„Lupişorii” şi „puii de lup” au participat, zilele trecute, la Stâna de Vale, la Tabăra de vară. Micuţii au participat la diverse activităţi practice, ateliere pe poteci, jocuri sau colocvii persoanele, dar şi la focuri de tabără. Totodată, ei au învăţat să-şi pregătească singuri mâncarea.
Tabere de vară
Ca-n fiecare an, şi de această dată, Asociaţia Cercetaşii Români Uniţi din Oradea a găsit o alternativă de petrecere a vacanţei pentru cei mai mici dintre cercetaşii orădeni.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Unul dintre cele mai apreciate evenimente din cadrul Festum Varadinum, VinLaMal, a debutat vineri, 15 mai, pe malul Crișului, adunând din nou iubitorii de vinuri, muzică live și atmosferă relaxată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii români l-au adus din Germania, la sfârșitul acestei săptămâni, pe un tânăr de 25 de ani, din Republica Moldova, condamnat de Tribunalul Bihor la 3 anin de închisoare, cu executare, pentru trafic de migranți.
FC Bihor
FC Bihor Oradea a încheiat sezonul 2025/2026 cu o remiză pe terenul campioanei din Liga 2, singura echipă în fața căreia nu a luat punct în ultimele două campionate. Cu o zeste de 50 de puncte, orădenii au terminat play-off-ul pe un onorant loc 4, după ce anul trecut s-a salvat de la retrogradare.
Mapamond
Cântăreața bulgară DARA a adus sâmbătă seara Bulgariei prima victorie la concursul Eurovision, cu piesa 'Bangaranga', un imn al petrecerii și al emancipării, cu care țara a revenit în competiția de la care lipsise trei ani din cauza problemelor economice, transmit AFP și EFE.
Economic
Expirarea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată nu înseamnă automat pierderea oricărei forme de protecție socială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Dezvoltării a aprobat construirea unui nou bloc ANL în municipiul Salonta, cu 24 de apartamente destinate tinerilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!