Astfel, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un orădean de 24 de ani. După producerea accidentului rutier, tânărul de 24 de ani care conducea cel de-al doilea autovehicul implicat în acroşaj a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat ulterior şi testat cu aparatul etilotest. În urma testării sale cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului rutier, o tânără orădeancă de 19 ani, pasageră în primul autoturism, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital. De asemenea, o altă femeie de 28 de ani, pasageră în acelaşi autoturism, a suferit leziuni mai uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier.
Şofer băut, pasageri răniţi
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 5:27, la intersecţia străzii Avram Iancu cu strada Sucevei din municipiu, un bărbat de 27 de ani din comuna bihoreană Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centrul Oradiei s-a transformat într-o adevărată scenă în aer liber, în cadrul FestiFall 2026. Artiștii stradali Sirens of the Sky, Medialuna și Piano Sky au atras mii de spectatori, care i-au urmărit, fotografiat și filmat pe tot parcursul serii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muzica de fanfară, dansul elegant și întâlnirea dintre generații au făcut parte din atmosfera primei seri de Oradea FestiFall 2026.
Bihon CSM Oradea
Meciul CSU Pitești - CSM Oradea va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la ora 17:00, la Mioveni.
Bihon CSM Oradea
Meciul contează pentru etapa a doua din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin și va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la ora 18:00, la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Denis Marcel Bercea, tânărul de 24 de ani, din Oradea, trimis în judecată pentru că și-a lovit mama cu un cuțit, în urma unui conflict violent în fața casei, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe Calea Sântandrei nr. 10A din Oradea și-a deschis oficial porțile noul Kärcher Center AMOVI SERV, un sediu modern construit de dealerul autorizat Kärcher Amovi Serv și dedicat integral soluțiilor de curățenie. Pentru a surprinde atmosfera vibrantă a evenimentului de lansare și pentru a vedea amploarea noului centru, vă invităm să urmăriți materialul video atașat acestui articol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!