BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tânăr din Bihor, condamnat cu executare pentru un accident în care a murit prietena lui. A condus băut și cu permisul suspendat

Tânăr din Bihor, condamnat cu executare pentru un accident în care a murit prietena lui. A condus băut și cu permisul suspendat

De Adrian Laboș
la 20 August 2026 09:16
2 Comentarii

Tânăr din Bihor, condamnat cu executare pentru un accident în care a murit prietena lui. A condus băut și cu permisul suspendat

foto: Facebook/ Info Trafic Bihor
20 August 2026 09:16
Un an și 8 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Judecătoria Marghita i-a aplicat-o unui tânăr de 21 de ani, din Otomani, găsit vinovat de producerea unui accident mortal în care și-a pierdut viața prietena sa, de 22 de ani.
Scris de Adrian Laboș - Un an și 8 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Judecătoria Marghita i-a aplicat-o unui tânăr de 21 de ani, din Otomani, găsit vinovat de producerea unui accident mortal în care și-a pierdut viața prietena sa, de 22 de ani.

Trimite articolul

X

Pe lângă ucidere din culpă, Krisztián Ottó Moda a fost condamnat pentru alte două infracțiuni, după ce s-a stabilit că a condus sub influența alcoolului și având permisul de conducere suspendat. Prin sentința dată miercuri, tânărului i s-a interzis să conducă timp de 3 ani după executarea pedepsei.

Accidentul în care a fost implicat Moda a avut loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2025, în jurul orei 2:38, în Otomani, pe drumul județean 191F. Polițiștii care au fost anunțați printr-un apel la 112 au stabilit că tânărul a scăpat mașina de sub control într-o curbă la stânga, după ce nu a adaptat viteza la șosea umedă. Autoturismul a lovit un cap de pod, s-a răsturnat și s-a oprit într-un stâlp de electricitate.

Prietena lui Krisztián Moda, o fată de 22 de ani, din Otomani, care se afla pe bancheta din spate a mașinii, a murit pe loc.

Accidentul, după o ceartă cu prietena

Verificarea cu etilotestul a arătat că Moda avea o alcoolemie de 0,32 mg/l, alcool pur în aerul expirat, în timp de analiza probelor de sânge a indicat o concentrație a alcoolului de 0,75 g‰. Ulterior, a fost făcut un calcul retroactiv, raportat la intervalul de timp scurs între accident şi prima recoltare de sânge, stabilindu-se că tânărul a avut la momentul producerii evenimentului rutier o valoare a alcoolemiei apropiată de 1,23 g‰.

Investigațiile au arătat că Moda ar fi consumat vodcă la o discotecă din Valea lui Mihai, unde a fost în acea noapte împreună cu prietena lui, cele două surori ale sale și un alt tânăr. Au fost transportați de unchiul său, care, la întoarcerea în Otomani, a lăsat cheia în mașină, după ce Krisztián Moda i-a spus că mai rămâne să discute cu prietena lui.

La un moment dat, tinerii s-au certat și Moda a hotărât să o ducă pe prietena lui acasă, cu mașina. Accidentul care a urmat a fost surprins de mai multe camere de supraveghere, care au arătat că autoturismul era singur pe șosea.

Polițiștii au mai stabilit că tânărul, care obținuse permisul de un an și jumătate, avea dreptul de a conduce suspendat pe 90 de zile, după ce în septembrie 2025 a fost prins în județul Satu Mare gonind cu mai bine de 50 km/h peste limita maximă de viteză.

Daune morale de 150.000 de euro

Audiat ca inculpat, Krisztián Ottó Moda a recunoscut și regretat acuzațiile de conducere fără permis și ucidere din culpă, dar a uzat de dreptul la tăcere în privința infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Din pedeapsa aplicată, instanța scăzut cele aproape 3 luni și jumătate cât tânărul a fost arestat, iar pentru că sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat.

Societatea de asigurări la care era mașina implicată în accident avea încheiată poliță RCA a fost obligată de Judecătoria Marghita să le achite rudelor tinerei care a murit în accident daune morale de 150.000 de euro și despăgubiri materiale de peste 6.700 de lei.

UPDATE Un șofer băut și cu permisul suspendat a provocat un accident mortal în Bihor. O tânără și-a pierdut viața

Autorul unui accident în care a murit o fată de 22 de ani, eliberat din arest. A condus băut și cu permisul suspendat

Trimite articolul

X
Taguri:
accident mortal ,
baut si cu permisul suspendat ,
bihor ,
condamnare ,
prietena soferului

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dragudraguzx says:
    August 20, 2026 at 3:30 pm

    Abuz.
    .
    El nu a vrut să-i facă rău trebuia să-l ierte.
    Oameni răi judecători și corupți.

    Reply
    • Pentecost says:
      August 20, 2026 at 8:52 pm

      S-a urcat beat la volan si a facut accident.. daca vrei sa nu faca puscarie ,ofera-te sa stai tu in locul lui

      Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Schmitz Cargobull caută angajați la Oradea Job Epo. Ce posturi sunt disponibile la fabrica de semiremorci
    Schmitz Cargobull își extinde echipa din Oradea și caută 13 angajați pentru activități de asamblare, management de proiect, financiar și mentenanță.

    Bihon Decese

    Decese 14.10.2026

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 14 octombrie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 14 octombrie.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    Educație

    Aproape 4 din 10 candidați au picat prima probă a concursului pentru conducerea școlilor din Bihor
    Doar 137 dintre cei 224 de candidați care au susținut marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au obținut nota minimă de promovare.

    Economic

    De pe băncile facultăților din Oradea, la milioane de dolari în SUA. Povestea a doi absolvenți care au pariat pe inteligența artificială
    Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.

    România

    Ultimatum pentru formarea unei majorități. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul și declanșa anticipatele
    Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X