BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Supraimpozitarea continuă în 2026: zeci de clădiri și terenuri din Oradea, taxate pentru degradare

Supraimpozitarea continuă în 2026: zeci de clădiri și terenuri din Oradea, taxate pentru degradare

De Sorin Martin Vereș
la 19 December 2025 16:35
1 Comentarii

Supraimpozitarea continuă în 2026: zeci de clădiri și terenuri din Oradea, taxate pentru degradare

19 December 2025 16:35
Consilierii locali orădeni au adoptat, în ședința din 19 decembrie, un număr mare de hotărâri, peste 200, privind supraimpozitarea pentru anul 2026, aplicabile diferitelor categorii de proprietăți.
Scris de Sorin Martin Vereș - Consilierii locali orădeni au adoptat, în ședința din 19 decembrie, un număr mare de hotărâri, peste 200, privind supraimpozitarea pentru anul 2026, aplicabile diferitelor categorii de proprietăți.

Trimite articolul

X

Măsurile vizează atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, având scopul de a stimula întreținerea corespunzătoare a clădirilor și terenurilor și de a respecta legislația urbanistică în vigoare.

Cuantumurile supraimpozitărilor este cuprins între 50 și 500%, iar deciziile vor fi trimise tuturor proprietarilor. Identificarea clădirilor degradate sau terenurilor neîngrijite s-a făcut de către polițiștii locali, iar datele au fost transmise Direcției Economice din cadrul Primărie. Numărul mare de hotărâri este generat de faptul că municipalitate va transmite măsura de supraimpozitare tuturor celor care sunt proprietari sau coproprietari pentru o locuință sau teren, respectiv celor care au intrat în posesia proprietăților în baza unor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile care deja erau supuse supraimpozitării.

Cea mai mare parte a supraimpozitărilor vizează clădiri și terenuri neîngrijite, proprietate a persoanelor fizice. Consilierii au decis majorarea impozitului pentru 135 de imobile, pe străzi precum Mihail Kogălniceanu, Tudor Vladimirescu, 1 Decembrie, Episcop Mihai Pavel, Republicii, Avram Iancu și altele. Această măsură urmărește încurajarea proprietarilor să întrețină corespunzător clădirile și să elimine riscurile asociate clădirilor degradate. Supraimpozitările vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026.

O altă categorie o reprezintă clădirile pentru care autorizațiile de construire nu au fost respectate sau au expirat. Pentru 40 de astfel de proprietăți, situate pe străzi precum Independenței și Iosif Vulcan, consilierii au decis majorarea impozitului pe clădiri. Această măsură se bazează pe regulamentul aprobat prin HCL nr. 52/30.01.2019, modificat prin HCL nr. 902/24.10.2024, pentru a încuraja respectarea termenelor și condițiilor impuse prin autorizații.

Clădirile care nu respectă termenii și condițiile din certificatele de urbanism sau cu certificate suspendate vor fi supraimpozitare începând cu 2026. Aceasta categorie include 15 imobile, în special pe strada Avram Iancu, unde proprietarii nu au respectat perioada de valabilitate a documentației urbanistice.

Consilierii locali au decis și supraimpozitarea terenurilor construibile deținute de persoane juridice, majorând impozitul cu 50% pentru 9 proprietăți situate pe străzi precum Ady Endre și altele. Această măsură are scopul de a încuraja utilizarea activă a terenurilor construibile și dezvoltarea urbană responsabilă.

Ultima categorie cuprinde cazuri speciale ale unor clădiri și terenuri care nu se încadrează în categoriile de mai sus, dar pentru care s-a constatat necesitatea aplicării supraimpozitării, totalizând 5 hotărâri.

Prin aceste decizii, municipiul Oradea urmărește să stimuleze proprietarii să întrețină corespunzător imobilele și terenurile, să respecte autorizațiile de construire și certificatele de urbanism, contribuind la creșterea siguranței, esteticii și funcționalității orașului.

Trimite articolul

X
Taguri:
consilieri locali ,
hotarari adoptate ,
oradea ,
proprietati ,
supraimpozitare
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. koko says:
    December 19, 2025 at 11:31 pm

    Primăria avansează costul reabilitării
    Există un precontract cu un viitor cumpărător
    Din prețul de vânzare:
    se recuperează investiția publică,
    eventual cu un comision/penalitate moderată
    Proprietarul:
    NU este forțat să investească bani pe care nu îi are,
    poate vinde și se poate muta,
    nu pierde proprietatea prin presiune fiscală
    Orașul:
    obține clădire reabilitată,
    reduce degradarea urbană,
    nu colectează bani, ci creează valoare.
    Modul acesta transformă primăria din polițist fiscal în arhitect de oraș.

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Exploatări cu probleme în Bihor: controale și sancțiuni masive la balastiere
    Balastierele din județul Bihor au intrat recent în vizorul inspectorilor de ape, care au aplicat sancțiuni consistente pentru nerespectarea legislației în vigoare, în urma unor controale desfășurate în mai multe bazine hidrografice din zonă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Un nou „bizon” pe gazonul dintre linii. OTL va recupera paguba pe baza RCA-ului șoferului vinovat, căutat de polițiști
    În Oradea, gazonul montat între liniile de tramvai pare să aibă un dușman declarat, respectiv șoferii grăbiți, neatenți sau pur și simplu convins că infrastructura urbană e un decor interactiv.

    Bihon CSM Oradea

    Jaizec Lottie, accidentat din nou și nu va juca în meciul cu KK Cedevita. Kris Richard țintește 1.000 de puncte în FIBA Europe Cup
    CSM CSU Raiffeisen va susține miercuri, 11 februarie, partida din deplasare cu KK Cedevita Zagreb, contând pentru etapa a 6-a, ultima din Grupa L a FIBA Europe Cup.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Liliecii, corupția și prescripția. Tribunalul Bihor a dispus încetarea procesului fostului director al APM Bihor, Ovidiu Dăescu
    Tribunalul Bihor a dispus, luni, încetarea procesului penal în care fostul director al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bihor, Ovidiu Dăescu, a fost acuzat de fraude cu fonduri europene. Instanța a invocat faptul că infracțiunile pentru care a fost inculpat Dăescu s-au prescris.

    Bihon CSM Oradea

    CSM Oradea urmează să susțină meciul din deplasare cu AN Brescia, din Liga Campionilor
    Campioana României la polo, CSM Oradea, își va încheia actuala campanie din Water Polo Champions League după meciul cu AN Brescia, care va avea loc miercuri, 11 februarie, cu începere de la ora 21:00.

    Bihon CSM Oradea

    Șerban Sere: „Viitorul antrenor al echipei de baschet CSM CSU Raiffeisen va fi unul străin, cu experiență și energie”
    Chestionat în legătură cu viitorul antrenor al „leilor roșii” și dacă s-a gândit cine ar putea fi acesta, președintele CS Municipal Oradea, Șerban Sere, a oferit anumite indicii.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.