Un dascăl cu vocaţie, pedagog desăvârşit, şi un liceu de tradiţie pot pune definitiv aripa de înger pe umerii unor elevi aşa încât să le traseze discret dar sigur drumul în viaţă.

Avocatul Paşcu Balaci, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost elev al profesorului de limba şi literatura română, Milan Martinov, la Colegiul Naţional „Samuil Vulcan”, promoţia 1975.

Şef de promoţie al facultăţii de filologie din Timişoara, profesorul Martinov a ales să fie dascăl în Beiuş, atras de faima liceului. Primele amintiri ale sciitorului Paşcu Balaci legate de versul cu rimă se suprapun cu horele din satul Sebiş, unde descântecul şi cadenţa jocului se îmbinau perfect.

La liceu, profesorul Martinov îşi trimitea elevii prin satele de unde proveneau, să adune cântece populare, strigături, bocete şi doine, pe care apoi le publica în revista liceului, „Pagini de ucenicie”.

Paşcu Balaci îşi aminteşte cu mare nostalgie de colegii veniţi din diferite şcoli generale din depresiunea Beiuşului în rigorile unui liceu faimos unde ţi-era ruşine să te prezinţi în faţa profesorului cu lecţia neînvăţată. Spune că le este şi acum dator sufleteşte profesorilor care l-au trimis la olimpiadele de limba şi literatura română, dar şi în taberele şcolare de la Costineşti, Buşteni şi Teleaga.

A fost o mare bucurie atunci când şi-a văzut primele versuri publicate în revista şcolii, în toamna anului 1971.

„Am venit de la staţia de autobus de pe şoseaua din dreptul satului Sebiş şi până acasă în pasul ştrengarului, de parcă bunul Dumnezeu mi-ar fi preschimbat sărmanele braţe omeneşti în puternice aripi de înger”, scrie avocatul în volumul „Sonetele Mării Negre”, carte apărută la finele anului 2018 la Editura Şcoala Ardeleană, din Cluj-Napoca. Volumul a fost dedicat „tuturor profesorilor şi elevilor – trecuţi, prezenţi şi viitori – cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 190 de ani a Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş”.

Paşcu Balaci a publicat până acum peste 500 de sonete în 12 cărţi. La „Sonetele Mării Negre” a trudit de multă vreme, multe dintre sonete fiind deja publicate în revista Convorbiri literare de la Iaşi. Prima sa întâlnire cu Marea cea Mare a fost una definitorie, „de conştientizare a asumării unui destin de scriitor cu rădăcinile adânc înfipte în pământul străbunilor săi pentru a rezista vuietului şi furtunilor vremurilor”.

De altfel, scriitorul mărturiseşte că „Marea Neagră se vede cel mai bine din Beiuş şi din Câmpia Crişurilor, pentru că distanţa sporeşte în mod ciudat şi recuperator dragostea şi nostalgia”. Asta l-a şi determinat să publice „Sonetele Mării Negre”.

„Fost-am cu pagini de ucenicie/ Trimis de Binşul drag la malul Mării/ Să savurez peisaj mai acătărâi/ Să fiu hirotonit… întru Poesie, // Când viaţa îmi părea doar feerie,/ Singuru-amar, doar gustul aspru-al sării/ Pe buze în momentul înserării/ Când ud ieşeam din Marea… Veşnicie”.

„Domni mari”

Sonetelor Mării Negre le-a alăturat volumul „Epistole către Români de la Sfântul Munte Athos” apărute la aceeaşi editură. Împreună, cele două cărţi cuprind câte un sonet pentru fiecare cei 190 de ani de viaţă ai colegiului din Beiuş.

Important de menţionat că ilustra instituţie de învăţământ a dat României zece academicieni, mulţi dintre absolvenţii vulcanişti făcând parte din elita intelectualităţii de factură tehnică dar şi culturală. Nu degeaba se spunea că liceul din Binş are faima că de acolo ies „domni mari”.

„Se cuvine ca la acest ceas aniversar să nu uităm cine au fost dascălii noştri, cum şi-au consumat ei cu fiecare oră de curs flacăra vieţii lor pentru a o întreţine pe a noastră, astfel încât acum să ni se îngăduie să le cerem iertare pentru greşelile inerente ale juventuţii noastre rebele şi să ne aplecăm capetele spre statuile lor virtuale în semn de recunoştinţă”, scrie Paşcu Balaci.

În satul Sebiş, la hore, vântul sălbatic îi umfla cămaşa de cânepă ţesută în război de mama sa ca pe o pânză de corabie. Cu rădăcinile adânc înfipte în pământul străbun, cu drag şi recunoştinţă faţă de profesorii care i-au călăuzit paşii, ne încântă cu versurile sale pline de sensibilitate ce zugrăvesc cu erudiţie locuri şi fapte.

Sonetele ies din cadrul rigid dăruind căldură, repovestind cu vitalitate imagini impregnate în memoria sa. Două volume dedicate unui „mare templu al ştiinţelor din Beiuş”. Şi aşa cum subliniază scriitorul-dramaturg Paşcu Balaci în Cuvântul înainte, ce s-ar fi făcut fără „semănătorii” lor, extraordinarii dascăli de la Liceul din Beiuş, cere i-au „înamat cu dragoste, încredere şi migală”, cu „armele ale spiritului uman cu care au cucerit apoi lumea?”.