BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sprijin pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi

Sprijin pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi

la 29 November 2019 16:15

Sprijin pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi

29 November 2019 16:15
Persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de voucere de pănă la 23.000 de lei pentru cumpărarea de dispozitive asistive în vederea angajării.
Scris de Dan Birta - Persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de voucere de pănă la 23.000 de lei pentru cumpărarea de dispozitive asistive în vederea angajării.

Trimite articolul

X

Vești bune pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi pentru firmele care încadrează în muncă astfel de persoane. AJOFM Bihor şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor sunt parteneri într-un proiect la nivel naţional menit să faciliteze angajarea acestor persoane. Proiectul „Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”, demarat în 4 octombrie 2019, se va derula pe o perioadă de 36 de luni. Valoarea proiectului este de circa 111 milioane de lei.

Informaţii despre proiect au fost oferite joi, 28 noiembrie 2019, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul AJOFM Bihor. Au participat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor, Daciana Nica – consilier expert în cadrul proiectului, Santo Ildiko, directorul executiv adjunct al DGASPC Bihor şi Violeta Bretan, şef serviciu DGASPC Bihor.

Obiective

Grupul ţintă al proiectului este format din 7.000 de şomeri şi persoane non – NEET – persoane cu dizabilităţi. 200 de persoane cu dizabilităţi urmează să fie încadrate prin acest proiect şi 200 de spaţii de muncă vor fi adaptate pentru încadrarea acestora.

Obiectivul general al proiectului este asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional în vederea creşterii şanselor de ocupare şi a ponderii persoanelor cu dizabilităţi angajate pe piaţa liberă a muncii.

Unul dintre obiectivele specifice este stimularea angajării acestor categorii de persoane prin informare, consiliere, medierea muncii sau formare profesională prin acordarea de subvenţii angajatorilor. „Aceste persoane vor fi înregistrate în serviciul public de ocupare şi vor primi sprijin în accesarea şi utilizarea de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces în vederea şanselor de ocupare.

Concret, fiecare persoană cu dizabilităţi care se încadrează în muncă va putea beneficia de un voucher de maxim 23.000 de lei plus TVA pentru achiziţionarea unor astfel de dispozitive”, a precizat Békési Csaba. În cadrul proiectului sunt prevăzute 5.000 de astfel de vouchere.

De asemenea, firmele vor beneficia de 15.900 de lei plus TVA pentru amenajarea unui spaţiu de muncă destinat unei persoane cu dizabilităţi. Firmele care încadrează în condiţiile legii persoane cu dizabilităţi mai beneficiază de o subvenţii de 2.250 de lei/lună, timp de 12 luni, pentru fiecare astfel de persoană încadrată pe perioadă nedeterminată.

Bihorul stă bine

Judeţul Bihor stă bine la încadrarea acestor categorii de persoane, doar în acest an fiind încadrate în muncă pe perioadă nedeterminată 35 de persoane cu dizabilităţi. Domeniile sunt variate: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor, muncitor necalificat în industria confecţiilor, muncitor necalificat în agricultură, manipulant mărfuri, îngrijitor spaţii verzi, agent de curăţenie, maseur de întreţinere şi relaxare, secretar administrativ, casier, agent de securitate, vânzător, lucrător comercial, şofer autoturisme şi camionete, designer grafică, registrator medical, expert relaţii externe.

„De la demararea proiectului în Bihor au fost încheiate 11 acorduri privind participarea la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi 11 planuri individuale. Nouă persoane au fost încadrate în muncă cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Au fost înregistrate patru subvenţii pentru un număr de cinci persoane cu dizabilităţi şi a fost acordată o primă de încadrare pentru o persoană cu dizabilitate vizuală”, ne-a informat Daciana Nica.

Paşi de urmat

„Persoanele cu dizabilităţi care doresc să se încadreze în muncă trebuie să se prezinte la DGASPC Bihor sau la AJOFM Bihor pentru a afla detalii despre ceea ce trebuie să facă”, a precizat Santo Ildiko. Foarte important pentru persoanele cu dizabilităţi. Acestea trebuie să ştie că nu vor pierde indemnizaţiile specifice tipului de handicap. „Toate persoanele cu certificat de handicap, gradul I, gradul II pot accesa acest proiect şi pot beneficia de această facilitate”, a subliniat Livia Bretan.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
ajofm bihor ,
persoane cu dizabilitati ,
sprijin angajare
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Cifrele sezonului 2025/2026 în Liga 4 Bihor
    Sezonul 2025/2026 s-a încheiat cu triumful echipei ACS Transilvania Sport Academy (antrenor Pavel Popovits), care a câștigat sezonul regular și apoi play-off-ul, și reprezintă județul Bihor la barajul de promovare. TSA a câștigat cu 3-0 la Sângeorz Băi cu Minerul Rodna și a luat o opțiune serioasă pentru Liga 3. Returul se va disputa la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, sâmbătă 27 iunie, de la ora 17:30.

    România

    Tanczos Barna solicită Bruxelles-ului scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate
    Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a solicitat Comisiei Europene revizuirea statutului de protecție al ursului brun, argumentând că statele în care specia are o populație stabilă și bine conservată ar trebui să beneficieze de instrumente mai flexibile pentru gestionarea acesteia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Impact între două mașini la intrarea în Oșorhei: o persoană a fost transportată la spital
    Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de miercuri, 24 iunie.

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă - Zona Ogorului + comunele Sânmartin/Hidișelu de Sus/Drăgești/Ceica/Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Sântandrei

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 24 iunie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 24 iunie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Lucrările pe lotul Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania au depășit pragul de execuție de 50%
    Lucrările la lotul 3C2 Chiribiș–Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 51% la finalul lunii mai, potrivit datelor transmise de Compania Națională de Investiții Rutiere.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atenționare nowcasting de vreme severă în Bihor: ANM anunță averse torențiale, descărcări electrice și grindină
    Avertizarea vizează o mare parte din județul Bihor, fiind valabilă între orele 20:30 și 22:00.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X