Poliţiştii bihoreni sfătuiesc toţi conducătorii auto să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule, să nu se angajeze în efectuarea de depăşiri neregulamentare, să folosească corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă. De altfel, celor aflaţi la volan li se impune să folosească centura de siguranţă – deoarece le poate salva viaţa în caz de accident. De asemenea li se reaminteşte să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, sau dacă se simt simţiţi obosiţi. E de preferat să îşi planifice în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgă într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să oprească din când în când, pe parcursul traseului, pentru a se destinde şi a-şi reface forţele. ”Nu în ultimul rând, şoferii trebuie să acorde un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule” completează reprezentanţii IPJ Bihor.
Soferi, atentie la drum!
Reactualizat la:
Neadaptarea vitezei la conditiile de drum reprezinta una dintre principalele cauze generatoare de accidente.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Momente dificile pentru mai multe animale din județul Bihor, surprinse de creșterea nivelului apelor în urma ploilor abundente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe localități din județul Bihor se confruntă vineri, 13 noiembrie, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil ca urmare a fenomenelor meteo.
Mapamond
Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.
BIHON Sport local
Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O surpare de mare adâncime a fost semnalată pe rețelele de socializare în dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie, pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră, în județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ploile mult așteptate au adus cantități importante de apă în bazinul hidrografic Crișuri. În ultimele 24 de ore, precipitațiile au fost înregistrate la toate cele 76 de stații pluviometrice care au transmis date, iar în 15 puncte de măsurare cantitățile au depășit 35 de litri pe metru pătrat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!