BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Târg al ofertelor şcolare

Târg al ofertelor şcolare

la 15 May 2015 19:05
15 May 2015 19:05
12 unităţi de învăţământ din Oradea şi una din Borş şi-au prezentat într-un mod aparte oferta educaţională.
Scris de erdei - 12 unităţi de învăţământ din Oradea şi una din Borş şi-au prezentat într-un mod aparte oferta educaţională.

Trimite articolul

X

Sute de elevi din clasele a VIII-a, care vor să se îndrepte spre o meserie, au aflat oferta educaţională pentru învăţământul profesional şi tehnic de la un târg de profil. A III-a ediţie a Târgului Ofertelor Educaţionale pentru învăţământul profesional şi tehnic s-a desfăşurat, joi, la Centrul de afaceri Trade Center din Oradea, fiind organizat de Parcul Industrial „Eurobusiness”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Primăria Oradea. La târg şi-au prezentat oferta educaţională 12 unităţi de învăţământ din Oradea şi Liceul Agro-Industrial din Borş.

Liceele şi şcolile prezente au ales să-şi prezinte specializările de la învăţământul profesional prin demonstraţii de machiaj, coafuri, expoziţii de prăjituri, aranjamente florale.

Totodată, reprezentanţi ai firmelor din Parcul Industrial şi-au instalat standuri şi au stat de vorbă cu elevii pentru a le prezenta acestora avantajele învăţământului tehnic şi profesional şi oportunităţile pe care le au la angajare aceştia.

Avantaje

Despre avantajele învăţământului profesional şi tehnic au mai vorbit şi Delia Ungur, directorul Eurobusiness Parc, inspectorii şcolari Nicolae Avram şi Florian Mieluţ, dar şi viceprimarul Oradiei, Istvan Huszar.

„Cei care vor opta pentru o şcoală profesională, pe lângă bursa de 200 de lei pe care o oferă Ministerul Educaţiei, vor primi 200 de lei pentru practică de la societăţile din Parcul Industrial. Este important de menţionat că cei care urmează cursurile şcolii profesionale, după absolvire primesc acel atestat de calificare, nivel III, valabil în România şi în Uniunea Europeană şi că pot continua foarte bine studiile la nivel liceal şi, dacă doresc, la nivel universitar”, a spus prof. Nicolae Avram, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Potrivit acestuia, numărul de clase alocate învăţământului profesional a crescut de la 36, câte sunt în acest an şcolar, la 45.

„Participarea este bună, mai numeroasă decât la ediţiile precedente, şi am convingerea că toate clasele propuse vor fi realizate”, a mai adăugat Avram.

Delia Ungur a încurajat elevii să urmeze o meserie, dând exemplu reuşita realizării clădirii în care s-a desfăşurat târgul, realizată în timp record mulţumită unor meseriaşi buni.

„În prezent, 10% dintre elevii bihoreni studiază în şcoli profesionale. Elevii din şcolile profesionale vor construi casele în care vom locui, maşinile cu care vom circula. Atunci când faceţi alegeri, gândiţi-vă să nu aveţi doar o diplomă, ci şi un loc de muncă”, a spus Delia Ungur.

Şi Istvan Huszar le-a arătat elevilor că banii câştigaţi de meseriaşi depăşesc, de cele mai multe ori, banii pe care-i câştigă un viceprimar.

„Când eram mic, părinţii mei îmi spuneau să învăţ, că altfel voi ajunge să lucrez pe şantier sau în fabrică. Şi ce dacă? Un bun meseriaş angajat într-o fabrică bună are un salariu mai mare decât am eu ca viceprimar”, a spus Huszar, viceprimarul Oradiei. Evenimentul a continuat cu momente artistice prezentate de elevi.

Trimite articolul

X
Taguri:
elevi ,
Eurobusiness Parc ,
meserie ,
oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr arestat pentru viol asupra unei minore de 14 ani. Ar fi determinat-o să practice prostituția în Oradea
    Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 26.10.2026 - 30.10.2026 - PL Marghita + PL Oradea + PL Alesd + PL Rural

    Bihon Decese

    Decese 21 octombrie 2026

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    Cultură

    VIDEO
    Fjord, proiectat în cinematografele din Oradea. După film, întrebări și răspunsuri live cu regizorul Cristian Mungiu
    Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.

    BIHON Sport local

    „Triunghiular” de old-boys cu FC Bihor, Kecskeméti TE și Szeged
    Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.

    Cultură

    VIDEO
    Jean-Michel Jarre va concerta anul viitor la Cluj-Napoca în cadrul turneului european „Oxygene & Beyond”
    Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X