pasajul evanghelic citit în celebrarea Vigiliei, din Evanghelia după Matei, începe cu găsirea Mormântului gol al lui Iisus, de către femei, „după ce a trecut sâmbăta”. Ziua de sâmbătă, a subliniat Pontiful, „este ziua Triduum-ului pascal pe care o trecem cel mai ușor cu vederea, cuprinși de așteptarea nerăbdătoare de a ajunge de la crucea din ziua de vineri, la cântarea «aleluia» de duminică. În acest an, însă, suntem mai conștienți ca oricând de Sâmbăta Sfântă, ziua marii tăceri. Ne putem regăsi în sentimentele femeilor din acea zi. Ca și în cazul nostru, li se citea în priviri drama suferinței, a unei tragedii neașteptate, care s-a produs prea repede. Văzuseră moartea și aveau moartea în inimă… Pentru ele, era ceasul cel mai întunecat, așa cum e acum pentru noi.”

Dar femeile nu s-au lăsat paralizate de teamă, a observat Sfântul Părinte. Ele „împlinesc un gest simplu și extraordinar: pregătesc, în casele lor, miresme pentru trupul lui Isus. Nu renunță la iubire: în întunericul inimii, aprind flacăra milostivirii… Aceste femei, fără să știe, pregătesc în întunericul acelei zile de sâmbătă „zorii primei zile a săptămânii’, ziua care avea să schimbe istoria.

Iisus, ca o sămânță căzută în pământ, făcea să răsară în lume o nouă viață, iar femeile, cu rugăciune și iubire, ajutau la înmugurirea speranței. Câte persoane, în zilele triste pe care le trăim, au făcut și fac asemenea femeilor, semănând sâmburi de speranță?! Prin gesturi mici de îngrijire, de afecțiune, de rugăciune”, a mai spus Pontiful.

Papa a afirmat că Învierea a dat credincioșilor un drept fundamental: „dreptul la speranță”. „Este o speranță nouă, vie, care vine de la Dumnezeu. Nu este un simplu optimism, nu este o palmă pe umăr sau o încurajare de moment. Este un dar al Cerului, pe care nu ni-l puteam procura singuri. «Totul va fi bine», spunem cu curaj în aceste săptămâni, agățându-ne de frumusețea umanității noastre și făcând să izvorască din inimă cuvinte de încurajare. Dar, cu trecerea zilelor și cu sporirea fricii, chiar și speranța cea mai îndrăzneață se poate evapora. Speranța lui Isus este diferită. Sădește în inimi certitudinea că Dumnezeu știe să schimbe totul în bine. Chiar și din mormânt, El face să iasă viață.”

Pontiful ne-a mai îndemnat să nu cădem în resemnare, să nu punem o piatră peste speranță, pentru că deși „mormântul este locul din care cine intră nu mai iese”, „Isus a ieșit pentru noi, a înviat pentru noi, pentru a aduce viață acolo unde era moarte, pentru a începe o poveste de viață nouă, acolo unde fusese pusă o piatră deasupra. El, care a dat la o parte piatra de la intrarea în mormânt, poate îndepărta bolovanii care ne blochează inima… Putem și trebuie să sperăm, pentru că Dumnezeu este fidel. Nu ne-a lăsat singuri, ne-a vizitat: a venit în fiecare circumstanță a vieții noastre, în durere, în teamă, în moarte. Lumina Lui a luminat întunericul mormântului: astăzi, vrea să ajungă până în ungherele cele mai întunecate ale vieții. Soră, frate, chiar dacă în inima ta, ai înmormântat speranța, nu te resemna: Dumnezeu este mai mare. Întunericul și moartea nu au ultimul cuvânt. Curaj, cu Dumnezeu nimic nu e pierdut!”.