BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Județean din Oradea, în prima linie a noii reforme sanitare: bani după performanță, nu după plafon

Spitalul Județean din Oradea, în prima linie a noii reforme sanitare: bani după performanță, nu după plafon

De Vasilică Ichim
la 25 October 2025 13:35 Reactualizat la: 23 October 2025 12:50
2 Comentarii

Spitalul Județean din Oradea, în prima linie a noii reforme sanitare: bani după performanță, nu după plafon

foto Carp: Facebook foto Spitalul Județean: arhivă
25 October 2025 13:35 Reactualizat la: 23 October 2025 12:50
Recent trecut de Curtea Constituțională a României, proiectul Legii pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății aduce modificări importante în modul de finanțare a cabinetelor medicale, spitalelor și laboratoarelor, dar și măsuri pentru acces mai rapid la medicamente și pentru o mai bună supraveghere a banilor publici din sistemul sanitar.
Scris de Vasilică Ichim - Recent trecut de Curtea Constituțională a României, proiectul Legii pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății aduce modificări importante în modul de finanțare a cabinetelor medicale, spitalelor și laboratoarelor, dar și măsuri pentru acces mai rapid la medicamente și pentru o mai bună supraveghere a banilor publici din sistemul sanitar.

Trimite articolul

X

Sistemul medical românesc intră într-o nouă etapă de reformă. Odată cu aplicarea Legii pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, Guvernul promite o reașezare a întregului mecanism de finanțare, dar și o mai mare disciplină în utilizarea fondurilor. Noile reguli vizează atât medicii de familie, cât și ambulatoriile, spitalele, farmaciile și laboratoarele medicale.

Una dintre cele mai importante schimbări privește medicina de familie, unde finanțarea se va muta treptat de la plata per capita (în funcție de numărul pacienților înscriși pe listă) spre plata per servicii (în funcție de numărul de pacienți consultați). În anul 2026, structura va fi de 25% per capita și 75% pentru serviciile efectuate, iar din 2027, proporțiile se vor modifica la 20% și 80%.

„Modificarea nu este una chiar atât de importantă. Indiferent de câți pacienți avem pe listă, tot atâția vom putea consulta zilnic. Nu e ca și cum am putea consulta mai mulți pacienți, dar nu vrem. Oamenii vin când se îmbolnăvesc, nu când am dori noi”, a spus o doctoriță de familie care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Părerea este împărtășită de mai mulți medici care consideră că datorită numărului mare de pacienți pe care îl au pe liste și a faptului că holurile cabinetelor medicale sunt mereu pline, lucrurile nu se vor schimba prea mult.

În paralel, se vor simplifica procedurile pentru deschiderea de puncte secundare de lucru, astfel încât medicii să poată acoperi zonele unde lipsa cabinetelor este o problemă cronică. Se va flexibiliza și programul de lucru, pentru a asigura asistență medicală în localitățile izolate.

Spitale plătite în funcție de complexitatea cazurilor

O altă schimbare importantă vizează ambulatoriile de specialitate, care vor primi mai mulți bani și vor deveni un filtru real pentru internările care nu sunt necesare.

„Este foarte bine că valoarea punctului per serviciu în ambulatoriu se va majora de la 5 la 6,5 lei începând cu 1 ianuarie 2026 și la 8 lei începând cu 1 ianuarie 2027. La fel este foarte bună și prioritizarea alocării resurselor financiare pentru cazurile acute și cele justificate clinic, în scopul reducerii timpilor de așteptare și al evitării agravării bolii”, susține managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, Gheorghe Carp, care a militat, în perioada în care a fost senator, pentru ca spitalele să fie plătite în funcție de complexitatea cazurilor.

Potrivit acestuia, noul sistem va scoate în evidență dotările și competențele medicale ale fiecărei unități, încurajând performanța și responsabilitatea în utilizarea resurselor.

Legea aduce și modificări importante în finanțarea spitalelor publice unde dispare plafonul pentru decontarea serviciilor de spitalizare de zi în cazul pacienților incluși în programele naționale de sănătate sau cu suspiciune de boală oncologică, indiferent dacă sunt sau nu asigurați.

„Toate modificările sunt bine-venite și vor îmbunătăți activitatea spitalelor. Ele recompensează performanța și oferă o șansă reală pacienților cu boli grave să beneficieze de tratament complet, fără limitări artificiale”, mai spune Gheorghe Carp.

Sancțiuni mai stricte

Noile prevederi includ și creșterea accesului pacienților la analize și investigații medicale. Laboratoarele spitalelor publice vor primi mai multe fonduri de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru a putea realiza un număr mai mare de analize gratuite, iar unele tipuri de analize, în special cele pentru pacienții oncologici, vor fi decontate integral, fără plafon.

În privința medicamentelor, se introduce un mecanism de acces rapid la tratamente inovatoare care nu sunt încă rambursate, cu monitorizarea atentă a eficienței terapeutice. Costurile acestor terapii vor fi împărțite între CNAS și producătorii de medicamente. În plus, începând cu trimestrul IV al anului 2025, producătorii vor contribui temporar, timp de un an, la un fond de solidaritate menit să majoreze bugetul pentru medicamente compensate și gratuite.

Guvernul anunță și măsuri mai dure de control al calității serviciilor medicale. Vor fi întărite verificările efectuate de CNAS, iar furnizorii care gestionează necorespunzător fondurile destinate pacienților vor fi sancționați mai strict.

Tot în spiritul simplificării, se schimbă și regulile privind cardul european de sănătate. Valabilitatea acestuia va crește la zece ani pentru pensionari, respectiv până la vârsta de 18 ani pentru copii. Economiile rezultate din reducerea frecvenței de emitere vor fi redirecționate către medicamente și servicii medicale acordate pacienților.

Prin toate aceste măsuri, autoritățile susțin că vizează o reașezare a sistemul sanitar pe principii de performanță, transparență și responsabilitate, o reducerea a birocrației și o apropiere a serviciilor medicale de nevoile reale ale pacienților.

Trimite articolul

X
Taguri:
bani dupa performanta ,
oradea ,
reforma sanitara ,
spitalul judetean
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. radu says:
    October 25, 2025 at 10:57 pm

    oare stiti cati au murit in ultimii ani din cauza infectiilor luate in spitalul jud.?!

    Reply
  2. Ionel says:
    October 26, 2025 at 3:41 am

    Pe asta cand bagati la puscarie?

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Lucrările la pista de biciclete dintre Sântandrei și Palota sunt aproape de final
    Lucrările la noua pistă de biciclete care va lega comuna Sântandrei de satul Palota au intrat într-o nouă etapă, odată cu așternerea stratului de asfalt, stadiul fizic de realizare fiind de 85%.

    Cultură

    Maya Wesolowski, elevă a Liceului Vocațional Pedagogic din Beiuș: „Oriunde aş fi, voi crea artă şi emoţie în jurul meu”
    Eleva beiuşeană Maya Wesolowski a câştigat de două ori consecutiv Concursul interjudeţean „Pictaţi cu noi”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi samsari care au vândut cu acte false mașini din Italia, puși să achite daune de 97.000 de euro
    Mașini închiriate din Italia și vândute în România, cu acte false. A fost „afacerea” pe care au pus-o la punct Florian M. (29 de ani) și Vasile C. (27 de ani), ambii din județul Vâlcea, printre ale căror victime s-au numărat doi bihoreni.  Aceștia au plătit zeci de mii de euro pentru autoturisme de care nici nu au apucat să se bucure, deoarece au fost indisponibilizate de către autoritățile judiciare.

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Sântandrei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea

    Economic

    Finanțări nerambursabile pe termen lung pentru ONG-uri: ce prevede noua lege
    Organizațiile neguvernamentale și celelalte entități fără scop patrimonial vor avea acces la finanțări publice nerambursabile acordate pe perioade mai lungi, de până la patru ani, în baza unei noi legi care modifică actualul sistem de finanțare a activităților nonprofit de interes public.

    Economic

    Colac de salvare pentru fermieri: ratele și datoriile ar putea fi înghețate
    Producătorii agricoli din România ar putea beneficia de un pachet amplu de măsuri de protecție financiară, dacă un proiect legislativ aflat în dezbaterea Parlamentului va fi adoptat și va intra în vigoare.

    Bihon CSM Oradea

    Trei juniori orădeni se află la loturile naționale de baschet ale României
    Unul dintre ei - Andrei Topai - face parte din lotul național U18 ani, iar ceilalți doi - Balogh Viktor și Ianis Seleși - sunt componenți ai lotului național U16 ani.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X