BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șofer amendat că nu ar fi dat prioritate Poliției, victorie în instanță: nu întotdeauna oprirea bruscă e cea mai bună variantă

Șofer amendat că nu ar fi dat prioritate Poliției, victorie în instanță: nu întotdeauna oprirea bruscă e cea mai bună variantă

De Adrian Laboș
la 3 May 2025 10:52
4 Comentarii

Șofer amendat că nu ar fi dat prioritate Poliției, victorie în instanță: nu întotdeauna oprirea bruscă e cea mai bună variantă

Foto: covasnamedia.ro
3 May 2025 10:52
Un bărbat din Bihor a obținut în justiție anularea unui proces-verbal prin care a fost amendat cu 990 de lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pe motiv că nu ar fi acordat prioritate unei mașini de Poliție aflată în misiune.
Scris de Adrian Laboș - Un bărbat din Bihor a obținut în justiție anularea unui proces-verbal prin care a fost amendat cu 990 de lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pe motiv că nu ar fi acordat prioritate unei mașini de Poliție aflată în misiune.

Trimite articolul

X

Întâmplarea a avut loc în vara anului trecut, în Sălard, pe drumul dintre Biharia și Marghita. Conform polițiștilor, conducătorul auto a fost sancționat pentru nu a lăsat să treacă o autospecială care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

În plângerea contravențională adresată Judecătoriei Marghita, cel amendat a replicat că a observat echipajul de Poliție care pornise în urmărirea unui vehicul care tocmai îl depășise neregulamentar. Bărbatul a explicat că în acel moment a reacționat „conform legii, adică a semnalizat dreapta și a început să încetinească pe partea dreapta, nu a oprit brusc ca să nu provoace un accident”, menționând că pe marginea drumului era o groapă și „a vrut să oprească în condiții de siguranță”.

Mai mult, pentru că a observat că autoturismul Poliției intrase deja în depășirea lui, iar mașinile ce veneau din sens opus nu i-au făcut loc, conducătorul auto a declarat că a dat în groapa de pe șosea pentru a le permite agenților să treacă. Polițiștii au reușit să-l prindă pe șoferul pe care îl urmăreau și i-au făcut semn să oprească și celui care, în opinia lor, nu le acordase prioritate.

Motivarea instanței

Judecătoria Marghita a anulat sancțiunea dată conducătorului auto, subliniind că „nu întotdeauna oprirea bruscă este cea mai bună variantă pentru a acorda prioritate, uneori fiind necesar ca acordarea de prioritate să implice mai multe manevre ce se impune a fi efectuate în condiții de siguranță”.

Instanța a stabilit că bărbatul nu a încălcat legea, oprind în afara șoselei imediat ce a putut să o facă în siguranță.

„În caz contrar se presupune că, deși se asigură trecerea echipajului de poliție, ar exista riscul producerii unor accidente mult mai grave, cu atât mai mult cu cât se poate ca în imediata apropiere să fie pietoni ori condiții de drum nefavorabile, ceea ce ar duce noțiunea spre absurd, iar ceea ce ar presupune a fi o normă de protecție, să constituie o normă cu risc sporit de determinare a evenimentelor rutiere nefericite”, se arată în hotărârea Judecătoriei Marghita, consultată de Bihon.

Deocamdată sentința nu este definitivă, iar polițiștii au la dispoziție încă două săptămâni pentru a o ataca.

Trimite articolul

X
Taguri:
amendă anulată ,
instanta ,
oprire brusca ,
prioritate Poliție

4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. xxx says:
    May 3, 2025 at 7:04 pm

    Cel care a castigat e o persoana cu bani. E ceva normal in Bihor, tribunalul Bihor e cel mai corupt din tara, aici nici un sarac sau amarat nu castigat, aici cei cu bani, mafioti afaceristii, primaria castiga toate procesele.

    Reply
    • vlad banyai says:
      May 3, 2025 at 9:39 pm

      de ce ar conta ca cel care a castigat are sau nu bani?Nu e normal ca sa ia politia in spate sa porneasca girofarurile si tu sa sari in sant?Asta e gandirea in Ro si si politai asteapta sa faci asta,Bravo lui cu bani sau fara

      Reply
      • lili says:
        May 3, 2025 at 11:06 pm

        Cel mai probabil varianta publicata aici nu are nicio legatura cu ce s-a intamplat in realitate. Omul are bani ca sa pozeze in Robin Hood, desi nu e exclus ca in realitate sa-i fi si sicanat pe politisti.

        Reply
      • xxx says:
        May 4, 2025 at 7:16 am

        Am spus ca cei cu bani castigă in Oradea. E normal asta ca un tribunal sa fie asa de corupt. ? Eu sarac am depasit madina oprita(stationata) pe linie continua si am pierdut in tribunal! Trebuia sa stau in spatele ei …nu?!!!!

        Reply
  2. powered by Surfing Waves

    România

    Tânărul suspect în cazul femeii găsite moarte într-o valiză pe Olt a fost adus în țară
    Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt, a fost adus în România din Elveția de către polițiști. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era urmărit internațional pentru omor și urmează să fie dus în Vâlcea, unde va fi pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Molar de mamut lânos, sabie de ofiţer şi o comedie scrisă de Iosif Vulcan, la expoziţia restauratorilor deschisă în Cetate
    Şapte restauratori ai Muzeului Ţării Crişurilor au expus o parte din obiectele restaurare în ultimul an.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbat condamnat pentru o tentativă de omor comisă acum 15 ani. A primit 3 ani de închisoare
    La 15 ani de la comiterea unei tentative de omor și după 8 ani de la trimiterea dosarului în judecată, Tribunalul Bihor a soluționat cazul unui bărbat de 34 de ani, acuzat că, alături de alți trei indivizi, l-a atacat și l-a lovit cu bâta pe un elev de 17 ani, care se întorcea de la o discotecă. 1

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    DNA Oradea: 47 de polițiști de frontieră și vameși, implicați în „fabrica de bani” din Halmeu. Peste 300.000 de euro găsiți la percheziții
    Procurorii DNA Oradea au anunțat, marți, primele rezultate ale celor aproape 100 de percheziții care au fost făcute cu o zi în urmă în Bihor, Satu Mare și alte patru județe și care au vizat fapte de corupție comise la Poliția de Frontieră și Vama Halmeu, din județul Satu Mare. 3

    Educație

    Ținte precise, cifre lipsă: cum își propune IȘJ Bihor să schimbe școala fără să arate punctul de plecare
    Pentru anul școlar care tocmai a început, Inspectoratul Școlar Județean Bihor își propune diminuarea fenomenelor de violență școlară cu 10%, reducerea cu 7% a numărului de absențe nemotivate și reducerea cu 15% a cazurilor de părăsire timpurie a școlii. Țintele sunt curajoase doar că nu sunt susținute de o bază de raportare: câte cazuri de violență au fost în anul precedent, câte absențe nemotivate și câte cazuri de părăsire timpurie s-au înregistrat.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Parcul 1 Decembrie, verificat de Primărie după luni de întârzieri. Penalități de sute de mii de lei pentru constructor
    La bine de o lună și jumătate de la ultimul termen acordat constructorului de către Primărie pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a parcului 1 Decembrie, în cursul zilei de 7 octombrie ar urma să se analizeze situația din teren. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X