BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interviu cu Cristian Laza, primarul ales al Sânmartinului

Interviu cu Cristian Laza, primarul ales al Sânmartinului

la 15 June 2016 12:26 Reactualizat la: 15 June 2016 15:03

Interviu cu Cristian Laza, primarul ales al Sânmartinului

15 June 2016 12:26 Reactualizat la: 15 June 2016 15:03
Cristian Laza, primarul ales a Sânmartinului, a vorbit, într-un interviu acordat de J.b., despre viitorul celei mai bogate comune din Bihor.
Scris de Raul Simea - Cristian Laza, primarul ales a Sânmartinului, a vorbit, într-un interviu acordat de J.b., despre viitorul celei mai bogate comune din Bihor.

Trimite articolul

X

Jurnal bihorean: Veniţi la cârma unei comune, cu un statut de invidiat: Sânmartin este considerată cea mai bogată comună din Bihor. Totodată, însă veniţi pe un mare val de aşteptare imens.

Cristian Lazăr– Aveţi dreptate, după informaţiile pe care le deţineam în 2010 – fiindcă de atunci nu am mai avut acces la bugetele altor comune pentru comparaţie – Sânmartinul era de departe cea mai bogată comună din Bihor. Pentru un tablou complet, vin la Primărie şi după 12 ani de secetă de fonduri europene. Vin pe un mare val de aşteptare şi timpul nu mai are răbdare cu noi, trebuie să ne mişcăm repede şi cu rezultate.

Jb. – Este adevărată informaţia că Sânmartinul are gradul de absorbţie zero la fonduri europene?
C.L. – Aşa este, e drept că o perioadă am fost blocaţi din această perspectivă a absorbţiei banilor europeni, dar nici nu mi s-a părut că a existat un interes deosebit pentru fonduri europene.

Jb – Aţi fost consilier local. În această perioadă nu au existat discuţii în Consiliu despre proiectele europene?!
C.L. – De încercat, s-a încercat depunerea de proiecte, probabil nu au fost eligibile. Relaţiile dintre mine şi fosta administraţie nu au fost atât de apropiate încât să-mi spună care e situaţia proiectelor. Doar constatam că nu s-au accesat.

J.b. – Care erau obiectivele acestor proiecte?
C.L. – Au fost proiecte pe infrastructură, care din păcate s-au ratat. Nu voi da vina pe cineva, conjuctura a fost de aşa natură, s-a pierdut startul când am fost blocaţi pe SAPARD, apoi nu s-a găsit cadenţa, probabil.

J.b. – Care e povestea blocajului în care a intrat comuna datorită folosirii neadecvate a fondurilor Sapard?
C.L. – S-au folosit banii care erau alocaţi pentru lucrări neprevăzute pentru extinderea apei în Cordău. Nu e rău că s-au folosit acei bani pentru comunitate, dar trebuia găsit cadrul legal pentru a nu avea asemenea consecinţe şi costuri.

J.b. – La Sânmartin, de-a lungul timpului s-a construit haotic. Cel puţin aceasta e senzaţia cuiva care vine din exterior.
C.L. – Aici e o problemă mare, nu sunt soluţii imediate, chestiuni de remediat efectiv. Vom consulta nişte specialişti pentru a găsi un cadru să înfrumuseţăm cele două staţiuni şi să le dezvoltăm, pornind de la ceea ce este în momentul de faţă şi să găsim soluţiile optime pentru a revitaliza cele două staţiuni.

J.b. – Mai este actual acel aquapark de la intrarea în Sânmartin, ceea ce se dorea a fi un proiect fanion al comunei, al judeţului chiar?

C.L. – Din punctul meu de vedere cred că nu mai e actual. În primul rând, datorită costului ridicat, proiectul a fost evaluat la aproximativ 50 milioane de euro atunci când ne-a fost prezentat în Consiliul Local. Nu văd cum se poate realiza financiar acest proiect. În plus, s-au realizat în regim privat foarte multe spaţii de îmbăiere şi de agrement în comuna Sânmartin. Cred că sunt mai multe spaţii, mai multe bazine decât turişti, în momentul de faţă în Felix.

Cred că trebuie să găsim alte metode de agrement în cele două staţiuni şi în regim de urgenţă. Paradoxal, dar să ştiţi că în ultima perioadă Felixul a muşcat foarte mult şi din segmentul de tineri, foarte multe familii tinere îşi fac prezenţa în Felix, nu mai putem spune că Felixul este o staţiune îmbătrânită. Investiţiile private au schimbat mult lucrurile în acest sens şi sper ca în următorii patru ani investiţiile administraţiei locale să ţină ritmul cu investiţiile private.

J.b. – Care sunt priorităţile zero ale administraţiei Cristian Lazăr?
C.L. – Clar: accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea infrastructurii în toată comuna: drumuri, canalizări, extinderi de reţea de apă, dezvoltarea celor două staţiuni, care automat ar aduce bunăstare, ar avea loc o dezvoltare pe orizontală, fiindcă s-ar crea locuri de muncă, s-ar dezvolta mici afaceri sunt obiective permanente şi imediate în agenda mea.

J.b.-Fără discuţie acel aspect de bâlci din centrul Felixului dăunează mult ochiului turistului. E un tablou cu care nuferii nu pot coexista, nu pot fi puşi în valoare din punct de vedere estetic, turistic. Apoi lipsa trotuarelor – din păcate nu putem vorbi de trotuare la Felix- într-o staţiune de interes naţional.
C.L. -Acel aspect de bâlci e groaznic. Apoi, dacă aţi văzut, trotuarele au fost punctul nostru forte în campanie. Clar trebuie reamenajat tot centrul staţiunii, căile de acces, legăturile între cele două staţiuni. Şi mă oblig să le rezolv în cei patru ani de mandat.

J.b. -Deci la viitoarele alegeri nu mai discutăm despre trotuare la Sânmartin.
C.L. – Cu siguranţă nu mai discutăm despre trotuare, despre bâlci. În centru trebuie făcut un corso, un loc de promenadă. Căutam o variantă pentru piaţă, pentru spaţiile comerciale, trebuie găsită, dar nu în locul în care sunt acum. Din păcate nu am reuşit să valorificăm nici lacul cu nuferi, este meritul SC Turism, l-au concesionat şi l-au amenajat, nu este meritul administraţiei locale.

J.b.Veniţi dintr-o poziţie de conducere în SCT Felix. Care e realitatea? A fost blocată fosta administraţie să dezvolte anumite zone fiindcă sunt în proprietatea SCT
C.L. Un lucru e clar, centrul aparţine administraţiei comunei Sânmartin şi nu ştiu cum te poate bloca cineva care varsă anual la bugetul local sute de mii de euro, un bun platnic, care a vărsat şi anticipat bani dacă a fost necesar pentru comună.

J.b. – Care sunt majorităţile din viitorul Consiliu local? Cum veţi funcţiona?

C.L. – Sunt convins că am depăşit momentul luptelor şi al conflictelor personale, cred că toţi trebuie să punem umărul la dezvoltarea comunei Sânmartin şi sunt convins că nici unul dintre colgii mei nu se vor împotrivi proiectelor de dezvoltare a comunei, indiferent de partea cărei baricade politice ne vom afla. Eu nu am o luptă personală cu nimeni, lupta mea e să dezvolt comuna Sânmartin şi voi reuşi acest lucru. Îi mulţumesc domnului Popuş pentru ceea ce a făcut în cele trei mandate, iar ceea ce nu a reuşit să facă ne vom ocupa să facem în aceşti patru ani.

J.b. – Cui dăunează unificarea, dacă dăunează? Sunteţi deschis să continuaţi un dialog pe această temă sau e un capitol închis.

C.L. – Nu numai că nu sunt deschis, ştiţi că eu m-am opus unificării şi atunci când eram membru PNL, mi-am asumat pe faţă, motiv pentru care am şi fost obligat să părăsesc partidul. Faptul că am fost ales de locuitorii comunei Sânmartin arată faptul că nici aceştia nu îşi mai doresc unificarea. Nu cred că aceasta ar aduce avantaje locuitorilor din Sânmartin, din contră.

J.b. – Argumentele pro şi contra se bazează pe un studiu?
C.L. – Din păcate nu, asta întrebam şi eu, care va fi impactul imediat al acestei unificări. Ce ne va aduce bun, ce dezavantaje ne va aduce, de la impozite până la lipsa de prezentativitate în consiliul local, dezavantaje pentru agenţi.

Cel mai simplu mod: dacă Oradea va mai cere un referendum în Consiliul local acelaşi lucru îl voi face şi eu la Sânmartin. Oamenii se vor mai putea exprima încă o dată dacă îşi doresc sau nu unificarea. Eu cred că dacă lumea îşi mai dorea unificarea eu nu eram ales primar al comunei Sânmartin.

Probabil nu se mai judecă cu aceeaşi unitate de măsură. Atunci când eu şi alţi colegi am fost împotriva unificării am fost excluşi din partid. Lipsa de consecvenţă mă miră şi pe mine la unii colegi, cred că a fost doar praf în ochii electoratului, nimeni nu poate spune despre domnul Popuş că nu are o vastă experienţă politică. A sesizat că electoratul din Sânmartin nu îşi mai doreşte unificarea şi a vrut să marşeze în acest ton.

J.b.-Când apreciaţi că vom vedea primele rezultate ale administraţiei Lazăr?
C.L. – Sper că în cel mai scurt timp să se vadă rezultatele concrete. Acum să nu creadă lumea că am o baghetă magică şi vin şi transform totul peste noapte. În acest mandat de patru ani se vor vedea lucruri concrete. Mă gândesc la multe parteneriate publice private. Sunt foarte mulţi agenţi economici pe raza comunei Sânmartin care îşi doresc colaborare cu administraţia publică locală. Mă gândesc la crearea de evenimente în cele două staţiuni pentru că inevitabil acestea vor aduce la atragerea de turişti. Mă gândesc că la evenimentele din Cluj nu mai găseşti locuri de cazare pe o rază de 40 km. Mă întreb de ce la noi nu se poate?

J.b.–Noi vă dorim succes şi să demonstraţi că se poate!

Trimite articolul

X
Taguri:
beius ,
felix ,
fonduri europene ,
sanmartin
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Liderii din echipa lui Ilie Bolojan s-au reunit după decizia instanței. Ce strategie pregătesc în PNL
    Liderii liberali din echipa lui Ilie Bolojan s-au reunit joi seara, 9 iulie, în sistem hibrid, pentru a stabili strategia partidului după decizia Tribunalului București, care a suspendat hotărârile luate la Congresul PNL din 21 iunie. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Chirurg orădean, arestat la domiciliu după ce a lovit un jandarm aflat în post la sediul BNR Cluj
    Chirurgul orădean Paul Andrei Țenț a fost trimis în arest la domiciliu pentru 30 de zile, acuzat că l-a amenințat și lovit pe un jandarm, în Cluj-Napoca.

    Educație

    Cinci unități de învățământ din județul Bihor au dobândit statut de „Școală europeană” în 2026
    A fost publicată lista unităţilor de învăţământ preuniversitar declarate câştigătoare în cadrul Concursului Național „Şcoală europeană” în anul 2026, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării. Printre cele 85 de instituții școlare se numără și 5 din Bihor.

    BIHON CAO

    Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    Economic

    Noua lege a pensiilor: Crește stagiul de cotizare pentru femei. Cine iese mai târziu la pensie
    Începând cu luna august 2026, condițiile de pensionare pentru femei se modifică din nou, ca parte a calendarului de reformă prevăzut de noua lege a pensiilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO
    Pasajul suprateran de pe DN 19, la ieșirea din Oradea spre Satu Mare, va fi deschis oficial traficului
    Vineri, 10 iulie 2026, la ora 9:00, se va deschide oficial traficul pe pasajul rutier suprateran situat la intersecția Drumului Național 19 cu Calea Bihorului, în Oradea. În ultimele zile, traficul a fost deschis parțial, în regim de șantier, pe anumite porțiuni. 4

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel București: decizie amânată referitoare la măsurile preventive în cazul familiei Pașca
    Curtea de Apel București a amânat pentru luni, 13 iulie, pronunțarea unei hotărâri referitoare la măsurile preventive față de Viorel Pașca, soția și fiii acestuia, precum și față de coordonatoarea așezămintelor Dumbrava, Delia Păcală, coordonatoarea azilelor Dumbrava, inculpați de DIICOT sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X