La manifestare au participat câteva zeci de
specialişti din Bihor şi din Belgia,
asistenţi sociali, psihologi, psihoterapeuţi
şi sociologi din cadrul administraţiei şi a
asociaţiilor locale de profil. Proiectul este
iniţiat de instituţia gazdă şi se
derulează pe durata a doi ani, în parteneriat cu
Universitatea Katho din Belgia, cea orădeană,
două ONG-uri belgiene şi Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi
pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor.
Abordare holistică
Scopul principal al proiectului este de a dezvolta o
echipă performantă de profesionişti, care
vor fi formaţi după noi programe şi metode,
care să abordeze problematica holistic, în
strânsă legătură cu cei care vin
în contact prima dată cu orice caz social:
moaşe, preoţi, asistente medicale, profesori,
alături de asistenţi sociali. Noile metode de
abordare a acestor probleme vizează combaterea
„din faşă” a acestui fenomen, sub
îndrumarea specialiştilor belgieni. În
cadrul manifestării de ieri s-a desfăşurat
şi un atelier de lucru, pe tematici de profil, urmat
de o masă rotundă cu tema „Reţele
mixte în prevenirea neglijării şi
separării copilului”.
Numărul copiilor abandonaţi sau neglijaţi
este acum în scădere în Bihor,
susţine purtătorul de cuvânt al DGASPC
Bihor, Ştefan Goţia, ca urmare a serviciilor de
consiliere parentală asigurate în ultimii ani,
de instituţiile sociale, a programelor de
educaţie parentală în şcoli dar
şi cele de planing familial.
Mălina Pop
Sub îndrumarea belgienilor
ORADEA - Prima conferinţă din cadrul unui
proiect derulat pentru prevenirea abandonului şi
neglijării copiilor, TROP (Training Romanian
Professionals) s-a desfăşurat, joi, de la ora
10:00, la Complexul de Servicii Comunitare „Plopii
fără Soţ”, din Oradea.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.
România
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.
România
Banii strânși de români în fondurile de pensii private continuă să crească într-un ritm spectaculos. Activele fondurilor de pensii administrate privat au ajuns la 237,4 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, cu 39% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul complet Festifall 2026. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 - 11 octombrie, în mai multe zone ale orașului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!