Hotărârea vizează atât păstrarea vechii denumiri pentru o porțiune a străzii, cât și atribuirea unor nume noi pentru celelalte două segmente. Potrivit actului adoptat, tronsonul I, rezultat din dezmembrarea străzii Caporal Constantin Mușat și identificat cu numărul cadastral 215349, va păstra actuala denumire.
Practic, o parte a străzii rămâne neschimbată, menținând astfel continuitatea pentru locuitorii din zonă. În schimb, pentru tronsonul II, identificat cu numărul cadastral 215350 și înscris în Cartea Funciară nr. 215350 Oradea, consilierii au aprobat atribuirea denumirii „strada Virgil Ierunca”. Tronsonul III, identificat cu numărul cadastral 215351 și înscris în Cartea Funciară nr. 215351 Oradea, va purta denumirea „strada Monica Lovinescu”. Prin aceeași hotărâre, cele trei străzi rezultate în urma dezmembrării au fost încadrate în zona de impozitare „B”.
Înainte de a fi supus aprobării consilieroiectul de hotărâre a fost transmis spre avizare Comisiei Județene pentru Atribuire de Denumiri din cadrul Instituției Prefectului – Județul Bihor. În ședința din 17 februarie 2025, Comisia Județeană pentru Atribuire de Denumiri a analizat propunerea și a emis aviz favorabil pentru schimbarea parțială a denumirii străzii și acordarea denumirilor noilor străzi, astfel, din punct de vedere administrativ, demersul a parcurs toate etapele legale înainte de a fi supus votului în Consiliul Local.
Hotărârea adoptată urmează să producă efecte după publicare și comunicare, iar ulterior locuitorii de pe cele două noi străzi vor trebui să își schimbe cărțile de identitate, noile denumiri urmând să fie operate și în evidențele oficiale și în documentele cadastrale. Dacă la Evidența Populației, persoanele vizate de modificări beneficiază de gratuite la schimbarea actelor de identitate, tot gratuită fiind și eliberarea nomenclatorului stradal, în schimb pentru schimbarea datelor în documentele cadastrale costurile vor fi suportate de către cetățeni.
Potrivit informațiilor primite, persoanele care vor trebui să opereze modificări în documentele personale, ca urmare a redenumirii celor două tronsoane din fosta stradă Caporal Constantin Mușat, vor fi primi înștiințați prin notificări din partea primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!