BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tânăr arestat după ce a condus drogat și a intrat de două ori cu mașina în șanț. Prima dată a fost pus sub control judiciar

Tânăr arestat după ce a condus drogat și a intrat de două ori cu mașina în șanț. Prima dată a fost pus sub control judiciar

De Adrian Laboș
la 20 November 2024 12:39

Tânăr arestat după ce a condus drogat și a intrat de două ori cu mașina în șanț. Prima dată a fost pus sub control judiciar

20 November 2024 12:39
Un bărbat de 29 de ani, din localitatea bihoreană Ucuriș, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins de două ori, la distanțe de câteva zile, conducând sub influența substanțelor interzise.
Scris de Adrian Laboș - Un bărbat de 29 de ani, din localitatea bihoreană Ucuriș, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins de două ori, la distanțe de câteva zile, conducând sub influența substanțelor interzise.

Trimite articolul

X

De fiecare dată a fost atât de drogat încât a fost incapabil să țină mașina pe șosea și a ajuns în șanțul de la marginea drumului.

Prima dată s-a întâmplat în dimineața de 13 noiembrie, în jurul orei 7:00, pe un drum comunal în afara localității Călacea. Individul, pe numele său Narcis Alexandru Bochiș, a fost reținut atunci de polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca, după ce a intrat într-un șanț cu o mașină neînmatriculată pe care o conducea având permisul suspendat.

Agenții au constatat că, pe lângă alcoolemia de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul era și sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, un buletin de analiză toxicologică emis de Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca arăta că în sângele lui Bochiș a fost găsit un adevărat cocktail din mai multe substanțe: THC-COOH (o substanță din canabis), EDDP (metabolit al metadonei), benzoilecgonină (metabolit al cocainei), codeină (analgezic), metadonă (substanță prescrisă de obicei ca și calmant) și lorazepam (medicament folosit pentru tratarea anxietății și insomniei).

Procurorul de caz din cadrul Parchetului Salonta a dispus atunci să-l pună pe Narcis Bochiș sunt control judiciar pentru 60 de zile. Însă, la patru zile de la prima ispravă, tânărul a comis din nou o faptă similară.

Accident produs sub control judiciar

În noaptea de 17 noiembrie, în jurul orei 1:00, și-a „parcat” din nou mașina într-un șanț, de această dată pe drumul dintre localitățile Belfir și Olcea. A abandonat autoturismul și a plecat, dar a fost găsit de polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca în Ucuriș.

Testarea cu aparatul DrugTest a avut un rezultat care nu i-a mirat pe agenți: Bochiș era, din nou, sub influența drogurilor. „Rezultatele analizelor efectuate (la o unitate medicală – n. red.) au confirmat prezența substanțelor interzise în organism”, a transmis comisarul-șegf Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor. Mai mult, în momentul în care i-a prelevat probe biologice, medicul de gardă de la Spitalul Salonta a observat că bărbatul era „incoerent în vorbire și prezenta reflex fotomotor diminuat”.

De data aceasta, Narcis Bochiș nu a mai scăpat: Parchetul Salonta a cerut arestarea sa, iar pe 18 noiembrie un judecător de drepturi și libertăți a dispus trimiterea tânărului după gratii pentru 30 de zile. „Este evident că inculpatul nu înţelege gravitatea faptelor sale, dar mai ales nu înţelege clemenţa arătată faţă de el de organele judiciare”, se arată în încheierea Judecătoriei Salonta.

Individul este cercetat acum pentru nu mai puțin de șase fapte, fiind acuzat de conducerea unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea sub influența substanțelor psihoactive.

Judecat pentru furturi și infracțiuni rutiere

Narcis Bochiș a fost trimis în judecată în alte dosare pentru o serie de infracțiuni. El a fost cercetat pentru mai multe furturi comise în vara lui 2021, când a furat televizor și bunuri în valoare de 3.000 de euro din două locuințe din Belfir și o bicicletă și o sacoșă cu jucării din boxa unui bloc din Salonta.

Pe lângă acestea, numele lui apare și într-un dosar referitor la o infracțiune rutieră comisă în august 2021, când a fost prins conducând mașina socrului său, având permisul suspendat.

Trimite articolul

X
Taguri:
drogat ,
prins adoua oară ,
țofer

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Cinci victorii din cinci meciuri! Handbaliștii orădeni au câștigat partida de acasă cu AHC Potaissa Turda DivA
    CSM Oradea s-a impus cu scorul de 45-40 (21-20) în meciul de pe teren propriu cu satelitul echipei Potaissa Turda. Partida a constituit prologul etapei a 5-a din Seria C a Diviziei A de handbal masculin și a avut loc în seara zilei de joi, la Arena „Antonio Alexe”.

    Economic

    Benzinăriile Gazprom din România, cumpărate de firma lui Adrian Crețoiu și a fostului șef eMAG, Iulian Stanciu
    Preluarea NIS Petrol, compania care operează cele 19 benzinării Gazprom din România, urmează să fie realizată de firma românească de construcții metalice Argenta SRL.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Judecătoarea Loredana Doseanu, de la Curtea de Apel Oradea, a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție
    Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE data 19.10.2026 - PL Alesd

    Economic

    Vești pentru șoferi și transportatori: ce se întâmplă cu acciza la motorină în a doua jumătate a lunii octombrie
    Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Orădenii reclamă „cârpelile” executate în Parcul Brătianu, reabilitat cu 4,5 milioane de euro. Ce spune Primăria
    Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X