„Ultimii” este al doilea text de Mimi Brănescu pus în scenă la Teatrul Regina Maria, după „Genul acuzativ” a cărui premieră a avut loc în martie, anul trecut. Actor de teatru și film, dramaturg, scenarist și regizor, numele lui Mimi Brănescu este cel mai adesea asociat cu scenariul serialului „Las Fierbinți”. Dar când vine vorba de teatru, pe lângă „Ultimii” şi „Genul acuzativ”, numele lui Mimi Brănescu se leagă de piese precum: „Acasă la tata”, „Dumnezeul de a doua zi”, „Insomniacii”, „Pentru o mai bună înţelegere” sau „Şi negru şi alb şi gri”.

La prima repezentaţie din Sala Transilvania, sâmbătă, 3 decembrie, spectacolul „Ultimii” s-a jucat cu dramaturgul prezent în sală, atent la fiecare detaliu. Textul a mai fost pus în scenă chiar de Mimi Brănescu la Teatrul Metropolis în 2019. La Teatrul Regina Maria, spectacolul regizat de Denisa Irina Vlad are dublă distribuţie. Sâmbătă seara au jucat David Constantinescu în rolul Lulu iar Georgiana Coman a fost Luminița. Duminică seara rolul lui Lulu e preluat de Alin Stanciu iar cel al Luminiţei de către Denisa Irina Vlad. Actorii Pavel Sîrghi (Ică) și Sorin Ionescu (Marcu) sunt în ambele distribuţii. Scenografia spectacolului este semnată de Răzvan Chendrean.

Textele lui Mimi Brănescu sunt cioburi de oglinzi care alcătuiesc ca un puzzle poveşti de viaţă în care ne oglindim pe rând fiecare, crestând dureros, cu zâmbetul în colţul gurii. Ultimii suntem noi, cei care privim. Surprinşi de francheţa replicilor, cu hohotul de râs care se transformă pe rând în rictus şi apoi în lacrimă, ne suprapunem încet devenind actorii tăcuţi ai propriei vieţi. Cu vise, cu speranţe, cu iubiri, cu frustrări, imperfecţi, ticăloşi, plini de secrete şi guvernaţi de frici. Ne e teamă de eşec, ne e teamă că nu suntem iubiţi, ne e teamă să ne asumăm greşeli, ne e teamă de noi înşine. „Te iubesc” nu se subînţelege. Se spune, se arată. Iar lipsa de afecţiune şi jocul dublu în relaţii se imprimă de la o generaţie la alta.

 

Oricât de dure sunt adevărurile spuse, sunt spuse româneşte, glumind, făcând haz de necaz, ironizând, ca o palmă prietenească peste ceafă dar care ustură şi doare. „Umorul este o observaţie pe care o faci cuiva fără să vrei să îl superi”, spune Mimi Brănescu. Râzi şi te întristezi în acelaşi timp, într-un amalgam de emoţii pe care spectacolul „Ultimii” îl serveşte cu generozitate printr-un Ică şmecher, puţin pervers, care visează la bătrâneţe să-şi regăsească prima iubire, un Marcu blocat în încurcătura de iţe dar care se zbate să fie fericit, un Lulu visând să ajungă în America, trăind cu speranţa că muzica îl va scoate din sărăcie, şi o soţie, Luminiţa, care face sacrificii dorindu-şi să fie iubită. În final, ultimii suntem noi, cei care aplaudăm, cei care plecăm spre casă mai aplecaţi, mai vinovaţi, dar zâmbind în colţul gurii. Şi-atât!

[eadvert]