Miercuri, la ceasurile la care Regele Mihai se întorcea pentru totdeauna acasă, monarhiştii bihoreni se rugau pentru liniştea și odihna sa, ducând ca mărturie în faţa lui Dumnezeu faptele istorice ale ultimului Rege al României, dar şi sufletul său nobil, curat, frumos. Au fost momente de mare emoţie la slujba oficiată de părintelele Octavian Rusu. Au curs lacrimi pe obrajii puţin numeroasei, dar inimoasei asistenţe, formată din foşti lideri ai partidelor istorice PNŢCD şi PNL, foşti revoluţionari, deportaţi sau admiratori ai Regelui. Mesajul părintelui a fost atât de convingător, încât monarhiştii prezenţi au crezut de cuviinţă că acest mesaj trebuie să ajungă la cât mai mulţi oameni, pentru „a-i salva dintr-o mare minciună”. Părintele a rostit o concluzie clară, tranşantă, afirmând că „României, în aceste vremuri tulburi, îi lipseşte conducerea unui Uns al lui Dumnezeu!”, adică a unui om care să instaureze domnia legii.
Regele s-a întors definitiv acasă, în locul din care nimeni nu-l mai poate izgoni: în sufletele românilor. Bihorenii s-au rugat pentru liniştea Majestăţii Sale.
Rugăciunile de pomenire a Majestății Sale Regele Mihai I al României la 9 zile de la despărţirea sufletului său de trup şi înălţarea sa au avut loc la Biserica Izvorul Tămăduirii din Oradea. Acolo şi-au dat întâlnire „oamenii Regelui”, monarhişti şi simpatizanţi ai Regelui Mihai. Printre cei prezenţi i-am remarcat pe Marius Laurenţiu, omul care e asociat cu monarhiştii bihoreni, pe Iuliu Tâmpa, fostul lider al ţărăniştilor bihoreni, pe liberalul Gheorghe Roşu, pe doctorul Doina Laurenţiu, pe revoluţionarul şi pilotul George Manincea, pe veteranul Tiberiu Serbesan. Slujba a fost oficiată de părintele Octavian Rusu, care a emoţionat asistenţa până la lacrimi. Însuşi părintele a vorbit cu emoţie în glas când a rostit numele Majestăţii Sale. Discursul părintelui a fost adesea întrerupt de lacrimile din suflet şi din glas.
Parte din sufletul nostru
„Iubiţi prieteni şi amici ai Regelui Mihai, se întoarce în pământul şi în ţara pe care le-a iubit din toată fiinţa sa Regele Mihai I, ultimul Rege al României. Se întoarce pentru totdeauna dintr-un exil lung în mijlocul poporului său, de unde nu va mai putea fi izgonit niciodată. A fost pecetea nobleţei poporului român, a întruchipat virtutea conducătorilor de la întemeierea voievodatelor şi până în vremea sa, un Rege, aşa cum spunea Mântuitorul, «oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru». A învăţat într-o clasă specială de elevi din toate categoriile sociale, astfel încât să ştie să-i prețuiască pe români, indiferent de clasele sociale. Şi-a servit patria, ţara, a luat o hotărâre eroică, în momente grele, pentru a fi împlinită România cea mare în frontierele şi graniţele pe care le merită. Tăvălugul care a vrut să-l scoată pe Dumnezeu din sufletul credincioşilor a spulberat nădejdea şi sufletul tânărului şi vrednicului Rege… Stătea în calea unor interese uriaşe. Acest tăvălug a decimat intelectualitatea de înaltă clasă, a spulberat vise capabile să făurească destine. A fost un Rege iubit de popor. Îmi amintesc cum bunicii mei vorbeau cu admiraţie de Măria Sa Voievod de Alba Iulia.
Bunicii mei, ţarani, cu dragoste fierbinte, vorbeau de Mihăuca ca de unul de-al lor, parte din sufletul lor. De altfel, Regele Mihai a mărturisit de mai multe ori «eu sunt român!», a fost purtător de făclie şi stindard cu deosebită dăruire. A fost şi cel care a purtat un nume pe care românii l-au rostit întotdeauna cu mare respect, cel al Întâiului Întregitor de ţară Mihai Viteazul. Încă din tinereţea sa a fost înnobilat cu titlul de Mare Voievod de Alba Iulia, tocmai pentru a purta şi înmănunchea simţămintele românilor de acum întregiţi în România Mare. A avut un destin greu acest suflet nobil: o copilărie tristă, uzurpat chiar de tatăl său, simţind de mic cum clocotesc forţele ostile şi prind rădăcini în sufletele unora care mimau dragostea şi patriotismul. A fost îmbărbătat însă de o credinţă puternică, picurată în suflet de mama sa, care l-a învăţat să se roage în limba română, care l-a dăruit cu ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Regele Mihai al României a fost întruchiparea răbdării maiestuoase. Demnitatea sa a fost mai presus de toate mizeriile. Poporul nu l-a uitat niciodată. Nu putem uita chipul Regelui în uşa avionului atunci când nu a fost lăsat să calce pe pământul înaintaşilor care l-au eliberat. A fost apoi gonit ca un tâlhar de rând când mergea să sărute mormintele vrednicilor înaintaşi. A fost fugărit ca un trădător de ţară. Aceasta fiindcă stăpânilor de atunci ai ţării le era o frică imensă. Regele era adevăratul chip al ţării şi al poporului român!
Presiunea poporului a fost mare atunci când în piaţă au strigat „Trăiască Regele!”. Atunci s-au înspăimântat stăpânii ţării. Regele şi-a trăit apoi şi exilul din interior cu demnitate şi tristețe… Nu putem să nu ne întrebăm: «Ce ar fi însemnat pentru România dacă, atunci când s-au arătat primii zori ai libertăţii, Regele ar fi urcat pe tron? Unde ar fi ajuns România dacă s-ar fi făcut un act perfect legal, fiindcă alungarea Regelui a fost un act ilegal, făcut cu pistolul la tâmplă. Acum Regele se întoarce pentru totdeauna din exil lângă buna sa soţie, Regina Ana. Să păstrăm în gând şi în speranţa poporului pentru vremuri mai bune prestanţa şi demnitatea Omului, a Regelui Mihai. Trăim acum vremuri tulburi pentru România, iar ceea ce îi lipseşte ţării e conducerea unui Uns al lui Dumnezeu, care să dea echilibru şi să instaureze domnia legii. Îi lipseşte ţării Regele Mihai, care cu mâna, mintea şi tăria de caracter să instaureze domnia legii, să fie salvată România! Nimic nu-l mai poate izgoni acum pe Rege! Să-l păstrăm în chip de steag victorios în conştiinţe până vom ajunge la impunerea ideii Regelui Mihai I al României! Vom pune înaintea lui Dumnezeu mărturia faptelor sale, sufletul său nobil, credincios, curat, frumos! Să-l recunoaştem Regele nostru, al românilor de pretutindeni!”, a spus părintele Octavian Rusu în cuvântul adresat asistenţei.
Prezent la eveniment, Iuliu Tâmpa a mărturisit: „Părinte, ne-aţi impresionat! Noi, amicii Regelui, monarhişti, urmaşii monarhiştilor, dorim ca acest apel, acest cuvânt înălţător să ajungă la oameni, să-i scăpăm de marea minciună, cu atât mai mult cu cât unii astăzi încearcă să împodobească o minciună cu altă minciună”. La rândul său, Gheorghe Roşu a subliniat, parafrazându-l pe Regele Mihai, că „trebuie să ne respectăm trecutul pentru a avea un viitor mai fericit”.
Omul care a purtat stindardul monarhist în Bihor, în prima linie, Marius Laurenţiu, a dat citire scrisorii monarhiştilor bihoreni către Casa Regală a României. Pe lângă Biserica Izvorul Tămăduirii, slujbe pentru Regele Mihai s-au ţinut la Sinagoga Evreiască Iudaică Mesianică, care îl are ca şi cap pe rabinul David Nagy, la Sinagoga Mozaică, acolo unde domnul Koppelman a ţinut ca Hanuka să fie sărbătorită în acest context al doliului naţional, la Catedrala Greco-Catolică, în prezenţa a zeci de reprezentanţi ai Bisericii Greco-Catolice mondiale şi a peste 200 de prelaţi, a nunţiului apostolic, a secretarului de stat pentru Culte, a PS Episcopul Virgil Bercea. Cu toţii s-au rugat „in memoriam” pentru Majestatea Sa Regală, „Regele nostru acum şi în veci, Mihai I de România!”.
Poezii pentru Rege
La slujba de la Biserica Izvorul Tămăduirii s-a aflat şi studenta la Teologie Ortodoxă şi Istorie Teodora Cristina Coloja. Aceasta a citit o poezie închinată Regelui, intitulată „Plecarea celui drag”: „A plecat dorind să spună ceva/ Pe umărul tău am lăsat lacrima/ A plecat cu aşteptarea/ Clipelor şi îndurarea/ A plecat cu fremătarea/ Frunzelor căzând ninsoarea/ Din ochi de cer scăldând floarea/ Inimii vibrând cântarea”. La rândul său, poetul militar Ioan Căprar a remis redacţiei poemul „Ultimul Rege”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!