BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferul unui utilaj a fost lovit cu lopata pe pârtia de schi. Agresorul, obligat să-i plătească 49.000 de lei

Șoferul unui utilaj a fost lovit cu lopata pe pârtia de schi. Agresorul, obligat să-i plătească 49.000 de lei

De Adrian Laboș
la 28 June 2026 07:10 Reactualizat la: 24 June 2026 11:02
1 Comentarii

Șoferul unui utilaj a fost lovit cu lopata pe pârtia de schi. Agresorul, obligat să-i plătească 49.000 de lei

foto: webcamromania.ro
28 June 2026 07:10 Reactualizat la: 24 June 2026 11:02
Un bărbat acuzat că l-a lovit cu lopata pe șoferul unui utilaj folosit la întreținerea pârtiei de schi de la Vârtop și i-a distrus mai multe componente ale vehiculului a fost obligat de Judecătoria Beiuș să-i plătească victimei și firmei acestuia, pe care era înregistrat utilajul, daune materiale și morale în valoare de 49.000 de lei.
Scris de Adrian Laboș - Un bărbat acuzat că l-a lovit cu lopata pe șoferul unui utilaj folosit la întreținerea pârtiei de schi de la Vârtop și i-a distrus mai multe componente ale vehiculului a fost obligat de Judecătoria Beiuș să-i plătească victimei și firmei acestuia, pe care era înregistrat utilajul, daune materiale și morale în valoare de 49.000 de lei.

Trimite articolul

X

În vârstă de 60 de ani, agresorul a primit și o pedeapsă de 7 luni de închisoare cu suspendare, sub acuzațiile de distrugere și lovire sau alte violențe. În perioada de supraveghere de doi ani, bărbatul are obligația să muncească 60 de zile în folosul comunității.

Atac cu lopata

Scandalul s-a petrecut într-o dimineață din luna februarie 2022, pe pârtia de schi Vârtop I, unde șoferul utilajului a reclamat că a fost atacat de către un bărbat, care l-a lovit cu o lopată peste mâini. Mai mult, atacatorul a distrus un geam și o oglindă ale vehiculului, dar și mai multe accesorii din interiorul cabinei.

În jurul orei 10:00, victima a sunat la 112 și a reclamat agresiunea. A revenit la numărul de urgență după trei ore, când, conform informațiilor din sentința Judecătoriei Beiuș, a susținut că „se simte în pericol și nu se poate deplasa la sediul firmei sale, întrucât este înconjurat de 6-7 persoane, membrii de familie ale persoanei care l-a agresat în jurul orei 10:00”.

Instanța a menționat că apelantul le-a explicat operatorilor STS și celor de la dispeceratul Poliției că nu avea nevoie de îngrijiri medicale, dar o primă evaluare făcută ulterior de legiștii din Timișoara a arătat că rănile pe care le-a suferit la mâini și la genunchi au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale. Au urmat două intervenții chirurgicale care au dublat numărul de îngrijiri medicale și care au adăugat 180 de zile de recuperare post-operatorie.

Medicii au confirmat că viața victimei nu a fost pusă în pericol, iar agresiunea nu s-a soldat cu infirmitatea fizică sau psihică a acesteia.

Victima, atitudine provocatoare

Din probele administrate în proces, Judecătoria Beiuș a concluzionat că între agresor și bărbatul lovit a existat o stare tensionată mai veche. Martorii audiați au susținut că victima ar fi avut o atitudine sfidătoare și provocatoare la adresa inculpatului, folosind utilajul pentru a arunca în mod deliberat cu zăpadă spre chioșcul pe care bărbatul de 60 de ani îl avea în zonă. La dosar au fost depuse fotografii cu construcția aproape acoperită de zăpadă, iar martorii au confirmat că șoferul utilajului a continuat cu astfel de gesturi, deși au încercat să stea de vorbă cu el.

Judecătorul de caz a observat că agresorul a răbufnit după ce soția sa, care curăța zăpada în fața chioșcului, aproape că a fost lovită de utilajul de întreținere a pârtiei, astfel că a fost reținută atitudinea provocatoare a bărbatului rănit: „Instanţa consideră că inculpatul s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări, cauzate de comportamentul victimei”.

În timpul procesului, persoana vătămată a cerut schimbarea acuzației din loviri sau alte violențe, în tentativă de omor, dar Judecătoria Beiuș i-a respins solicitarea. Cum agresorul și-a recunoscut parțial fapta, magistratul de caz a reținut că acesta este vinovat în proporție de 50% de cele întâmplate, motiv pentru care a hotărât ca inculpatul să achite jumătate din costurile intervențiilor medicale și a tratamentelor suportate de victimă și dovedite cu acte de aceasta, adică 25.000 de lei.

Instanța a respins cererea celui agresat de a primi daune morale de 100.000 de euro și i-a acordat cu același titlu suma de 8.000 de lei. La aceștia s-au adăugat 6.000 de lei – cheltuielile cu judecata avute de partea vătămată, 5.000 de lei – despăgubiri morale pentru firma victimei și alți 5.000 de lei pentru repararea utilajului. Partea vătămată a cerut și 50.000 de lei drept compensație pentru veniturile pe care nu a mai putut să le realizeze ca urmare a agresiunii, dar Judecătoria Beiuș a refuzat, pe motiv că bărbatul „nu a făcut dovada veniturilor certe pe care nu le-a putut obține”.

Sentința dată la jumătatea lunii iunie nu este definitivă, iar părțile au posibilitatea să o atace cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare.

Trimite articolul

X
Taguri:
lovit cu lopata ,
partia de schi ,
sofer ,
utilaj

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. C-asa-i la noi ! says:
    June 28, 2026 at 9:29 am

    S-a umflat orezul in ei…..
    Doi mocani disperati dupa bani din cauza ca in ultimii sni nu prea ninge de fapt, probabil.
    Si nu se fac bani la Vartop.
    Exact ca aia cu pensiunile care le scot pe rand la vanzare din lipsa de clienti.
    In disperare dupa “a face bani”, pe fondul neintelegerilor dintre ei, probabil fiind localnici si cunoscandu-se de mult, au inceput sa se saboteze reciproc si sa se provoace.
    Asa s-a creat acest conflict din care unul va avea viata grea de acum incolo si celalalt va trebui sa-l despagubeasca cu o suma frumusică….
    Suma pe care o va “scoate” din combinatii cu lemnul pădurii, singura sursa sigura si certa de venituri a tuturor localnicilor din zonă.
    C-asa-i la noi !

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Cultură

    GALERIE FOTO
    „Sălajul premiat”, expoziție internaţională de fotografie la Filarmonica de Stat din Oradea
    Expoziția „Sălajul premiat curpinde o selecție de 53 de fotografii multipremiate realizate în tabăra internațională de fotografie din Sălaj.

    Cultură

    Peste 100 de specialiști din țară și străinătate, la Sesiunea de comunicări științifice de la Muzeul Țării Crișurilor
    126 de comunicări științifice vor fi prezentate la Oradea în cadrul sesiunii intitulate „Interferențe. Trecut, prezent, viitor”.

    România

    Simion: Nicușor Dan trebuie suspendat! Ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături
    Președintele AUR, George Simion, a anunțat că le va trimite, marți, parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături necesar suspendării șefului statului.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Incendiu la Baza Sportivă din Beiuș. Flăcările au amenințat clădirea aflată la jumătate de metru
    Incendiul a izbucnit în cursul nopții de luni spre marți, 6 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Turist accidentat și doi francezi surprinși de întuneric, salvați de salvamontiști în Cheile Galbenei
    O drumeție pe traseul Circuitul Cheile Galbenei de duminică, 4 octombrie s-a încheiat cu o intervenție a salvamontiștilor bihoreni, după ce un turist în vârstă s-a accidentat la un membru inferior.

    BIHON Sport local

    FOTO
    Căpitanul lui FC Bihor, Ioan Filip: „Primesc această distincție cu multă recunoștință”
    Căpitanul lui FC Bihor Oradea a avut recent parte de un eveniment emoționant în orașul unde a început drumul spre fotbalul mare.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X